Europa nu are altă şansă decât să acţioneze acum împotriva agravării şomajului şi sărăciei. Mai avem încă destul până să ne revenim de pe urma extraordinarei dezordini din sistemele noastre financiare şi economice, precum şi a colosalului eşec al pieţei, care este cauza principală a actualei crize. Totuşi, modul în care gestionăm şi coordonăm ieşirea noastră din criză şi în care restabilim funcţionalitatea sistemului financiar va stabili tendinţe ce vor reprezenta cadrul unei perspective pe termen lung asupra economiilor şi societăţilor noastre.

În condiţiile în care şomajul la nivelul UE în acest an este de 10% şi e în creştere, nu putem avea nici o iluzie cu privire la consecinţele sociale şi politice iminente ale recesiunii. Numărul tinerilor aflaţi în căutarea unui loc de muncă a crescut substanţial în ultimii doi ani şi, dacă sărăcia în rândul copiilor urmează o creştere similară, am putea să asistăm la o generaţie pierdută. Evenimentele petrecute în ultimele luni au arătat modul în care criza ameninţă unitatea zonei euro din însăşi UE. Calitatea guvernării trebuie îmbunătăţită, iar determinarea de a realiza coeziunea socială, economică şi teritorială în Europa trebuie să fie întărită. Nu putem uita că, într-o Europă integrată, orice problemă locală, cum ar fi pierderea de locuri de muncă pe scară largă sau sărăcia persistentă din orice ţară, dacă i se permite să se deterioreze, riscă să afecteze întreaga UE.

Astăzi putem remarca unele semne de revenire, dar guvernele, antreprenorii şi lucrătorii trebuie încă să depună multe eforturi pentru a putea reveni la o economie realmente dinamică. Măsurile de sprijin extraordinare care au fost introduse pentru a evita o disoluţie completă trebuie să fie eliminate gradual, cu mare precauţie. În acelaşi timp, trebuie găsită o nouă direcţie pentru dezvoltarea economică şi socială din Europa. Din aceste motive, avem nevoie acum de o nouă strategie pe termen lung care să poată oferi europenilor o alternativă reală în anii ce urmează, prin dezvoltarea unui sistem economic, incluzând pieţele muncii, care să aibă un nivel mai mare de competitivitate, siguranţă şi justeţe.

Excluziunea socială nu poate fi rezolvată într-o singură zi sau într-un singur an. În schimb, într-un deceniu putem face progrese vizibile. Totuşi, simpla scurgere a timpului nu rezolvă problemele; trebuie găsită calea justă. În 2001, liderii UE s-au pronunţat pentru eradicarea sărăciei; cu toate acestea, în pofida acestui angajament asumat într-o perioadă de creştere rezonabilă, nivelul excluziunii nu s-a modificat în cei zece ani scurşi. Astfel, pe măsură ce finalizăm împreună cu statele membre noua noastră strategie pentru următorii zece ani - Europa 2020 -, care vizează o creştere economică inteligentă, sustenabilă şi incluzivă în Europa, trebuie să tragem cu grijă învăţăminte din experienţa anterioară, păstrând ceea ce funcţionează şi abandonând ceea ce nu a funcţionat.

Realitatea crudă, în termeni politici şi financiari, pentru UE este că toate guvernele trebuie să creeze locuri de muncă asigurând în acelaşi timp consolidarea sistemului financiar pe termen lung. La fel cum deficitele fiscale excesive nu pot fi tolerate, şomajul excesiv nu este nici el acceptabil. În acelaşi timp, limitarea cheltuielilor astfel încât datoria publică să nu iasă de sub control ne forţează să facem ca sistemele de protecţie socială să fie mai eficace şi mai eficiente. Pentru a gestiona acest proces sensibil, cred că e nevoie să stabilim ţinte numerice concrete, ca parte a strategiei noastre de planificare. A face doar declaraţii despre dorinţa noastră de a reduce excluziunea nu e destul. Pe lângă ţintele privind inovarea, educaţia, sursele de energie regenerabile şi şomajul, noua strategie Europa 2020 necesită stabilirea de ţinte pentru reducerea sărăciei care să ne permită să acţionăm nu doar la nivelul populaţiei încadrate în muncă, ci şi la nivelul copiilor şi al vârstnicilor.

Sărăcia înseamnă întotdeauna oportunităţi mai puţine, vise neîmplinite şi potenţial irosit. În cazul copiilor, viitorul nostru însuşi este în chestiune. Ruperea cercului excluziunii şi întreruperea acestei căi către şomaj reprezintă unele dintre cele mai mari provocări pentru Europa. Pentru ca situaţia să fie şi mai complicată, înfăţişarea sărăciei este în schimbare. Familiile sunt mai fragmentate, iar inegalităţile s-au amplificat în economiile noastre interconectate şi mereu în evoluţie. Trebuie să acţionăm asupra diverşilor factori care contribuie la excluziunea socială. Trebuie să ajutăm populaţia să-şi dezvolte competenţele şi să aibă acces la locuri de muncă mai bune. Trebuie să modelăm pieţele muncii într-un mod care creează mai multe oportunităţi pentru persoanele cu invalidităţi sau pentru cele care aparţin minorităţilor vulnerabile. Trebuie să îmbunătăţim serviciile sociale şi să ajutăm bărbaţii şi femeile să-şi re­concilieze viaţa de familie cu cea profesională. Trebuie să dispunem în comun de experienţele acumulate şi să facem astfel încât sistemele de protecţie socială să fie mai eficiente. Iar cel mai important: trebuie să începem să acţionăm acum, dacă dorim să reducem semnificativ sărăcia şi excluziunea socială până în 2020.