Scandalul sub-stanței dezinfec-tante diluate de zece ori (scandalul Hexi Pharma, cum este cunoscut public) arată, în primul rând, cât de adânc este înrădăcinată corupția în sistemul de sănătate românesc. În acest caz, nu mai vorbim doar de interese materiale, șpăgi sau achiziții aranjate în favoarea unuia sau altuia, ci vorbim despre un grav atentat la viața și sănătatea pacienților internați în spitale. Oare câți oameni, pacienți, au fost victime ale acestei „scheme“ atât de murdare? Nu pot aprecia dimensiunea exactă a dezastrului. Pe lângă această întrebare, îmi pun una: oare autorii acestei afaceri dorm liniștiți noaptea știind că produsele pe care le livrează nu au efect și pot îmbolnăvi sau ucide oameni?
Această afacere are însă și o altă fațetă, care arată o mare doză de iresponsabilitate la nivelul factorilor de decizie din România. O iresponsabilitate, iată, criminală. Această firmă funcționează de foarte mulți ani pe piața românească, mai exact din 1994. Și-a livrat produsele către sute de unități medicale. Cu toate acestea, nimeni, nicio autoritate a statului, nicio direcție din Ministerul Sănătății, nicio direcție de sănătate publică nu și-a pus problema unei minime verificări a calității acestor substanțe. Conform unei statistici făcute de presă, din 1994, la conducerea Ministerului Sănătății s-au perindat nu mai puțin de 17 miniștri. Toți au venit cu planuri de reformă care mai de care mai ambițioase, dar niciunul nu și-a sfârșit proiectele și niciunul dintre aceștia nu a fost preocupat să implementeze o modalitate simplă și sigură de verificare a produselor care intră pe poarta spitalelor.
Mai mult decât atât, la un moment dat, în urmă cu câțiva ani, această companie a intrat în vizorul anchetatorilor. Autoritățile au fost sesizate de faptul că ceva nu este în regulă și a existat chiar un dosar deschis de către Parchetul din București. Dar toată lumea a ignorat fenomenul. A fost nevoie ca o echipă de jurnaliști să demanteleze cu ambiție și pricepere o afacere de o dimensiune și cu consecințe extrem de mari pentru ca autoritățile să iasă din letargie. Nu pot decât să îl felicit pe domnul Cătălin Tolontan pentru această deosebită anchetă jurnalistică.
Cum spuneam, costurile reale ale acestei nenorociri încă nu pot fi evaluate. Și nici nu știu dacă vor putea fi vreodată evaluate complet. Dar este limpede că numărul de infecții nosocomiale a crescut și din cauza lipsei de eficiență a substanțelor folosite pentru dezinfectări. Nici nu pot să mă gândesc câți oameni au suferit sau poate chiar și-au pierdut viața din cauza acestei afaceri îngrozitor de murdare!… Poate chiar părinții, copiii, rudele acestor oameni de afaceri sau din minister. Câți pacienți de la dezastrul „Colectiv“ au decedat în spitalele din România în urma infecțiilor nosocomiale? De ce?!…
Dar scandalul Hexi Pharma este, din păcate, și o ilustrare a unui mod de a privi fenomenul corupției. Societatea este mult prea îngăduitoare cu acest fenomen, care a atins fiecare parte a acesteia. De câte ori nu am auzit propoziții de genul „a furat, dar a făcut și pentru noi“ atunci când se vorbește despre primari sau despre politicieni. Îngăduința față de hoție pare că s-a împământenit la noi. Pe de-o parte, cei corupți nu se lasă, nu se dau înapoi din fruntea bucatelor, iar pe de altă parte, mult prea mulți oameni acceptă ideea că un politician sau un om de afaceri (sau, de multe ori, o combinație între cele două statuturi) își poate permite să atenteze la banul public în favoarea sa, spunând că dacă umbli cu borcanul de miere este firesc să te lingi pe degete…
Ei bine, nu este deloc așa! Într-o țară normală, nu există baroni locali, nu se construiește nimic pe minciună sau furt. Un drum din care s-a furat la rețeta de asfalt va fi un drum prost, care se va strica repede și care poate pune în pericol siguranța traficului. Așa este corect să ne uităm la aceste lucruri. Iar deviza lumii normale ar trebui să fie: toleranță zero la corupție! Nu există decât o lege dată de Dumnezeu: „Ai furat – vei fi pedepsit pe acest pământ!“.
Scandalul Hexi Pharma este, din păcate, și o ilustrare a unui mod de a privi fenomenul corupției. Societatea este mult prea în-găduitoare cu acest fe-no-men, care a atins fiecare parte a acesteia. De câte ori nu am auzit propoziții de genul «a furat, dar a făcut și pentru noi» atunci când se vorbește despre primari sau despre politicieni. Îngăduința față de hoție pare că s-a împământenit la noi.“
