De ce alegem noi reprezentanti ai poporului? Ca sa nu vina la Parlament, incepand cu votul de investitura al viitorului guvern, daca e sa ne luam dupa dl Adrian Nastase. De ce alegem direct presedintele? Ca sa numeasca un prim-ministru care nu are majoritatea in Parlament. Ambele comportamente sunt, in litera legii, constitutionale. Dar nu au nimic de-a face cu bunul-simt constitutional. Nu vreau sa aleg un Parlament care sa mai suspende o data un presedinte popular fara motive constitutionale. Dar nu vreau nici un presedinte care face politica asa cum ar juca pocher, la bluf si intimidare. Pentru ca politica este totusi despre cum convingi, cum explici, cum obtii majoritati, nu cum le scurtcircuitezi pe cele care ies. Sigur ca e greu cand ai in fata oameni care conspira, retele de influenta, presa corupta. Dar, una peste alta, asta e viata democratica, procedurile bat fondul.

Cum faci e la fel de important ca si ceea ce vrei sa faci. si ma cam infioara nesimtirea fata de criza care ne va cadea pe cap daca ne pregatim de luni de confruntare in loc de luni de guvernare (chit ca lunile de guvernare in Guvernul Tariceanu II le aduceau un profit cu totul disproportionat liberalilor fata de restul lumii). Am vazut-o, in fond, la povestea cu salariile profesorilor, am mai vazut-o si mai devreme, cand exista inca Alianta D.A., in care fiecare partener batea cuie ca in fundul unei barci, crezand ca apa ii va ineca doar pe ailalti. Sange rece se cheama substanta care circula prin venele unor asemenea creaturi? Nu, ci nesimtire de nivel dramatic, nivel de lovitura de stat.

Astia sunt politicienii, de-a asta se joaca ei cu consultantii lor, de-a pipait Constitutia actuala si visat la una noua, care sa ia forma vasului in care o pun ei. Oligarhii, pe partea lor, au alte fantezii. Ramai cu gura cascata cand vezi ca Dinu Patriciu il face pe Patapievici pitigoi si psihopat. Alegerea cuvintelor e mai ales naucitoare. De ce? Dl Patriciu putea spune, in fond, ca dl Patapievici nu e un bun manager public, si suna cu totul altfel. si noi puteam spune, in schimb, ca si dl Patriciu e un prost manager de presa, altfel nu numea la Adevarul pe sume gigantice un baiat pe care l-am concediat eu de prin presa acum vreo cincisprezece ani pentru ca se vindea pe nimic. Cat de buni si orientati manageri suntem fiecare e subiect de dezbatere. Dar un om cu bani nu-si poate permite sa vorbeasca cu un intelectual in stilul asta, de parca ne-ar avea pe toti in buzunar.

Ca, uite, pe unii dintre noi nu ne are si ce se face daca, in loc sa protestam cand Procuratura il umfla noaptea (indiferent daca e vinovat sau nu), batem din palme si dam declaratii pe la presa internationala ca era nu doar un smecher, ci un pericol public, si bine i-au facut.
Oligarhii nostri nu aveau de unde sa aiba bune maniere. Dar e cazul sa le invete mai repejor, ca sunt oameni inteligenti cu totii (nu ma refer la Gigi Becali). O parte din nesimtirea lor provine, de altfel, nu din ignoranta, ci din megalomanie, una incurajata de ceata lor de slugi, printre care, trebuie spus, multi intelectuali de varf, care migreaza de la un oligarh la altul asa cum politicienii se muta de la un partid la celalalt.

Dl Vantu, de exemplu, creste de nu se mai opreste, nu doar in organe media, ci ne face clasamentul valorilor nationale ("Zece pentru Romania" – care nu a disparut inca, tot primesc invitatii periodice), plan la luat Premiul Nobel (un baiat de la Cotidianul ma cauta acum vreun an, cand eram la Oxford, ca sa ma remunereze daca, in sfarsit, ma angajez sa scriu o opera cum se cuvine intr-un mare plan din care faceau parte toti intelectualii) si, mai nou, finanteaza si liste de integritate politica. Despre Voiculescu, a carui fundatie a inchiriat piata din colegiul unde candideaza el, nici nu vreau sa mai vorbesc, m-as duce pe acolo numai daca in loc de papa gratuit pentru votanti famelici s-ar distribui cate un funt chiar din marele om, ca in "Negutatorul din Venetia".

Oameni ca Patriciu, Vantu sau Voiculescu nu s-ar manifesta asa daca nu ar intalni mereu in jurul lor numai oameni gata copti pentru cumparare, cu toata reputatia lor publica. Nesimtirea fata de cele mai elementare reguli de buna cuviinta a depasit la noi orice frontiere, iar costul de a pastra un climat cat de cat legal e la nivelul lumii a treia. Ieri am gasit pe site-ul unui ONG despre care aveam o parere buna un program integral copiat dupa unul mai vechi al meu, nume ("Educatie pentru Democratie"), grup-tinta, produse, realmente nu s-au ostenit sa schimbe nimic. Dar nici nu au dat vreun telefon sa ceara permisiunea sa-l mai faca o data. Ca le-o dadeam.

Tot asa cum ma bucur ca presa libera foloseste criteriile CPC si metodologia creata de mine in 2004 ca sa faca liste negre, dar ca doua organizatii dintre cele douasprezece din coalitie fac asta in paralel, fara curtoazia de ne anunta pe noi, ceilalti (si pe surse financiare neprecizate), folosind numele de Parlament Curat e pura nesimtire. Il astept si pe celebrul domn Hrebenciuc, care facuse contraliste in 2004, in mare viteza. In fond, acesta e scopul, sa avem fiecare listele noastre negre, asta va anihila valoarea celor candva cantarite si aprobate prin consens.

E fascinant ca exista o asemenea ideologie autojustificatoare la toti nesimtitii astia. Dl Nastase apara tara de tiranul Traian Basescu chemand la boicotarea Parlamentului de catre alesi. Dl Voiculescu pare uneori chiar convins ca, daca nu il mai suspendam o data pe Basescu, ne paste dictatura. Bogdan Olteanu, groparul Legii lustratiei, apara democratia pe toate canalele. Baietii veseli care traiesc piratand ideile altora sunt convinsi ca, desi nu le-au venit lor, le pun in practica mult mai corect decat autorii lor originali.

Asta imi aminteste de Dacia break a SAR, un jaf de care, in neglijenta noastra, nu se ocupa nimeni, ca daca te urcai in ea nu vedeai nimic in oglinzi, de jeg. Cand ne-au furat-o niste hoti din cartier, de altfel prinsi rapid asupra faptului, au explicat politiei ca au trebuit sa spele geamurile ca sa poata merge cu ea si ca, in consecinta, niste pagubasi ca noi nu meritau sa o aiba de la inceput. A ne-o fura nu mai reprezenta, fireste, decat un act de integritate, o datorie fata de societate pe care o prestau respectivii.