Dacă în ziua de 30 decembrie 1947 istoria a consemnat abdicarea forţată a Regelui Mihai, 16 iunie 2016 este data în care Custodele a negociat vinderea Casei Regale statului republican. Intenţia de "instituţionalizare a Casei regale” a fost anunţată încă din luna februarie pe site-ul familiei regale. Ce înseamnă asta?
Acum înţelegem de ce, tot în aceeaşi perioadă, Custodele a preluat prerogativele Regelui. De ce a fost alungat Principele. De ce toate surorile au fost chemate, de 10 mai, la o ceremonie mai mult comemorativă, decât contemplativă.
Brand-ul regal nu mai aduce suficienţi sponsori. Sindrofiile de la palat sunt tot mai scumpe. Banii care vin de la statul român, chirie pe Castelul Peleş, nu par a fi suficienţi pentru valeţii palatului. Custodele a ticluit îndelung vinderea viitorului monarhic statului republican, sub forma unor stipendii anuale.
Prin înţelegerea cu guvernul şi cu preşedintele celui mai important partid parlamentar, Liviu Dragnea, doreşte să transforme Casa regală dintr-un spaţiu simbolic într-o instituţie publică. Astfel, Custodele va deveni înalt funcţionar public. Va avea o leafă la fel ca preşedintele Curţii de Conturi sau a Curţii Supreme de Justiţie. De ce nu la nivelul primului ministru? Ce va oferi în schimb? Onoarea, demnitatea şi legitimitatea Casei Regale. Practic, a tranzacţionat principiile tatălui. Regele Mihai, pentru mulţi dintre noi, este un sfânt. Asemenea prietenului său din tinereţe Corneliu Coposu, nu şi-a negociat principiile monarhice. Iată că fiica sa, din nevoi materiale, constrânsă de cheltuielile prea mari ale camarilei, vinde patrimoniul imaterial, îndelung chibzuit şi drămuit cu sfinţenie de Suveran. Actul său nu are nimic măiestuos. E de-a dreptul un gest de trădare. O capitulare în faţa banului public, cea mai bună afacere. Nu trebuia să termine Oxfordul ca să înţeleagă “binele” românesc.
Ce nu poate vinde Custodele e coroana, simbol al faptelor eroice ale neamului românesc. Îşi vinde doar dota: prestigiul.
Decenii după revoluţie, mulţi români au crezut în soluţia monarhică. Acum sunt puşi în faţa faptului împlinit. Nu mai au în ce să spere. Idealurile le sunt scoase la mezat. Pe cei 25% dintre români nu i-a întrebat nimeni. Ce vor ei? O coroană de complezenţă, o republică în care familia regală face rol de butaforie? O capitulare din interese băneşti reprezintă subiectul multiplu al îngrijorării unui sfert de naţiune.
Capitularea nu poate fi acceptată fără luptă. Disperaţi şi dispreţuiţi, mulţi dintre abandonaţii sorţii se gândesc serios la alternative de prinţi străini.
“Custodele ne-a trădat”, spun mulţi monarhişti. Regaliştii nu ies din cuvântul Custodelui. Cei din urmă se mulţumesc cu tinichele şi cu invitaţii la Garden-Party-uri. Şi nu de multe ori pe an. Doar o dată. De 10 mai. Monarhiştii nu vor fi de acord ca şi din banii lor să fie finanţate astfel de chermeze. Fie se vor retrage, asemenea bunicilor, în munţi, fie vor lupta în continuare pentru schimbarea formei de guvernământ.
Casa Regală, finanţată de statul republican, e o cacealma. O casă de reverenţe frumoase. Nimic diferit faţă de o casă de modă.
Ce vrea Custodele, doar în Muntenegru mai există un caz similar.
Prin articolul publicat în revista “Timpul”, Alexandru Muraru, un apropiat al Principelului Radu de la Iaşi, prevestea şi suma solicitată puterii republicane: 3-4 milioane de euro/an.
Atât de puţin?, s-ar întreba simandicoşii. Onoarea nu are preţ, spun luptătorii pro-causa.
Republica a fost criminală pentru mulţi dintre înaintaşii noştri. În numele Regelui, mulţi s-au sfârşit în puşcării. Alţii au supravieţuit cu gândul la revenirea Regelui. Bunica mea a cerut să fie înmormântată cu un pandantiv în care trona figura măiestoasă a Regelui. Mamei i-am pus discret în mormânt o icoană regală. Asemenea mie, mulţi au făcut la fel.
Nu am abdicat. Pentru că nu ne-a trădat crezul şi principiile. De la Corneliu Coposu am învăţat că se poate tranzacţiona orice, numai principiile nu. “Compromisurile nu trebuie să fie compromiţătoare,” avea să postuleze Seniorul. Iată, cel mai mare compromis e gata să fie realizat.
Mesajul Custodelui către monarhişti e unul singur: nu mai există salvare colectivă, ci doar individuală. “Scapă cine poate”, ar vrea să spună fiica Măriei Sale.
Sigur că intenţia sa de a vinde Casa Regală trebuie parafată şi de Parlament. În ceasul al doisprezecelea, probabil se vor trezi şi liberalii.
Dacă ar fi trăit conservatorul Lascăr Catargiu, i-ar fi transmis Regelui: “Majestate, aiasta nu se poate.” Cunoscătorii istoriei ştiu că celebrul prim ministru i-a spus asta lui Carol l, când principele Ferdinand voia să o ia de soţie pe Elena Văcărescu, fiica unui nobil român. Gestul ar fi contravenit statutului Casei regale. Dacă se căsătoreşte, pierde calitatea de moştenitor şi rămâne "simplu particuler”. Dacă avea nevoie de bani, mi-a scris un comentator, Custodele putea chema Providentul. Ar fi fost mai simplu. Oricum l-a lăsat pe Rege dator cu 4 milioane de lei la stat.
Parlamentul va fi chemat să voteze cea mai neagră lege din 1947 încoace. Legea care consfinţeşte capitularea monarhică. Nu numai a Familiei Regale, ci şi a sutelor de mii de eroi, căzuţi pe front luptând în Armata regală. Pe ei cine-i apără şi reprezintă?
Liberalii trebuie să conştientizeze că dacă tac se răsucesc brătienii în mormânt. Sau poate nu le mai pasă.
Suntem în faţa celui mai sinistru moment din istoria monarhismului românesc. Mulţi spun că nu vor ceda. Să-l caute pe coclauri, unde-o fi, pe Principele Nicolae. El a fost întrebat? Vrea să participe la masa succesorală sau la Parastas? Monarhia a avut trecut. I s-a amputate prezentul. Poate avea viitor dacă tinerii vor şti să ducă mai departe idealurile unor generaţii.
