Acum vreo două veri un copac bătrân și greu de pe domeniul Iorga din Sinaia a căzut peste gardul lui Valeriu Stoica, care are casă de vacanță exact dedesubt. Exact, e mult spus, era un copac enorm pe terenul instabil și în pantă, care s-a dus cu vârful în jos, tăind scările publice, de cincizeci de ani nerenovate și doborînd gardurile a vreo două proprietăți pe raza a vreo treizeci de metri. Era un brad bătrân, ca din poemul istoricului, cel mult citat în volumul ”Drumeț în calea lupilor”și filmul aferent. Dar nici copacii mei tineri nu o duc mai bine.
Așa după cum mi-a scris un geolog într-un referat mai vechi, pădurea din jurul casei Iorga din Sinaia are aspectul tipic de ”pădure nebună”, cu copacii înclinați în toate direcțiile din cauza rădăcinilor lor scăldate în apă. Apa care coboară de la Cotă după fiecare ploaie, nu întâlnește în cale decît resturi din canalizările de pe timpul bunului rege Carol (cel bătrân, de atunci nu s-au mai făcut scurgeri adecvate), grămada de vile noi care au mai și astupat șanturile vechi de scurgere când s-au construit -cu autorizații de vile montane ușoare, parter plus pod, bașca trei niveluri de beton care nu au figurat în proiect- și din cascadă în cascadă inundă drenurile mele și sapă temeliile fundației drumului spre Taverna Sârbului. De la baza drumului cad anual la mine în grădină bolovani de mărimea unui cauciuc de Jeep- în fiecare iunie mă aștept când vin Victor Ponta sau Călin Popescu Tăriceanu la raliu să îi văd aterizând cu drum cu drum cu tot în râpa noastră și știu că vor veni televiziunile înainte să ajungă primăria- și apoi spală rădăcinile fagilor și brazilor din grădină, înclinându-i în toate direcțiile și scufundă casa monument istoric spre colțul din sud cu circa 5 cm pe an. După fiecare consolidare am din nou fracturi, iar o minge de golf pe podeaua de la etaj nu mai poate sta locului din cauza gravitației- a devenit jocul favorit al fetiței femeii în casă, cu mingea de golf portocalie rezervată de Pricewaterhouse pentru clienți vechi.
Cu toate acestea, noi ținem la pădurea noastră și, decât să-i tai, prefer să plătesc gardul lui Valeriu sau șindrila mea proprie, că ultimul brad a căzut chiar peste casă, de am primit poze la Berlin de la oamenii de bine care țin un ochi asupra proprietății și duc la veterinar pe orice cățel nefericit care se așează în poiană fără să știe că astfel cade sub incidența unor legi mai noi care consideră că astfel s-a stabilit și trebuie să îl ia cineva la puricat. Motivul este, desigur, preferința noastră pentru copaci- aleea care duce la poartă îi are încă pe cei plantați de unchiul Harry, colonel în armata austro-ungară. Dar chiar dacă nu ar fi sentimentul istoric și înclinația noastră pentru Habsburgi tot ar trebuie să lăsăm copacii să cadă când le vine vremea pentru că sunt aproape cu neputință de tăiat. Ca să tai orice copac, chiar cel care stă să cadă punând în pericol siguranța cuiva, trebuie să faci o cerere însoțită de actul de proprietate și fotografia color a victimei, să plătești o taxă destul de mare pentru fiecare copac (în condițiile în care impozitul nostru pe acest teren, grație Consiliului Local, e cel mai mare din Sinaia) și să anunți tu pe cei de la Ocolul Silvic, deși cererea se depune la Primărie și e trimisă spre aprobare la județ. Ei își fac eventual drum (dacă cunoști pe cineva), fără cerere, fără poze, și dacă ai ghinionul să te sune BBC să te țină de vorbă ca data trecută când i-am chemat, or să plece însemnând copacul greșit (că sunt oameni grăbiți), adică nu pe ăla care cădea peste cineva și pe care l-ai pozat, ci pe unul inofensiv, care cel mult o să cadă de unul singur fără să deranjeze pe nimeni când i-o veni vremea. După asta trebuie să aștepți ca instituțiile să comunice între ele, treabă în general de nerealizat în statul român, de asta tot ce e de rezolvat implică minim trei instituții, și abia pe urmă să ridici fericit autorizația care îți permite să tai copacul greșit care punea în pericol viața oamenilor cu o lună în urmă. Dacă găsești pe cineva să ți-l taie, de regulă cei care fac asta vor să ia și lemnul, că altfel le iese prea puțin să riște cu tăiatul unui copac greu și periculos. Lemnul, însă, nu li-l poți da pentru că Ocolul nu vrea să dea vreo autorizație de transportat lemnul, iar poliția pe DN1 își face treaba, adică oprește pe oricine are lemn și se uită la documentele însoțitoare. Cum eu nu dau mită la pădurari sau șefii lor, nu am obținut niciodată vreo autorizație să pot dispune de vreo bucată din propriul meu lemn pentru a-l da vreunui tăietor. Dar nu contează, că alpiniștii care taie crengile cu adevărat dificile nu stau departe și i-am sfătuit chiar eu să îl fure, ducându-l cu căruța sau roaba la ei în grădină. Desigur, ANAF ar putea spune că l-am văduvit de o buturugă sau două cu asemenea tranzacții informale, deși eu cred că mai degrabă am făcut economie statului că nu am făcut pentru ele un vraf de hârtii- știu cel puțin un economist cu premiul Nobel care are aceeași părere cu mine. Per total, suntem în acea simpatică situație descrisă pe vremuri de Dani Kaufmann de la Banca Mondială în care calitatea reglementării, statul de drept și corupția se corelează la peste 90 la sută, că aceia care fac legile le fac ca să oblige lumea să le calce și ei să ia un comision. Din asta Romsilva a devenit marele imperiu deasupra legii care este, cu pădurarii cu ace de cravată de diamant și șeful lor care le-a cumpărat eliberat de Curtea Supremă (pesedist), cu zeci de vile de protocol și cu 4,5 milioane de metri cub de lemn pe an furat, o dată și jumătate cât Piramida lui Keops, cum plastic spun cei de la Der Spiegel. Furat nu de vecini, ci trimis la export de către Schweighofer, firma austriacă spre care se scurge lemnul tăiat din pădurile statului și cele privatizate de mafia retrocedărilor. Care are, deci, acte în regulă, sau n-ar putea fi exportat, de te întrebi cum mai definește cineva ”ilegalitatea” zilele astea.
Sâmbătă, românii protestează contra acestui lanț de samavolnicii. Dar un program real de cum ieșim din această nebunie diabolic calculată nu e ușor de făcut, dovadă retrimiterea Codului Silvic la Parlament de către Președinție, din motive bune, dar și din motive care au aterizat în motivație direct dintr-un document al firmei austriece. Ca de obicei, e mare încredere în legi și reglementări că vor rezolva ceva, deși, dacă azi poți face legală tăierea a 4.5 milioane de metri cubi, nici o lege nu poate împiedica fărădelegea celor care fac și aplică legile. Doar noi descinderi de la DNA, filmări curajoase ale Agent Green și da, demonstrația noastră din 9 mai.
Cu toate astea, nu sunt optimistă că vom scăpa de toți ăștia care profită de pe urma pădurilor și pe care îi văd trecând duminica spre Taverna sârbului. Deși când uit la ei de pe balcon, ori mi se pare mie, ori chiar în direcția aia tocmai s-au mai înclinat vreo câțiva copaci foarte supărați.
PS. Ciudat că deși în societatea civilă doar de copaci vorbim de vreo trei zile, nici o televiziune nu dă nimic despre demonstrațiile de 9 mai sau scrisoarea trimisă ambasadelor Austriei. Vedeți aici.
Puteți comenta textele Alinei Mungiu-Pippidi pe www.romaniacurata.ro.
