CUM SĂ (NU) REFORMEZI STATUL

de Alina Mungiu-Pippidi , 29 octombrie 2012

Mai puteti citi si:

Cine crede că peste doi ani se va circula mai puţin cu naşul în România, pentru că au fost arestaţi zeci de ceferişti în ultimele zile, să ridice mîna. La fel de bine aţi putea crede că au crescut încasările la vamă pentru că în februarie 2011 au fost umflaţi vameşi şi poliţişti de frontieră cu sutele- numai că nu e cazul. S-a cheltuit CU o mulţime cu ofiţeri sub acoperire, au fost arestaţi oameni şi noaptea, ca a doua zi să le dea drumul tribunalele, s-au început nu ştiu cîte urmăriri penale costisitoare şi unii au fost trimişi în judecată, vom vedea peste cîţiva ani cu cît folos- dar, pe fond, nu am reuşit să schimbăm nimic.

Nu încape nici o îndoială că şi vameşii, şi controlorii CFR se purtau incorect. Dar felul în care ne luptăm cu corupţia sistemică e complet ineficient. Azi am să arăt mai întîi cauzele acestei ineficienţe. Pe urmă, motivele pentru care această strategie greşită este în mod sistematic cea aleasă. Şi în final, care ar fi politica alternativă şi mai eficientă la acest circ arbitrar al arestărilor, care, de exemplu, scapă tocmai traseul spre mare, unde se merge cel mai mult cu naşul. Zic asta din documentare, că eu nu merg nici la Marea Neagră, nici cu CFR, şi cu naşul nu am călătorit niciodată.

Nu există corupţie sistemică decît acolo unde se manifestă o disproporţie masivă între ceea ce pretinde statul că face (au oferă) şi ceea ce face în fapt. De exemplu, statul pretinde că oferă asistenţă medicală pe un anumit pachet de servicii la preţul asigurării de sănătate, dar ea nu ajunge de două ori, odată că, dacă toată lumea ar cere acele servicii (analize, operaţii), ele s-ar epuiza după primul sfert, a doua că statul se preface a crede că medicii şi asistentele pot opera cu salariile lor foarte mici- numai că e imposibil. Diferenţa dintre sfertul pentru care ajung analizele plătite de stat şi celelalte trei sferturi, sau dintre salariul asistentei pe statul de plată şi cît e necesar ca ea să poate veni la serviciu la timp şi să funcţioneze o plăteşte cel care recurge la serviciile respective, peste costul asigurării. În acest fel se echilibrează cererea şi oferta şi se ajunge la preţul real. Acesta este, economic, chiar dacă nu legal, şi preţul corect. Arestarea cuiva nu schimbă nimic, şi Ceauşescu aresta diverşi gestionari în speranţa că o să crească productivitatea, şi ea tot la piciorul broaştei rămînea.

Problema nu se poate rezolva decît prin rezolvarea eşecului acestei politici publice, sănătatea. La fel stau lucrurile şi la CFR, unde blaturile au crescut după ce deşteptul sfat al FMI de a creşte preţul biletelor şi ideea naţională de tăia 25% din salariul controlorilor au fost puse în practică aproape în acelaşi timp, şi la vamă, unde maximul istoric al contrabandei de ţigări a fost atins în ianuarie 2010 după ce statul a crescut accizele. Cînd s-a tăiat nedescriminat 25% la sută din salariu în sectorul public (minus companii) am anunţat în ziarul de faţă că va creşte corupţia. Între timp Comisia Europeană a dat vreo două rapoarte pozitive pe munca DNA, dar două treimi din români spun- şi îi cred- că de fapt corupţia a crescut.

Ca să avem vreun succes în construirea unui stat modern trebuie ca politica noastră publică să înceteze să genereze resurse sistematice pentru corupţie, pe care politica represivă (DNA) nu le poate rezolva. Aceasta din urmă poate rezolva, şi cu succes, marea corupţie pentru care de fapt a fost creată, că, pe lîngă mecanismele micii corupţii sistemice descrise aici, unii iau şpagă pentru scumpe echipamente medicale de care nu au nevoie, alţii cumpără maşini de teren pentru oraş sau se înscriu la mari privatizări cu acte bancare falsificate şi aşa mai departe. Acelea sînt cazuri pentru procuratură, dar marea masă a corupţiei noastre, cea generată de proaste politici, nu poate fi rezolvată de procurori, ci eliminînd distorsiunea pe care o introduce statul, reparînd politica greşită, ceea ce nu are legătură cu represiunea. Acest gen de corecţii însă nu survin niciodată, în vreme ce arestările repetate care nu schimbă nimic au devenit peisaj obişnuit. De ce?

Răspunsul, mă tem, este foarte simplu. Că pentru o politică de modernizare ai nevoie de nişte modernizatori, în primul rînd de un şef de stat sau de guvern care să înţeleagă şi să vrea să schimbe această stare de fapt, aşa cum Georgia îl are pe Mihail Saakaşvili, un reformator de sistem. Cu regret trebuie spus, noi nu avem aşa ceva, nici Emil Constantinescu, nici Traian Băsescu nu au vrut să schimbe sistemul. De Ion Iliescu nici nu mai vorbesc, el l-a lăsat să se creeze în mod deliberat, crezînd că mai mult control al statului înseamnă mai puţină corupţie, cînd e exact pe dos. Cine crede că Traian Băsescu e un reformator al statului nu are decît să se uite la ce aparat şi politici a lăsat în urmă la Primăria Bucureşti. În schimb, prin insistenţele UE s-au creat nişte agenţii anticorupţie, parţial autonome de factorul politic. Şi de aici anomalia: oamenii politici nu fac nimic, ba mai rău, fac ce nu trebuie, luptă cu agenţiile anticorupţie (Diaconu, de exemplu, prins cu mîţa în sac, vrea să închidă ANI; dna Pivniceru, deşi are atîta de făcut, deschide inutil şi periculos cutia legislaţiei de integritate, deşi nu e nevoie, etc). În schimb agenţiile anticorupţie, obişnuite să dea raportul la Bruxelles, fac ce pot, şi fac şi ce nu pot, adică în loc să lupte doar cu corupţia propriu-zisă luptă şi cu politicile greşite, cînd nu fac pe faţă exerciţii de impresionat Bruxelles-ul. Secretarul de stat în MAI, Marian Tutilescu, a declarat anul trecut că acţiunea de la Vama Siret "n-a fost un exemplu, nu e o campanie pentru a le demonstra partenerilor europeni că justiţia română funcţionează", ci este parte din Strategia anticorupţie a MAI. O fi parte din asta ca aceia care le-au luat locul celor arestaţi să facă la fel ca ei, timp în care statul pierde vremea ani de zile în procese? Doar ca exemplu, am aruncat o privire peste argumentarea economică a procurorilor în cazul CFR. Procurorii pretind că pierderile înregistrate, de 120 milioane lei (pe care le supraestimează pe faţă, calculînd dintr-un cost al biletului încasat în tren, mai mare ca la ghişeu) reprezintă aproximativ o treime din totalul pierderilor anuale CFR Călători (dar CFR Marfă, unde nu se dă şpagă, pierde mai mult), şi a opta parte din subvenţiile primite în acest an de companie de la buget. Uită să adauge pe aici subvenţiile ascunse, de genul plăţi întîrziate cu anii pentru asigurări sociale şi medicale, care duc la subfinanţare şi ineficienţe structurale în alte zone; adăugarea lor ar diminua şi mai tare pretinsul prejudiciu major cauzat de „naşi". Procurorii încearcă pe cale represivă să rezolve ineficienţe structurale din domeniul vamei sau CFR, pe care doar factorul politic le-ar putea rezolva - dacă ar vrea.

Nu există multe cazuri de succes în lume, dar cîte sînt se găsesc în Europa de Est. Estonia şi Georgia sînt cele mai importante. Am mai scris de Estonia, de faptul că acolo cu un singur card votezi, plăteşti impozite, parcarea şi călătoreşti în spaţiul Schengen. Georgia e un exemplu şi mai spectaculos, pentru că a plecat mai de jos, înregistrînd cea mai rapidă evoluţie pozitivă de cînd avem măsurători ale Băncii Mondiale. Dar numai exemplul poliţiei, vămii şi funcţionărimii din zona registrelor şi arhivelor de tot felul, notoriu coruptă şi ineficientă. Georgienii au refuzat pe faţă sfaturile UE, care tot cu trainatul procurorilor şi calea lungă şi ineficientă s-au dus şi la ei - nu din rea intenţie, ci pentru că occidentalii atîta ştiu, să lupte cu corupţia ca excepţie, şi cînd aceasta e de fapt norma nu au idee ce e de făcut, şi au creat calea lor proprie. Succesul georgian este unul al terapiei de şoc, şi are trei componente importante:

1. atacă sistemul întreg. Georgienii au concediat integral şi reangajat parţial pe toată poliţia de trafic, funcţionărimea vamală şi a registrelor. În total, numărul agenţilor care lucrează în diferite zone de control a scăzut cu ocazia asta de la 63 000 la 27 000. Cine crede că în România fiscul poate fi reorganizat altfel decît pe această cale radicală se înşeală.

2. rezolvarea e administrativă, nu judiciară. Marilor corupţi li s-au cerut sume enorme, prin plea bargaining (bani ca să nu fie băgaţi în închisoare, în acest fel s-au recuperat sume care pe cale judiciară nu ajung niciodată înapoi în bugetul statului). Toate agenţiile statului au fost reorganizate, înlocuindu-se piramidele de extracţie unde poziţiile erau cumpărate, iar şpaga distribuită ierarhic, cu instituţii mai puţine, cu atribuţii mai clare şi putere mai mică, rar în contact direct cu cetăţenii.

3. resursele pentru corupţie (birocraţia legală, regulile multe şi stupide făcute ca să se dea şpagă, salariile de mizerie) sînt eliminate în acelaşi timp cu creşterea costurilor comportamentelor corupte (supraveghere intensă, introducerea unui avocat al poporului independent care preia sesizările despre vameşi ineficienţi sau corupţi, de exemplu). Noua poliţie are salarii de cinsprezece ori mai mari decît cea veche, de exemplu, la fel vama. Birocraţia a fost spectaculos tăiată, de exemplu s-au făcut nu doar ghişee unice administrative, ci numere fiscale şi de firme unice, arhive şi registre unice pentru proprietate, maşini, firme, s-au tăiat administraţiile locale de la 1110 la 67. După Forbes, Georgia e pe locul patru în lume la reducerea poverii fiscale după Qatar, Emirate şi Hong Kong. În cinci ani au reuşit să cvadrupleze încasările la buget, tăind şi simplificînd impozitele. Au tăiat 90% din permisele şi licenţele de operare pentru companii, pînă la 109 licenţe şi 50 de permise. Dintr-o ţară cu curent cîteva ore pe zi au devenit exportatori de energie, doar prin eliminarea băieţilor deştepţi. Mita a devenit o excepţie. 70% din cei care lucrează în birocraţia de stat sînt tineri- anul trecut am intervievat pentru o bursă pe cineva care conducea unul din cele patru oficii naţionale unificate care eliberează firmelor şi cetăţenilor dintr-un sediu unic orice imatriculări. Nu doar engleza lui perfectă m-a făcut praf, ci siguranţa omului că joacă un rol istoric.

Şi în 1996, şi în 2004 cu acest spirit trebuia să vină la guvernare alianţa de centru liberală. Unii, ca mine, chiar credeau că asta vom face, şi au încercat pe cont propriu, ca să devenim, ca în frumoasa piesă a lui Ibsen, inamicii poporului. De atunci, poporul a continuat să trăiască în Caragiale, pigmentat cu ceva arestări, noi ne-am găsit alte popoare, şi iarăşi se ţin alegeri la care această formulă cîştigătoare nu e propusă de nimeni, lumea îşi pierde vremea luptînd cu ANI sau scriind omagii DNA, şi deşi pentru prima dată poate exista majoritate suficientă, nu se ştie pentru ce va fi suficientă...

Comentariile la textele Alinei Mungiu-Pippidi au fost desfiinţate la cererea autoarei şi vor fi reintroduse după alegerile din 2012. Puteţi comunica cu Alina Mungiu-Pippidi prin intermediul paginii ei personale la http://www.sar.org.ro/amp/. Puteţi da o notă articolului mai jos.

Comentarii

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook