Cu peste zece ani în urmă, folosing unul din puținele sondaje profesionale făcute în Republica Moldova (de către Sorosul moldovenesc) am construit un model economic de vot, în care stânga și dreapta nu contau, și puteai prezice ce va vota cineva în funcție de poziția față de politica externă – cu Rusia sau cu Europa. Am mai prezis atunci când modelul, mai târziu, a devenit popular în lumea academică internațională într-o lucrare cu Igor Munteanu despre ”Moldova’s Twitter Revolution” că, la rândul său, poziția față de Est sau de Vest în Moldova nu e urmarea unor simpli determinanți ca educația sau venitul, ci o urmare a ”efectului demonstrației”, adică o judecată a votantului moldovean cine este mai interesat și mai capabil dintre cele două puteri să facă destinul republicii lor.
Ai fi zis, văzând cum Ucraina pierde Crimeea, că Rusia a câștigat alegerile din Republica Moldova. Dar asta înseamnă să ignori investiția europeană (mai ales germană, baltică, poloneză) în Moldova din ultimii ani, constând în presiuni asupra așa-ziselor partide europene, divizate și măcinate de corupție să stea grupate și să păstreze traseul european (recompensați cu ridicarea vizelor). Că UE nu va primi Moldova în Europa prea curând (cum s-a spus în timpul audierilor comisiei Juncker, lărgirea e pe butuci pentru mulți ani) pare un contraargument, dar nu e, că victoria din România a lui Klaus Johannis a dat impresia (numai noi știm cât de reală) că UE are totuși capacitatea de a influența alegerile din zonă, și că decizia Bruxellesului (asta e adevărat) este că frontiera Europei nu se va trage pe Prut, ci pe Nistru, unde am reușit să oprim și revoluția bolșevică, și unde romanii puseseră frontiera extremă a continentului, cea pe care barbarii nu o puteau trece decât cu riscul vieții.
La ora când scriu nu am rezultate finale din Republica Moldova, dar pare neândoios că efectul Johannis a contat și că, în ciuda plasării pe primul loc a unui partid retrograd (normal când te gîndești că biata Moldovă, spre desosebire de Estonia, a permis populației rusofone să voteze integral, de la primele alegeri, și așa a ajuns una campioana tranziției iar alta codașa), vom reuși, în țara străbunicilor mei, să facem o majoritate pro-europeană.
Victoria în Basarabia e însă ca și victoria la București: poate fi oricând devorată de rețelele de patronaj autohtone care nu vor decât să își plaseze releele de care vor conecta iarăși accesul lor la putere și privilegiu. Destul să vezi istoria cu retrocedările prințului Lambrino, finul lui Traian Băsescu, ca să înțelegi cum funcționează un stat de patronaj, cum simpla proximitate a puterii se traduce în contracte și concesiuni de stat, și cu cât mai periculos e acest lucru într-o țară unde rușii vor să controleze din nou totul, de la aeroporturi la economie, și parțial au reușit chiar în ultimii ani, datorită regimurilor coruptibile și incompetente de la Chișinău și București. Patronajul, chiar cel care pare inofensiv, e o formă de a sabota capacitatea, și de aceea o amenințare la siguranța europeană în zona noastră.
De asta, bucurându-mă azi din plin, trebuie să avertizez că în ambele țări ale noastre trebuie să muncim din greu ca șansa noastră istorică să nu fie îngropată de netrebnicia românească, și că pe timp de pace se câștigă sau se pierd războaiele.
Acesta e mesajul meu, cetățean privat român și european, către toți românii de ziua noastră națională.
Puteți comenta textele Alinei Mungiu-Pippidi pe româniacurată.ro.
