11.7 C
București
duminică, 17 martie 2024
AcasăSpecialCu mitraliera, cu tunul de apă, cu ciomagu-n ceafă l OPINIE

Cu mitraliera, cu tunul de apă, cu ciomagu-n ceafă l OPINIE

Odată cu venirea binomului PSD-ALDE la guvernare, parcă s-au deschis porțile balamucului. Pe lângă clasicii vorbeți Codrin Ștefănescu, Șerban Nicolae, Eugen Nicolicea, Olguța Vasilescu, Gabriela Pandele, au scos capul lighioane a căror existență trecuse neobservată. Sau care, în mărunțenia lor, nu provocau mai multe vibrații decât un gândac scopit.

Asistăm la o inflație de caraghioși, tembeli și nebuni. Senzația e că sunt programați să se detoneze unul câte unul, pentru ca toată lumea să discute despre imbecilitățile lor, și nu despre catastrofa financiară spre care Guvernul Dragnea-Grindeanu împinge România.

Un deputat PSD, Cătălin Rădulescu, ar pune mitraliera pe noi, ca la Revoluție. Zice că e dreptul lui să ne împuște. Până bagă glonț pe țeavă, Rădulescu îi îndeamnă pe jandarmi să ne împrăștie cu tunurile de apă.

Un alt deputat PSD, Nicolae Bacalbașa, zice că ar fi împușcat niște dușmani ai poporului, prin ’97, dacă avea armă: „Puneam mâna pe mitralieră ca să mă ocup de țărăniști. Era bun și un ciomag, ca să le dau la ceafă“.

Rădulescu și Bacalbașa au câteva lucruri în comun. Amândoi sunt medici (medici, deci salvatori de vieți!). Amândoi deputați. Amândoi PSD-iști. Amândoi ne-ar liniști cu mitraliera, la foc automat: pac-pac-pac. Dar există și deosebiri între ei: unul ar pune tunurile de apă pe noi, celălalt ar lua ciomagul și ne-ar da la ceafă. În plus, unul are certificat de revoluționar, celălalt a avut angajament la Securitate.

Bacalbașa zice că „ăia“ de la o anumită bancă sunt „niște bandiți“, pentru că directorul lor a fost la proteste. Cei care n-au ieșit în stradă sunt patrioți. Rețineți acest cuvânt: „bandiți“. Era eticheta favorită pe care bolșevicii anilor ’50, bine instruiți de consilierii sovietici, le-o aplicau celor din rezistența anticomunistă.

Asta am fost noi, de fapt, în ultimii 27 de ani, pentru toate guvernările izvorâte din osul moscovit al lui Ion Iliescu: „niște bandiți“. Bacalbașa doar a dat glas credinței ferme a celor năpârliți, în acest sfert de veac, sub inițialele care au distrus România: PCR-FSN-FDSN-PDSR-PSD. Aceasta este formula Mafiei valahe.

Când l-a pus pe Rădulescu pe lista de deputați, staborul PSD știa că e condamnat pentru corupție. Și că mitraliorul argeșean, conform unui denunțător din dosar, i se adresa acestuia astfel: „Dacă aţi fi încercat să nu faceţi lucrarea cu mine, v-aş fi blocat toată activitatea, pentru că noi suntem la putere. Vă trimiteam permanent controale de la Garda de Mediu, de la Garda Financiară, vă blocam şi la Primărie, până vă blocam total activitatea“. Directorul unei alte firme mărturisea în proces: „Am fost surprins să constat agresivitatea cu care Rădulescu Cătălin a pornit discuţia, spunând că, citez din memorie: «Noi suntem la putere şi trebuie să luăm un contract de 30 de milioane de lei»“.

Deci, ăsta era omul. Și totuși, Dragnea l-a pus pe listă, pe un loc eligibil. La fel cum l-a pus și pe Bacalbașa, despre care știa că a fost turnător la Securitate. Și că, în calitate de medic, la Galați, făcea glume macabre cu pacienții. Dacă nişte nemernici agresau sexual o bătrână, doctorul Bacalbașa le explica reporterilor: „Doi violatori au vrut să demonstreze că femeia rămâne femeie la orice vârstă“.

Dar cum Rădulescu și Bacalbașa nu erau de-ajuns, hop, a scos capul și un PSD-ist din Teleorman. Tot deputat și el. Se numește Valentin Boboc și compară lupta anticorupție din 2017 cu lupta împotriva burghezo-moșierimii de pe vremea lui Stalin: „Au revenit în actualitate toate metodele prin care în anii ’50 clasa politică românească a fost eliminată din actualitatea luptei politice. Între lupta împotriva burghezo-moșierimii de atunci, în disprețul drepturilor și libertăților individuale, și lupta împotriva corupților, inventați de mașina de propagandă a Sistemului, este o similitudine…“.

Dar să nu credeți că Boboc a apărut din spuma mării! Nu, și el are un trecut interesant. În dosarul „Fraude la referendum“ apare stenograma unei discuții purtate prin telefon, chiar în ziua votului, pe 29 iulie 2012, între Dragnea și Boboc. Zice Dragnea: „Băi, organizaţi-vă să mi-i aduceţi pe toţi la vot, băi! Îi legaţi, îi luaţi în braţe…“. Boboc: „Asta le facem, batem din uşă în uşă! Din uşă în uşă am luat-o, pe toate străzile!“. Dragnea: „Luaţi-i, mă, rugaţi-i frumos! Dar e toată lumea împânzită în oraş?“. Boboc: „Da, şefu’, toţi îi am peste tot“.

E ceva Caragiale în aceste dialoguri, dar e și multă mafie. Pentru Dragnea, Rădulescu, Bacalbașa sau Boboc, legea nu contează. Dacă e nevoie, o schimbă sau o anulează. Prin ordonanță de urgență. Noaptea, ca hoții.

În acest context, să amintim declarația recentă a lui V.V. Putin, farul călăuzitor al PSD-iștilor care urăsc DNA: „Contrar anumitor țări occidentale, Rusia nu va permite niciodată să se creeze comitete anticorupție în scopul de a manipula politica internă. Bineînțeles, în Rusia nu va fi creat așa ceva, dar în anumite țări din estul Europei aceste structuri au fost deja înființate“.

Regretul lui Putin e și regretul bacalbașelor valahe. Iar mesajul său e un îndemn la luptă: Băieți, dacă vreți să furați în liniște, terminați odată cu DNA-u’ ăla nenorocit!

Poate de aici vine și avalanșa asta de declarații agresive, războinice. Prea des sunt invocate mitraliera, ciomagul, tunul de apă…

Cele mai citite

Rezultatele Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 din 17 martie 2024. Numerele câștigătoare și premiile puse în joc

Duminică, 17 martie 2024, Loteria Română a organizat noi trageri pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40. Rezultate LOTO duminică 17 martie...

România ar putea avea două echipe în Final Four-ul EHF European League! Dunărea Brăila și Gloria Bistriţa, victorii în prima manșă a „sferturilor”

România ar putea avea două reprezentante în semifinalele EHF European League, a doua competiție valorică a handbalului feminin, după ce HC Dunărea Brăila și...

Universitatea Craiova, victorie cu CFR-ul lui Mutu! Oltenii au urcat pe locul doi. Cum arată clasamentul play-off-ului

Universitatea Craiova a învins-o în deplasare pe CFR Cluj cu scorul de 2-1, în prima etapă din play-off-ul Ligii 1. La fel ca și...
Ultima oră
Pe aceeași temă