12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialConsiliul Baroului București l-a tot protejat pe Ponta ignorâd un principiu de...

Consiliul Baroului București l-a tot protejat pe Ponta ignorâd un principiu de Drept vechi de 2.000 de ani

Victor Ponta pare a dispune încă de multă putere și influență, dacă este să ne uităm la modul cum tergiversează Baroul București decizia privind excluderea pentru frauda de la doctorat.

În mai multe declarații acordate unor jurnaliști, unii reprezentanți ai structurii de conducere a Baroului București au spus că excluderea lui Victor Ponta nu s-a făcut de îndată pentru că legea nu ar conține o prevedere care să le impună așa ceva. Cei chemați să decidă excluderea lui Ponta s-au spălat apoi  pe mâini prin pasarea cazului către Justiție.

Este adevărat că nu e o prevedere expresă în vreo lege.




Dar nicio lege nu conține vreo prevedere punctuală  care să-i oblige pe cei din conducerea Baroului București să respire constant, să bea apă, să doramă noaptea. Cu toate acestea oamenii respiră și nu se sufocă, nici nu mor de sete și nici nu uită să doramă noaptea fără ca vreun judecător să emită o sentință care să le spună asta.

Ba chiar pare că au un somn foarte liniștit deși tolerează un impostor printre ei.

Ideea pe care o enunț aici, într-o exprimare mai bulevadieră, este că legea nu poate să prevadă absolut toate situațiile posibile astfel încât să fie invocată lipsa unei prevederi punctuale pentru a face ceva ce este evident firesc și normal.

La fel cum nicio instanță nu se poate deroba când e chemată să judece o situație pe care legea nu o reglementează în detaliu, nici Baroul București nu se poate sustrage de la excluderea plagiatorului sau acceptarea situație în care cineva rămâne avocat deși a obținut printr-o hoție acest statut.
Victor Ponta a obținut statutul de avocat în Baroul București în baza unui doctorat obținut fraudulos. A devenit avocat în baza unui furt intelectual grobian.

În secunda în care frauda a devenit un fapt certificat oficial, Baroul București trebuia să-l dea afară pe impostor fără discuții, pentru că situația este gravă. Oricum era revoltător artificiul făcut de Guvernul Năstase prin care Ponta a ajuns avocat fără să susțină un examen.

S-a produs de la bun început un act normativ care să-l bage pe Ponta în Baroul București pe ușa din dos, fiind astfel nedreptății mii de absolvenți de Drept ce au învățat din greu pentru a trece acest examen.

Baroul ar fi trebuit de atunci să moară de gât cu Guvernul Năstase în instanțe, pentru a nu permite o asemenea șmecherie care transformă mii de absolvenți de Drept în fraierii sistemului.

 Au ales să fie umili în fața puterii politice și pare că atitudinea aceea nu s-a schimbat nici acum, pentru că e imposibil de înțeles de ce au tot amânat luarea deciziei normale.  Asta dacă nu cumva sunt și alți plagiatori care se tem că dacă Ponta este dat afară se deschide calea către excluderea lor.

Situația este cu atât mai siderantă cu cât tergiversarea excluderii lui Ponta ignoră un principiu de Drept vechi de 2.000 de ani, enunțat clar în Dreptul Roman: ”Fraus omnia corrumpit”.

Adică ”frauda corupe totul”. Acest principiu stipulează că orice act, decizie, schimbare legală survenite în baza unei fraude este anulat de îndată ce frauda a fost expusă.

Este imposibil de crezut că niște avocați de prestigiu ca cei care sunt în structura de conducere a Baroului București nu cunosc acest principiu. Îl știu bine și probabil că l-au invocat de mii de ori în acțiunile din procesele în care au pledat.  Este un principiu pe care studenții de la facultățile de Drept îl învață în zona cu ”ABC”-ul meseriei.

Suntem așadar în situaia bizară în care ditamai avocații din consiliul de conducere al Baroului București au ignorat deliberat un principiu simplu de Drept și au tolerat o situație moral inacceptablă, în favoarea lui Victor Ponta.

Aparent se comportă iar slugarnic în fața unui politician care mai are și statut de inculpat și suspect în niște dosare penale. 

Toate amânările de până acum sunt pur și simplu jenante și cei responsabili pentru situația aceasta îi umilesc în primul rând pe toți avocații care au susținut un examen greu pentru a avea același statut cu un plagiator inculpat.

 

Cele mai citite

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....

VIDEO. Tensiuni la Paris. Confruntare tensionată între susținătorii Israelului și cei ai Gaza

Tensiunile la cote maxime în fața prestigioasei universități Sciences Po din Paris din cauza războiului din Gaza, în timp ce manifestanți pro-israelieni au venit...
Ultima oră
Pe aceeași temă