La o conferinţă recentă în Washington, fostul secretar al trezoreriei SUA, Larry Summers, a spus că politicienii americani ar trebui să se concentreze asupra fabricilor din Statele Unite care angajează muncitori americani şi nu pe companiile care sunt înregistrate legal în SUA, dar au fabricile de producţie în altă parte. El a citat cercetarea realizată de către fostul secretar al Muncii Robert Reich, care în urmă cu mai mult de 20 de ani a avertizat că interesele companiilor multinaţionale din SUA care au transferat forţa de muncă şi producţia în străinătate nu vor fi în concordanţă cu interesele economice ale ţării.
Este uşor să fii de acord cu Summers şi Reich că politica economică naţională ar trebui să se concentreze pe competitivitatea Statelor Unite şi nu pe bunăstarea anumitor companii. Dar distincţia clară între interesele economice ale ţării şi interesele companiilor multinaţionale din SUA este înşelătoare.
În 2009, ultimul an pentru care sunt disponibile date complete, doar 2226 de companii multinaţionale operau în SUA din cele aproximativ 30 de milioane de companii înregistrate în Statele Unite. Multinaţionalele din America sunt de obicei foarte mari, concentrează multe fonduri, se bazează pe cercetare intensivă şi comerţ intensiv şi sunt responsabile pentru o cotă substanţială şi disproporţionată din activitatea economică a SUA.
În 2009, companiile multinaţionale din SUA au realizat 23% din valoarea adăugată a sectorului privat (non-bancar) în economia americană, 30% din investiţiile de capital, 69% din cercetare şi dezvoltare, 25% din compensaţiile angajaţilor, 20% din angajări, 51% din exporturi şi 42% din importuri. În acel an, salariul mediu al celor 22,2 de milioane de muncitori americani angajaţi de multinaţionalele americane a fost de 68.118 dolari – cu aproximativ 25% mai mare decât media pe economie.
La fel de important, operaţiunile americane ale acestor firme au reprezentat 63% din vânzările lor la nivel mondial, 68% din ocuparea forţei lor de muncă de la nivel mondial, 70% din investiţiile lor de capital la nivel mondial, 77% din totalul salariilor acordate angajaţilor din multinaţionale şi 84% din cheltuielile lor globale cu cercetarea şi dezvoltarea. Cotele deosebit de ridicate pe piaţa internă pentru cercetare şi dezvoltare şi pentru salarii indică faptul că multinaţionalele din SUA oferă stimulente puternice pentru a menţine salariile mari şi activităţi intensive de cercetare în SUA – o veste bună pentru muncitorii calificaţi din America şi pentru capacitatea de inovare a ţării.
Cu toate acestea, datele au evidenţiat, de asemenea, tendinţe îngrijorătoare. În primul rând, deşi cotele multinaţionalelor americane din sectorul privat pentru cercetare şi dezvoltare şi salarii au fost neschimbate între 1999 şi 2009, cotele lor de valoare adăugată, de investiţii de capital şi de ocupare a forţei de muncă au scăzut. Mai mult decât atât, exporturile lor au crescut mai lent decât exporturile totale, importurile lor au crescut mai rapid decât importurile totale, iar sectorul multinaţionalelor, în ansamblu, a trecut de la un excedent comercial net în 1999 la un deficit comercial net în 2009.
În al doilea rând, în timpul anilor 2000, multinaţionalele americane s-au extins în străinătate mult mai rapid decât în SUA. Ca rezultat, din 1999 până în 2009, ponderea americană a operaţiunilor lor la nivel mondial a scăzut cu aproximativ 7-8 puncte procentuale în valoare adăugată, investiţii de capital şi forţă de muncă şi cu aproximativ 3-4 puncte procentuale în cercetare şi dezvoltare şi salarii. Cota internă din ce în ce mai mică din forţa de muncă totală a acestora – o cotă care, de asemenea, a scăzut cu patru puncte procentuale în 1990 – a alimentat temerile că locuri de muncă din SUA au fost relocate la filialele multinaţionalelor din străinătate.
Dar datele spun o poveste mult mai complicată. Din 1999 până în 2009, multinaţionalele americane din industria prelucrătoare şi-au redus numărul de angajaţi americani cu 2,1 milioane, adică 23,5%, dar au crescut numărul de angajaţi din filialele străine cu numai 230.000 (5,3%) – ceea ce nu este de ajuns pentru a explica declinul mult mai mare în ocuparea forţei de muncă din SUA.
Mai mult, companii americane de producţie care nu au sunt multinaţionale şi-au redus numărul de angajaţi cu 3,3 milioane, adică 52% în aceeaşi perioadă. Din ce în ce mai multe cercetări au ajuns la concluzia că progresul tehnologic şi externalizarea producţiei către companii străine au fost factori importanţi în spatele scăderii ciclice semnificative a gradului de ocupare a forţei de muncă din domeniul producţiei atât în cadrul companiilor multinaţionale, cât şi în alte companii din SUA în anii 2000.
Aşadar, poate că este adevărat faptul că multinaţionalele americane nu au transferat locurile de muncă din fabricile de producţie din SUA la filialele din străinătate, dar, la fel ca şi alte companii din Statele Unite, şi-au externalizat, probabil, o mare parte din producţie către companii străine, în care au investit capitaluri proprii. Probabil, externalizarea producţiei în străinătate a fost un factor important în spatele creşterii cu 84% a importurilor realizate de multinaţionalele americane şi a creşterii cu 52% a importurilor din sectorul privat care a avut loc între 1999 şi 2009.
Pentru a înţelege tendinţele de pe plan intern şi extern privind ocuparea forţei de muncă în cadrul companiilor multinaţionale din SUA, este de asemenea important să analizăm şi multinaţionalele care oferă servicii. Şi aici datele spun altceva. Din 1999 până în 2009, forţa de muncă în filialele din străinătate ale multinaţionalelor din SUA a crescut cu 2,8 milioane de angajaţi adică 36,2%. Dar companiile din domeniul producţiei au reprezentat doar 8% din această creştere, în timp ce multinaţionalele din domeniul serviciilor au luat partea leului. În plus, multinaţionalele americane din domeniul serviciilor au crescut numărul de angajaţi atât pe plan intern cât şi în străinătate – cu aproape 1,2 milioane de angajaţi în operaţiunile lor interne şi de două ori mai mulţi în filialele din străinătate.
În timpul anilor 2000, creşterea rapidă de pe pieţele emergente a stimulat afacerile şi cererea de consum pentru servicii, domeniu în care mai multe companii multinaţionale din SUA sunt puternic competitive. Deoarece multe dintre aceste servicii necesită interacţiune faţă-în-faţă cu clienţii, multinaţionalele americane s-au extins în străinătate pentru a satisface cererea de pe aceste pieţe. Consecutiv, vânzările în creştere din străinătate au stimulat angajările din SUA în domenii precum publicitate, design, cercetare şi dezvoltare şi management.
Studii anterioare au descoperit că o creştere a ocupării forţei de muncă în filialele din străinătate ale multinaţionalelor din SUA este corelată pozitiv cu creşterea ocupării forţei de muncă în cadrul operaţiunilor lor din Statele Unite: cu alte cuvinte, forţa de muncă din străinătate completează forţa de muncă din ţară, mai degrabă decât să o substituie. Fapte, nu percepţii, ar trebui să ghideze elaborarea politicilor care implică companii multinaţionale. Iar faptele arată că, în ciuda deceniilor de globalizare, multinaţionalele americane continuă să contribuie semnificativ la competitivitatea SUA – şi îşi desfăşoară cea mai mare din activitatea economică în ţară, nu în străinătate. În schimb, autorităţile ar trebui să îşi facă griji cu privire la indiciile că SUA şi-ar putea pierde competitivitatea ca locaţie pentru această activitate.
Laura Tyson a fost preşedinta Consiliului Experţilor Economici ai Preşedinţiei Statelor Unite şi acum lucrează ca profesoară la Haas School of Business, de la Universitatea California, Berkeley.
Acest articol face parte din lucrarea “Un semnal de alarmă din partea companiilor globale” scris de Laura Tyson şi Matt Slaughter în revista Harvard Business Review (martie 2012).
Copyright: Project Syndicate, 2012.
www.project-syndicate.org
