De cateva zile asa un cor de bocitoare prin jur si atata unison in a pleca degetul mare in jos referitor la noul guvern al Romaniei, incat aproape ca iti vine sa te intrebi daca nu cumva, iesind o secunda din tribuna, manat de nevoi grabnice, ai pierdut tot spectacolul si spectacolul pentru care venisesi s-a si jucat. Evident, toata lumea are dreptate, ca mereu in Romania: da, PDL si PSD reconstituie FSN-ul (singura imperfectiune este ca Stolo a defectat in ultima clipa, altminteri se putea inchide paranteza bramburita de un deceniu si mai bine de jumatate, reluandu-se de la jecmanirea de valuta a proaspatului intreprinzator roman, cum s-a facut la vremea respectiva)… si, da, cel care se afla la volan este duetul biela-manivela Base-Boc. Dar hai sa ne gandim: PDL-ul marinarului este tot PD-ul lui Roman? Nici pomeneala. PSD-ul de astazi sa fie oare tot esalonul doi al lui Iliescu? Unde sunt Barladeanu, N.S. Dumitru, Brucan si ceilalti tigri tamili ai primelor momente de tranzitie postcomunista petrecuta cu vechii comunisti in frunte? Nu mai sunt, semn ca de la FSN-ul calauzit de fosti stalinisti convertiti la democratie originala am ajuns intr-o alta etapa, fie ea si una marcata de prezenta de neocolit a baronilor… si daca Geoana ar manca graunte din palma etern prezidentiabilului I.I., tot nu mai avem de a face cu aceeasi echipa; deh, trece timpul peste toti, nu doar peste unii. Nu mai e nici macar acelasi PSD de alaltaieri, din vremea veleitatilor imperiale ale lui Adi Nastase. Se vede cu ochiul liber. Or, daca atatea lucruri s-au schimbat la nivelul celor doua partide din arcul guvernamental, ce anume continua sa fie ca pe vremuri, starnind temeri complicate si apocaliptice?

In primul rand, drapelele, siglele, pretentiile doctrinare – pe care nimeni nu le ia in seama: pasamite, PSD ar fi de stanga, iar PDL ar sta la masa popularilor. Astazi, cand guverneaza impreuna, nu mai e clar cine e de stanga si cine de dreapta acolo sus. Dar e perfect limpede ca s-au pastrat, intr-o continuitate monolitica, naravurile impartirii (bataii) pe demnitati, gargara programatica si incuscririle ca metoda de selectionare a reprezentantilor puterii. Este semn ca Romania va fi – a fost sau este deja – jucata la "una mie, una tie", datina politica autohtona care poate cunoaste, dupa caz, si varianta "una tie, doua mie". si este clar ca, pentru cetatean, aceasta practica, pe care totusi o tolereaza cu ingaduinta, naivitate sau lehamite (nefiind dispus sa se bata in strada pentru un plus de coerenta, libertate si respect pe seama sa, ca in Grecia acestor zile), rezultatele jocului nu aduc nimic bun.

In orice caz, forma noua de guvernare aduce cu un regim nou, intr-un fel. La nivelul cabinetului, se repeta tentativa fiilor lui Alexandru cel Bun in Moldova: impartirea jurisdictiei si a resurselor cu o fractura de neocolit la mijloc. Unii vorbesc deja despre Romania rosie in doua variante cromatice: rosu pesedé si rosu pedelé. Numai ca nu e asa simplu, fiindca in varf avem un tandem ciclist functional. S-a dus vremea falsei fratii din 2004 intre Calin si Base. De asta data gemenii sunt monovitelini, Boc nu iese din vorba lui Basescu. si asta e bine macar din doua motive: primul este ca am vazut deja la ce duce razboiul dintre palate. Ei bine, acum palatele vor merge, cu siguranta, la unison, creand concordie si dirijand mai eficient, probabil, corul ministrilor care, prin natura demagogica a unui comportament dictat de interesele de partid si nevoia pregatirii votului urmator, vor trage unii hais, altii cea, aproape in mod reflex. Doi: buna relatie dintre prim-ministru si presedinte ne va scuti de sicane, tergiversari, tertipuri si echilibristica retorica televizata cu impact scabros nu doar asupra populatiei, ci si in randul birocratilor de la Bruxelles, interesati – cum este si firesc – ca acceleratul cu peste douazeci de vagoane sa circule in bune conditii, fara pericole de deraiere de pe calea ferata europeana.

Exista deci sanse ca, bine strunit de la varf, noul guvern in doua nuante sa fie coerent cu sine insusi si sa nu o sfecleasca prea tare. Asta deja ar fi o mare performanta, date fiind problemele de conjunctura economica internationala, natura cartitoare a natiei noastre si rapacitatea politrucilor pusi pe capatuiala. Am incredere ca Emil Boc poate face un plus de bine politicii romanesti la nivelul competentei, al stilului si, cu ceva noroc, chiar al solutiilor. Oricum am privi-o, cariera lui publica nu vorbeste despre esecuri, primaria clujeana a castigat de pe urma prestatiei lui, PDL nu o duce mai rau, cu el in frunte, decat anterior, este tanar si instruit in domeniile din paleta stiintelor sociale (inclusiv economie).

Haide sa pariem o data, macar din buna-credinta, si pe speranta, nu tot mereu pe defetism. Sa ne dam prilejul de a fi dezamagiti numai dupa ce agonisim motive temeinice pentru asta. Restul e pronostic, astutie, trafic de pioneze.