Cine i-o fi plasat-o lui Băsescu pe Alexandrina Gătej, care a semnat în 1989 un angajament la Securitate? Cine l-o fi pus pe Geoană să reia pe blogul lui personal justificările vizitei la Vîntu? Cum or fi făcut ruşii cei mari şi răi să rupă Alianţa pentru Integrare Europeană de la Chişinău? De ce s-o fi dus Ponta fără Antonescu la Cotroceni şi e adevărat că are o înţelegere secretă cu Oprea şi Udrea? Cum de au picat de fazani generalul de brigadă Ion Marian, locţiitorul şefului Direcţiei Management Resurse Umane din Ministerul Apărării Naţionale, precum şi generalul maior Mihai Chiriţă, şeful Direcţiei Doctrină şi Instrucţie (ce titluri, frate!), şi nu e arestarea lor pentru mită semnul clar al unei conspiraţii menite să discrediteze Armata noastră, altfel pe locul întâi în topul încrederii populaţiei, de când o altă conspiraţie a discreditat Biserica, făcând-o să piardă procese? Ce l-a făcut pe Iliescu să semneze decretul de graţiere a soţilor Ceauşescu?

Cu vreo doi ani în urmă, am citit într-o revistă de psihologie socială un articol bazat pe comentariile (zeci de mii) de pe forumurile unor site-uri şi televiziuni de ştiri arabe. Tema era atacul din 11 septembrie şi ce a urmat după. În cvasiunanimitatea lor, aceste comentarii spontane şi anonime considerau că atacul a fost plănuit chiar de americani (variaţiune: şi/sau de Mossad) pentru a justifica atacul contra Irakului şi proiectul de subjugare a lumii întregi în general de către imperialiştii americani. Dacă ignorai subiectul şi te uitai doar la detalii şi justificări, nu puteai să nu fii şocat de asemănarea cu discuţiile despre Revoluţia română, răpirea jurnaliştilor din Irak şi cu celelalte subiecte de acest gen. Structura de discurs şi justificare era identică şi suna cam aşa. Propoziţia 1. Victima (care se întâmplă să fie duşmanul nostru) este chiar agresorul. 2. Agresiunea (actul în sine) nu este ce pare (atentat, mită, colaborare cu Securitatea, execuţia Ceauşeştilor etc.) - sau dacă este şi asta (că uneori evidenţa e prea puternică), acesta e un fenomen secundar. 3. Actul nefiind ce pare, e, de fapt, altceva. 4. „Altceva" este exact opusul lui „ceva", în sensul că în acest „altceva" agresorul devine victimă (ofiţerul corupt este, de fapt, ţapul ispăşitor în planul de discreditare a Armatei de către duşmanii săi). Şi, eventual, şi 5. Întrucât victima e agresor, orice act contra ei este defensiv şi deci justificat.

Acum douăzeci de ani, când mă mai ocupam cu asemenea lucruri, aş fi putut să explic că în psihanaliză un asemenea mecanism mental se numeşte „transfer". Într-o altă teorie psihologică se numeşte „atribuire". Mecanismul psihologic al acestei înlănţuiri cognitive este cam aşa: suntem deranjaţi de persoanele sau entităţile care ne fac concurenţă, care ne fac să ne simţim inferiori, care au ceva ce vrem şi noi. Vrem să lovim în aceste persoane, convinşi fiind că prin înlăturarea lor vom căpăta ceea ce ne dorim. Cum însă nu suntem nişte animale de pradă simple şi nesofisticate, ci o specie educată 2000 de ani cu Evanghelia, iar înainte cu nişte precepte păgâne destul de moraliste, la rândul lor, noi nu sărim pe faţă la gâtul cuiva, ci avem nevoie să construim o justificare. Ca atare, transferăm intenţia agresivă imediat victimei noastre. Poate aceasta să fi existat în unele situaţii, dar noi nu ştim nimic despre asta. Noi nu o depistăm, ci o atribuim. Adesea sunt necesare mari încălcări ale logicii şi ale celei mai elementare raţionalităţi ca să putem construi un mecanism complet al conspiraţiei. Le facem şi pe astea, pentru că avem mare nevoie de justificarea de a continua să acţionăm contra duşmanului.

De asta discursurile explicative pe care le aud de trei zile, de când am venit acasă, la diverse televiziuni, care ar putea la fel de bine comuta pe arabă, aşa de previzibile sunt, sună fracţionat şi absurd, nu sunt deliruri complet logice (fie şi pe o bază absurdă) ca la paranoia, ci sincope parafrenice în care cifre, versuri, frânturi de realitate se amestecă într-un delir complet, la care nu se pot da răspunsuri nici din accident juste, pentru că întrebările sunt demente. Expunerea la un asemenea discurs nu are nici o şansă să programeze comportamentul cuiva (de exemplu, să nu mai voteze lumea cu PDL), pentru că logica persuasiunii e alta, mult mai raţională. Ce face este doar o degradare continuă şi accelerată a opiniei noastre publice, o contaminare constantă a capacităţii de a raţiona detaşat, nu ca apendice al nevoii noastre de a ne promova interesele şi preferinţele, care afectează pe mai toată lumea pe aici, indiferent de gradul de educaţie sau cultură. E cu adevărat un atentat, dar unul contra inteligenţei publice.

Exerciţiul de sănătate mentală e foarte simplu. Cât se explică din întrebările astea pe calea simplei raţionalităţi? Eu cred că suficient. Deci nu mai e nevoie să recurgem la alte explicaţii alambicate. Un consilier la Cotroceni e verificat de Servicii, deci Alexandra G., care şi după 1990 a frecventat tot acele medii economice unde se presupunea că se ocupă cu contrainformaţiile (plus Europa Liberă), nu era din cale afară de acoperită (eu i-am tras de mânecă pe mai mulţi şi nu cred că am fost singura). Deci nu era nevoie să o plaseze nimeni. Geoană vrea să nu i se mai atribuie lui eşecul alegerilor şi continuă să se justifice. Dacă nu e el vinovat sau e mai puţin vinovat, înlocuirea lui cu Ponta, o persoană şi mai inadecvată rolului, nu se justifică, de aici reacţia disproporţionat de agresivă a lui Ponta şi a celor care l-au înlocuit pe Geoană. Alianţa pentru Integrare Europeană de la Chişinău nu avea nevoie de ruşi să se rupă, se făcuse şi aşa greu, iar noi, în stupizenia noastră, nu ne-am pus toţi muşchii la bătaie să condiţionăm când trebuia, adică vara trecută, tot sprijinul pentru Moldova de formarea unui singur bloc proeuropean, care să primească vizitele lui Carl Bild şi Busek în campanie, nu după, şi să iasă pe locul 1 în alegeri, dând un semnal de forţă.