In 1967, jurnalistul si omul politic francez Jean-Jacques Servan-Schreiber publica o lucrare de mare succes in toata lumea, intitulata "Sfidarea americana". Autorul constata faptul ca dupa cel de-al doilea razboi mondial Statele Unite nu numai ca atinsesera statutul de cea mai puternica tara din lume, dar pareau sa castige pe toate fronturile in batalia tacuta pe care o duceau cu economiile europene. America avea cea mai avansata tehnologie, cele mai avansate metode de management, cea mai avansata cercetare-dezvoltare si cele mai faimoase universitati. Automobilele americane erau cele mai visate din lume, zgarie-norii americani – niste minuni ale ingineriei, iar tinerele familii din tarile europene incercau sa copieze modul de viata american pe care puternica industrie cinematografica de la Hollywood il facea cunoscut peste tot in lume.

Solutia pe care Servan-Scheiber o vedea pentru ca Europa sa nu piarda complet cursa cu acest concurent de neoprit era aceea a intaririi cooperarii transnationale, integrarea tot mai stransa a tarilor europene. In deceniile urmatoare insa, miracolul american isi pierde din forta, iar economia americana, slabita si de urmarile razboiului din Vietnam, este lovita in plin de criza petrolului, care aduce dupa sine cresterea inflatiei si o perioada de stagnare economica, la care se adauga in anii ’80 o criza financiara fara precedent in perioada postbelica. Pe scena mondiala apare un nou copil-minune, Japonia. Aceasta ajunge sa fie admirata pentru ritmul sau inalt de crestere economica (de doua-trei ori mai inalt decat cel american), pentru metodele de productie si management inovative pe care le introduce, pentru calitatea produselor sale si, nu in ultimul rand, pentru pozitia de avangarda pe care o dobandeste in domeniile electronicii, computerelor si roboticii.

Piata americana este invadata de produse japoneze, automobilul japonez castiga neconditionat cursa cu cel american. Firmele japoneze nu se mai multumesc sa-si construiasca zgarie-nori care rivalizeaza cu cei americani (desi sunt construiti in una dintre cele mai seismice zone din lume), dar ajung chiar sa cumpere una dupa alta proprietati-simbol in America folosind banii obtinuti de pe urma excedentelor comerciale foarte mari pe care le au cu SUA. Servan-Schreiber publica in 1980 o noua lucrare, "Sfidarea mondiala", in care se entuziasmeaza si se ingrijoreaza de cresterea fortei Japoniei.
Avantul economiei si increderea japonezilor in viitor s-au regasit in cresteri ale preturilor proprietatilor imobiliare si in cresteri ale bursei de valori. Indicele bursei de valori de la Tokyo atingea in decembrie 1989 valoarea-record de 38.916 puncte, iar actiunile se tranzactionau la valori pret-castig (PER) de peste 70! In 1991 insa piata imobiliara s-a gripat, preturile au inceput sa scada, bancile s-au trezit ca stau pe un munte de credite pe care nu le mai pot recupera si Japonia este confruntata cu cea mai serioasa criza financiara din istoria ei recenta.

Intreaga economie intra pe o panta descendenta din care nu si-a revenit nici astazi, dupa 20 de ani. Indicele bursier se situeaza astazi la un sfert din valoarea sa maxima, preturile proprietatilor imobiliare sunt la o treime din valoarea lor de acum douazeci de ani (in cazul unora, chiar la a zecea parte), iar produsul intern brut se situeaza in jurul valorii sale din 1992! Autoritatile japoneze au incercat diverse masuri de combatere a crizei, de la cele de sprijinire a sistemului bancar la inceputul anilor ’90 si pana la politici monetare laxe, care sa stimuleze economia. Datoria publica a Japoniei este astazi de aproape 200 la suta din PIB, dublu fata de cele mai indatorate tari europene. Indelungata perioada de stagnare economica a determinat aparitia unui fenomen neobisnuit, deflatia, scaderea preturilor, o tendinta neobisnuita si foarte greu de stapanit, care modifica comportamentele si submineaza reluarea cresterii. Criza a capatat un caracter cronic in Japonia.

Noua stea pe scena economiei mondiale este astazi China, o tara ce a reusit sa mentina ritmuri de crestere inalte timp de mai multe decenii, ajungand astazi sa aspire la statutul de a doua mare economie a lumii dupa Statele Unite. Este deja cel mai mare exportator si modul in care a reusit sa depaseasca criza din 2007-2009 ii asigura o imbunatatire substantiala a pozitiei relative in economia mondiala. Potentialul urias al acestei tari este imposibil de subestimat, se vorbeste tot mai mult de "sfidarea chineza" si un numar mare de analisti incearca sa desluseasca consecintele acestei ascensiuni a unei noi mari puteri globale. Chiar daca, inevitabil, China va cunoaste perioade de criza si poate chiar declin, acestea par sa se situeze destul de departe in viitor.

Provocarile pentru Europa sunt si astazi similare cu cele pe care le identifica Servan-Schreiber in 1967. In pofida eforturilor si strategiilor de tip Lisabona 2010, Europa nu reuseste sa-si recastige dinamismul, competitivitatea si pozitia pe care le-a avut candva in economia mondiala. si acum, ca si atunci, cresterea este in alta parte.