Poate vă mai amintiţi de memorabilul personaj din Sienkiewicz care făcuse jurămînt de castitate eternă în cazul în care nu reuşea să taie trei capete de păgîni deodată, şi care tăiase mulţi în decursul timpului, dar nu unul după altul, fiindcă că nu se aşezau la rînd? ICR, TVR şi FCN par că s-au aşezat la rînd ca să le ia guvernul Ponta capetele, cu o repeziciune uluitoare. Program, sau doar întîmplare? Aparţinînd categoriei care la 30 de ani aproba pe profesorul meu Jeffrey Sachs cînd ţinea la Harvard conferinţe despre cultura care trebuie să se autofinanţeze în faţa unei săli aiurite de directori de muzee din Europa- inclusiv Luvru- o să încerc azi o abordare mai puţin ortodoxă a acestui etern, deşi marginal, subiect de politici publice. Este cultura un domeniu predilect, unde rentele (subvenţiile de stat care aduc profit privat fără un beneficiu economic general) sînt justificate? Şi dacă răspunsul este da, rentele sînt inevitabile în cultură, cine ar trebui să beneficieze de ele şi pe cale putem stabili obiectiv cui le dăm şi cui le refuzăm?
Să încep cu TVR, subiect cunoscut mie de cînd mi-a revenit onoarea de a dispobiliza pe cei care anunţaseră poporul român că la Timişoara armata a tras în terorişti arabi, nu revoluţionari, şi a întrerupe pe dl. preşedinte Iliescu cînd pentru a mia oară ne vindea- deşi pentru prima oară cu posibilitatea de a fi întrerupt- teoria lui generală cum că ne-am meritat minerii. Pentru cine nu ştie, TVR a reuşit în ultimii zece ani să ajungă pe locul întîi din Europa dintre televiziunile publice la pierderea audienţei, întrecînd pînă şi Grecia la viteza cu care de la peste cinzeci la sută a căzut sub zece (Grecia închide TV publică). Toate televiziunile publice europene au pierdut după dereglementarea pieţei de televiziune, dar nimeni nu s-a prăbuşit ca TVR sub regimurile Nicolau, Sassu şi Giurgiu. Dar audienţa e doar un element al problemei, responsabilă pentru lipsa de legitimitate- că dacă colectezi abonamente de la toată lumea nu te poţi justifica dacă majoritatea ajung să nu te urmărească. Pierderea de audienţă şi ajungerea la sub zece la sută din plătitorii de abonamente înseamnă pierderea legitimităţii de a trăi din bani publici. Guvernele de dreapta, că acelea de stînga mai degrabă au susţinut TVR, au adăugat la asta lipsa de liberalizare a abonamentului. Pierderea de venituri din reclamă prin scăderea audienţei, plus scăderea de facto a valorii abonamentului au dus TVR unde nu trebuia să ajungă, că a avut întodeauna datele unei companii profitabile- la deficit şi datorie, şi cu fiecare pas mai adînc dependenţa de politic creşte. Soluţia la asta a fost încredinţarea unui mandat de restructurare actualei conduceri. Nu sînt o admiratoare a prozei dlui Săftoiu, dar dacă într-adevăr omul va încerca să facă ce nu a reuşit nimeni, atunci merită sprijinul nostru al tuturor. Problema este însă că abonamentul nu se discută. S-a tăiat TVR Cultural, unde existau rente, dar totuşi nesemnificative financiar (marea calitate a postului nu consta în emisiuni originale, prost filmate şi interpretate, şi cu risipă, de exemplu folosind carul de transmisie, care costă enorm, pentru o şuetă între două persoane dintr-o cîrciumă, în loc de studio), ci achiziţiile externe, foarte ieftine pe zona asta sau chiar gratis (operă, concerte, filme europene de calitate). TVR3, unde lobbyurile locale sînt puternice, cu mari intrări politice, s-a salvat, deşi producţia proprie e mult mai mare acolo, deci şi cheltuiala la fel pentru o audienţă nesemnificativă. Sigur, se poate spune că aceste televiziuni locale vor găsi sprijin financiar local. Să ne ne păcălim: schimbarea rentelor centrale pe cele locale nu rezolvă nimic. TVR3 nu merită să existe, pentru că nu are spectatori, şi cît nu are spectatori chiar dacă va suge bani de la consiliile judeţene tot rentă se cheamă. Probabil că acei bani ar fi mult mai bine folosiţi în altă parte. Despre Info nu am nimic de comentat, a fost creat ca să concureze cu Antena 3 într-un moment cînd nu existau resurse deloc. Nici editorial, nici financiar nu avea justificare în forma în care era. TVR nu are resurse de calitate nici pentru prime time 1- vezi tristele emisiuni de după Jurnal de luni pînă vineri. În general, avem un instrument cost-beneficiu creat de mine pe vremuri, costul emisiunii divizat prin audienţă, cu corectura că audienţa nu e totdeauna generală, ci totalul dintr-un public ţintă, că asta e misiunea TVR. Cu alte cuvinte, dacă cheltuim un milion cu două emisiuni pentru maghiari (sau amatori de documentare, operă, etc), şi una are un cost de 0.4 la 5 spectatori şi alta 0.6 la 50 spectatori cea mai „ieftină” per spectator rămîne în grilă ( a doua), cealaltă iese cu staff cu tot. Restructurarea personalului are sens dacă urmează unei restructurări a programelor cu o asemenea logică de eficienţă, adică grupînd tot ce aduce audienţă la cost rezonabil pe canalele cu mai mare potenţial pentru reclamă şi eliminînd pe celelalte. Altfel, e fatalmente arbitrară indiferent cu ce intenţii se face, mai ales dacă ocoleşte pe marii rentieri, “baroni” ai TVR, gen Lucia Hossu Longin sau Eugenia Vodă, care nu erau pe Cultural, ei au avut întotdeauna, în orice faliment, partea leului din bugete. Că veni vorba de asta, aş sugera primul principiu de restructurare să fie familia, şi acolo unde e mai mult de o persoană pe familie în TVR ceilalţi să fie primii care îşi caută de lucru.
ICR vine la rînd. Acum, că e dl. Marga acolo, pot să spun din nou ce gîndesc şi am scris de pe vremea lui Buzura, pe urmă pe timpul lui HRP, o asemenea instituţie în forma actuală nu se justifică pentru o ţară ca a noastră. România trebuia să mai taie din clădirile de reprezentare, nu să adauge altele noi, ataşatul cultural sau omul de la ICR putea perfect funcţiona din ambasadă, structurile nu trebuie duplicate, şi aşa mai departe. Institutele create de Nicolae Iorga pentru a ajuta documentarea unor savanţi, la Roma şi la Veneţia, trebuie să îşi facă misiunea lor iniţială, sub patronajul Academiei, nu să ajute artişti famelici să vîndă tablouri în Occident. Evident, asta nu scuză Curtea Constituţională că nu a fost în stare să respingă ordonanţa de urgenţă şi să aducă procesul de schimbare în procesul ordinar de legislare, şi nici să dea o motivaţie la atîta timp după. Transformarea ICR într-un ofertant de servicii pentru comunitatea artistică explică popularitatea sa, dar şi riscurile- puţini vor confirma, şi din aceştia cei mai buni nu au nevoie de ICR, în rest creăm rente, de la directorul căruia i se plăteşte chiria inclusiv la locuinţă la scriitorul care merge să citească în română la un grup exilaţi fără serviciu. Acţiunile folositoare, granturile pentru tineri deja invitaţi în Occident care nu aveau resurse proprii sau traducerile necesită personal minim, şi mai multe fonduri. Oamenii care lucrau în ICR erau şi ei de toate felurile, iar angajarea fără concurs a directorilor se răzbună zilele astea, cînd din nou sînt schimbaţi (cum au schimbat şi ei pe predecesorii lor). Artiştilor, cum am mai spus, le trebuie agenţi occidentali, nu impresariat făcut de noi, prezenţa în mari locuri de expoziţie, nu la noi în fundătură, şi aici cine poate găsi o soluţie va face un mare pas înainte. Dl. Marga nu va urma aceste sfaturi, că nu are de ce să îşi micşoreze imperiul, tot aşa cum nici HRP nu le-a urmat, dar dacă are tot atîta drept să numească oameni ca şi predecesorii săi, ar fi în schimb cu totul greşit să strice structura echilibrată de jurii şi referenţi construită la ICR. Că totuşi banii de programe erau distribuiţi corect, indiferent de oportunitatea programelor, şi oamenii acceptaseră un cod etic destul de dur scris de mine prin 2005.
Din toate cele trei situaţii FCN mi se pare cea mai procupantă. La FCN se adoptase acelaşi cod etic (că noi am făcut şi progrese în 2005-2006), şi în sistemul clientelar românesc un finanţator al proiectelor independente culturale este indispensabil. A-i tăia singura sursă de venit este a reveni la monopolizarea alocărilor de genul Sergiu Nicolaescu. Ce s-a dezvoltat recent la noi sînt mai ales aceşti artişti tineri şi independenţi, banii erau de proiecte, nu salarii şi tăierea lor e o mare greşeală. Sigur că nu era raţională alocarea prin Loterie, dar cîtă vreme nu există o altă soluţie statul nu face mare economie, în schimb omoară literalmente piaţa de produse independente, din care multe au avut succes pe piaţa occidentală, deci au potenţial de dezvoltare.
Rentele în cultură sînt la fel de proaste ca rentele peste tot, performanţa vine din risc şi angajare proprie, numai artistul post-socialist vrea ca statul să ia riscul şi el beneficiile. În termenii din cartea mea nouă de la Polirom, establishmentul nostru literar, metaforic vorbind, nu e capabil să ia premiul Nobel pentru că eşuează în a crea un sistem deschis şi a selecta local pe concurenţii cu potenţial universal cel mai bun. Dar promovarea de către ICR şi FCN a unor proiecte culturale dinafara establishmentului era început modest, dar real, o deschidere a culturii către comunităţi, spaţii urbane, Europa, şi aşa trebuie continuat, ieşit din prăfuiala tradiţională. Că de înlocuit rentierii vechi cu rentieri noi nu aduce vreo noutate. Decît poate la TVR, unde conducerile se schimbă, dar rentierii rămîn…
Comentariile la textele Alinei Mungiu-Pippidi au fost desfiinţate la cererea autoarei şi vor fi reintroduse după alegerile din 2012. Puteţi comunica cu Alina Mungiu-Pippidi prin intermediul paginii ei personale la http://www.sar.org.ro/amp/. Puteţi da o notă articolului mai jos.
