15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialCum va profita Israelul din conflictul cu Hamas

Cum va profita Israelul din conflictul cu Hamas

Există un curent tot mai consistent între israelieni și arabi care cred că actualul război dintre Israel și Hamas se va termina exact ca luptele din 2009 și 2012. Hamas va proclama victoria, invocând distrugerile și suferințele cauzate israelienilor și faptul că au obținut o mică breșă în greaua blocadă din prezent. ­

Israelul va fi mulțumit că infrastructura militară a Hamas este distrusă sau măcar serios degradată, deși structura de guvernare a Hamas va rămâne, în principiu, intactă. Dar Netanyahu preferă pe cel mai mic dintre două rele – un Hamas slăbit mai degrabă decât ascensiunea unei autorități jihadiste în Gaza.

Statu quo-ul care exista înainte de război va fi treptat restaurat, Hamas își va reconstrui forțele distruse și tunelurile, își va reface rezerva de rachete, care vor fi mai sofisticate, iar Israelul se va pregăti pentru următoarea rundă de lupte menite a ține Hamas în chingi.

Acest scenariu e mai trist decât trist; arată lipsa de speranță cu privire la șansele de a soluționa conflictul israeliano-palestinian și nu ține cont de pierderile grele și repetate pe care aceste mini-războaie le provoacă civililor nevinovați – moarte, distrugere și suferință –, adâncind cicatricele emoționale și făcând ca pacea să fie încă și mai îndepărtată.

Poate fi acest scenariu groaznic evitat? Ce trebuie făcut și de către cine? Răspunsul se află în centrul a două cerințe de bază.

Israel insistă, pe drept, ca Hamas să renunțe pentru totdeauna la violență și să dezavueze obiectivul său proclamat de a distruge Israelul, ca o precondiție pentru ridicarea actualei blocade; Hamas solicită ridicarea acestei blocade, pentru a permite traficul de bunuri și libertatea de mișcare, ca o precondiție pentru orice încetare de durată a focului. Ambele solicitări sunt extrem de dificil de acceptat, deoarece nici una dintre părți nu este pregătită să cedeze dacă nu i se îndeplinește cerința.

Ambele părți au mai încheiat în trecut armistiții, dar acordurile au inclus aceste obiective doar parțial. Din nefericire, pauzele de la ostilități nu au fost utilizate de niciuna dintre tabere pentru a cultiva relații de pace sustenabile.

Deși Israel și Hamas se privesc reciproc ca dușmani de moarte, acest război a forțat cele două părți, încă o dată, să recunoască că nu se pot distruge una pe cealaltă și trebuie acum să-și modereze raporturile religioase și ideologice, datorită circumstanțelor în schimbare. În realitate, Israelul poate reocupa Gaza și răsturna Hamas, dar Netanyahu nu vrea, și e înțelept așa, să își asume povara administrării Fâșiei și grija pentru cele aproape două milioane de palestinieni, fără o strategie viabilă de ieșire, care să lase în urmă un calm sustenabil. În mod egal, Hamas a înțeles că lansarea a peste 3.000 de rachete spre Israel și eforturile sale de a ucide sau răpi israelieni au efecte minore.

Ce e fundamental diferit în acest război, totuși, ar putea schimba calculele Israelului și Hamasului.

Niciodată până acum nu a fost Hamas atât de izolată și lipsită de fonduri. Egiptul a distrus tunelurile care duceau spre Gaza, încheind în principiu traficul de bunuri și privând organizația de taxele pe care le colecta, și a închis vama de la Rafah. Ajutorul financiar iranian a fost redus la minim, blocada israeliană continuă, iar peste toate se adaugă și lipsa de susținere financiară și politică din partea statelor arabe și a Autorității Palesteniene (cu excepția Qatarului și a Turciei), ceea ce a contribuit incomensurabil la necazurile Hamas.

Toate acestea au lăsat organizația palestiniană fără nici o perspectivă de a îmbunătăți condițiile de trai ale populației tot mai disperate, astfel încât să stopeze nemulțumirea și agitația în creștere. Prin urmare, fără a avea prea multe de pierdut, Hamas a inițiat o nouă criză pentru a schimba statu quo-ul, sperând că va modifica dinamica conflictului de pe urma căruia putea beneficia, indiferent de riscurile implicate.

Pe de altă parte, popularitatea lui Netanyahu a crescut: încrederea publică în guvernarea sa nu a fost niciodată mai mare. El a înțeles limitele ­Israelului și a arătat cumpătare când a respins apelurile partenerilor săi politici de dreapta de a extinde ­războiul dincolo de obiectivele sale stabilite – distrugerea tunelurilor și a infrastructurii Hamas.

Întrebarea care apare acum pentru Netanyahu este dacă el este dispus să se întoarcă în Gaza și „să tundă iarba” din nou. Și în ce măsură ar asigura asta viitorul Israelului, în ciuda lipsei de soluții cu privire la conflictul israeliano-palestinian, înainte de a părăsi scena politică.

Netanyahu este un ideolog zelos, care crede că Israelul nu este o putere ocupantă, ci că întreaga Țară Sfântă, inclusiv Cisiordania, este o parte inseparabilă a existenței evreilor, iar eliberarea sa înseamnă eliberarea teritoriului lor.

Cu această convingere profundă, poate Netanyahu să renunțe la propriile credințe pentru a face o mișcare istorică în sensul încheierii conflictului israeliano-palestinian?

Nu sunt de acord cu cei care sugerează că Netanyahu nu își va schimba galoanele. Mulți lideri cu o ideologie adânc înrădăcinată s-au ridicat în mod neașteptat la înălțimea ocaziei și au răspuns apelurilor popoarelor lor și comunității internaționale pentru a impune o schimbare drastică.

Foștii prim-miniștri israelieni Begin și Sharon, De Klerk, în Africa de Sud, și Gorbaciov, în fosta Uniune Sovietică, sunt câțiva dintre liderii proeminenți care și-au schimbat în mod neașteptat convingerile și direcțiile politice; chiar Netanyahu a acceptat, surprinzător, Memorandumul Wye River. El este, de altfel, un politician priceput și abil; știe cum să-i mobilizeze pe oameni în jurul său, nu e descurajat de obstacole, crede în el însuși și e total dedicat securității naționale a Israelului.

Momentul și împrejurările în care se găsește acum plasează convingerea sa ideologică profundă în contradicție cu realitatea nemijlocită a palestinienilor. Ca lider, el realizează acum că situația în care se găsește îi oferă un moment crucial, care s-ar putea să nu se mai repete, de a căuta un final al conflictului israeliano-palestinian. Cum spunea odată John F. Kennedy, „abilitatea de lider și deprinderea de a învăța permanent sunt două condiții indispensabile”.

Netanyahu are ocazia de a demonstra vocația de lider, curajul și viziunea, prin transferarea completă a răspunderii pentru blocadă către Hamas și celelalte țări importante. El ar trebui să ofere o ridicare completă a blocadei, în mai multe etape, într-o perioadă de timp (de la doi la trei ani), cu condiția ca Hamas să accepte să renunțe la violență și să demilitarizeze Gaza. Hamas trebuie să fie de acord cu staționarea unei forțe internaționale consistente pentru a monitoriza granițele și trupele de securitate ale Autorității Palestiniene, astfel încât să fie supravegheate trecerile dinspre Gaza spre Israel și Egipt.

În plus, Hamas trebuie să adopte Inițiativa Arabă de Pace, care ar însemna, implicit, recunoașterea Israelului și, în același timp, o variantă pentru Hamas de a ieși cu fața curată din conflict.

Indiferent daca Hamas va fi sau nu de acord cu această Inițiativă, Netanyahu va apărea ca un bărbat de stat care este gata să încheie o înțelegere pe care o va accepta întreaga lume, demonstrând o îndemânare remarcabilă, fără să riște prea mult, schimbând radical perspectiva pentru reluarea unor negocieri serioase de pace.

În cele din urmă, securitatea națională a Israelului pe termen lung depinde de eliminarea blocadei și neutralizarea amenințării dinspre ­Cisiordania, în special prin negocieri cu orice reprezentant al guvernului palestinian și încheierea ocupației în termeni reciproc acceptați.

Netanyahu a fost prim-ministru mai mulți ani decât predecesorii săi, cu excepția fondatorului Israelului, David Ben-Gurion. Ca și alți lideri, Netanyahu se gândește cu siguranță la moștenirea pe care o va lăsa în urmă și sigur vrea să rămână în amintire ca prim-ministrul care și-a condus poporul către o pace de durată, mai degrabă decât să lase Israelul și mai nesigur și mai vulnerabil.

Va profita Netanyahu de acest ­moment și va oferi generației următoare de israelieni și palestinieni marele dar – de a trăi, crește și prospera împreună în pace?

Poate că sunt un visător, dar, cum a observat o dată Victor Hugo: „Nu există nimic mai bun decât un vis pentru a crea viitorul”.

Dr. Alon Ben-Meir este profesor și membru senior al Centrului pentru Afaceri Globale al Universității din New York și membru senior al Institutului de Politici Globale din New York.

Copyright: www.alonben-meir.com

Alon Ben-Meir
Alon Ben-Meirhttp://alon-ben-meir
Dr. Alon Ben-Meir este profesor și membru senior al Centrului pentru Afaceri Globale al Universității din New York și membru senior al Institutului de Politici Globale din New York.
Cele mai citite

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...
Ultima oră
Pe aceeași temă