Faptul ca in alegeri cel care a pierdut este, in fapt, la o distanta infima de cel care a invins ramane secundar. La fel, nici constatarea istorica fara cusur ca, intotdeauna in Romania, in competitiile electorale castiga cine era deja la putere – hahaha, oare de ce?! – nu denota ca Biroul Electoral Central, presedintii sectiilor de vot  sau observatorii independenti nu si-ar fi facut corect datoria. Toate astea sunt fleacuri, praf in ochi, obiceiuri si datini de pe la noi, mostenirea strabunilor si performanta contemporanilor, balade si idile, viori si sacaz sau orice altceva preferati…
Ce e important, atunci, in acest moment? Mai multe lucruri, ca intotdeauna. Pe plan politic, important este ca ramanem cu ce am avut: cu sistemul ticalosit, mostenire a trecutului cu aporturi notabile in domeniul inovarii, cu aceleasi figuri de catran si de mucava din ultimii douazeci de ani (dintre veterani i-am revazut pe Iliescu si pe Quintus, semn ca priceperea intr-ale smenuirii increderii populare n-are varsta si nu e compatibila cu ideea de pensionare), cu marile ansambluri politice din bete de chibrituri, PSD, PNL, UDMR si PDL.

Dincolo de aceste elemente care, impreuna, fac cat un peisaj curentat de tendinte diverse, important e ca avem un guvern interimar fara puteri depline, alegeri prezidentiale cu un rezultat contestat de PSD si un Parlament care si-a ignorat atributiile de a vota un premier propus de presedintele in exercitiu.
Trebuie spus ca nu toata lumea de pe planeta are atata noroc ca romanii. Destul de multe tari s-au multumit doar cu un sistem economic aiuristic, dat peste cap, marsand cu frana de mana trasa, cu ceea ce azi numim criza economica mondiala. Lor le ajunge si atat, stiut fiind ca ultima depresiune de mari proportii a tinut din 1929 pana in 1933, adica vreo 4-5 ani (depinde cum numeri). In Romania insa, unde criza e cuvantul de ordine al fiecarei generatii – ceea ce a si generat permanenta unei jeluiri vesnice, autoplangere de mila dublata insa in perfecta simultaneitate de apetitul pentru sictir si bancuri, injuratura si hlizeala –, asa ceva nu este de natura sa impresioneze cine stie cat.

Au inceput si pe la noi sa nu mai moara oamenii doar de foame si de lipsa de adaposturi, in fine, bunul Dumnezeu a adus, printre alte articole de lux, si gripa porcina, care, la rigoare, se dovedeste destul de productiva deja pentru gropari si proprietarii de cimitire particulare. Dar nici asta, impreuna cu criza, nu face destule parale pentru ca bunul-simt al politicianului sa revina la dimensiuni normale. Deocamdata, el se pastreaza in zona microscopicului, necesitand tinerea sub observatie in laborator, cu ajutorul microscopului.
Se mai pierd, asadar, niste zile cu treanca-fleanca si cu scarta-scarta, cu tasti-basti si cu uite popa, nu e popa, ca tot vin sarbatorile de iarna si executiile mai trebuie amanate, ca sa fie de bonton. Nu degeaba au zis si baietii de la FMI: "Vom fi gata cand voi veti fi gata!". S-a inteles lautareste ca FMI face o plecaciune in fata marilor tarabostes ai ridiculturii noastre politice, stand pe la usi apoi, drepti, ca majordomii de inalta clasa, pentru cand s-ar dori sa se apeleze la serviciile lor. Pe-al nostru steag e scris uimire, zau, in fata acestui comportament iresponsabil, fiindca expertii financiari straini, zambind datorita civilitatii si politetii lor diplomatice, nu in urma entuziasmului fata de realitatile aborigene, au transmis in fapt un avertisment cum nu se poate mai drastic.

Dar lumea nu e grabita, acolo sus, sa preia haturile de la vizitiii provizorii. Bidiviul din fruntea atelajului e aiurit rau, cum va simti ca trage cineva de el, cum va salta in doua picioare, pornind cu iuteala spre abis. Interimarii stiu sigur – din intelepciunea populara – ca provizoratul dureaza in viata cel mai mult, presedintele sta un pic sa se linisteasca prietenii lui mai vechi, contestatarii de azi ai rezultatelor votului, iar Parlamentul face coalitii antiprezidentiale, incordandu-si grumajii.