10 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialCV-ul nimicului

CV-ul nimicului

Spre deosebire de predecesorii săi, noul preşedinte al ICR, Lilian Zamfiroiu, e, sub raport profesional şi cultural, nul sau, mai neutru, o non-entitate.

Despre foştii preşedinţi ai Institutului Cultural Ro­mân şi ai predecesorului instituţional, Fundaţia Cul­turală Română, respectiv Augustin Buzura, Ho­ria-Roman Patapievici şi Andrei Marga (în ordinea cronologică a numirilor), s-au făcut, de-a lungul timpului, cele mai contradictorii aserţiuni. Pe rând şi din felurite motive şi de către feluriţi oameni de cultură, jurnalişti şi politicieni, ei au fost de­mo­ni­zaţi şi elogiaţi, târâţi în noroi (mai ales cel de-al doi­lea) ori ridiculizaţi (ultimul). S-a spus despre toţi că manifestă partizanate politice pentru puterea care i-a numit, că şi-au angajat la instituţie „oa­me­nii“, că nu promovează în străinătate „adevărata“ cultură română, că sunt corupţi, că sunt incapabili, că sunt parte „a unei reţele“, că sunt dogmatici, dar şi că sunt minunaţi, buni manageri, că au avut realizări impresionante sau au planuri meritorii. Au generat, printre unii, entuziasme şi chiar – Pa­ta­pie­vici – o demonstraţie publică de susţinere; printre adversari au inspirat pamflete, ironii, acuzaţii de tră­dare de ţară, înjurături. Li s-au cerut capetele de către adversari, iar când au fost maziliţi, toţi şi-au gă­sit apărători prin revistele culturale. Aveau toţi trei cariere intelectuale notabile îndărăt: aveau cărţi, erau „nume“ bine cunoscute în literatură, eseistică, filosofie – cu merite diverse –, oricum, câtuşi de pu­ţin nu erau anonimi. În plus, mai ales doi dintre ei avu­seseră cariere şi în administraţie, ultimul fiind nu doar rector la Universitatea „Babeş-Bolyai“, dar şi ministru al Educaţiei şi, mai recent, ministru de Externe, iar Patapievici fusese membru în boar­dul CNSAS. Pe scurt, „foştii“ – îngeri pentru unii, diavoli pentru alţii – au fost şi sunt „cineva“. Chiar şi adversarii lor trebuie s-o admită!

Citeşte continuarea în revista 22.

Cele mai citite
00:01:26

Trump se confruntă cu o audiere pentru sfidarea curții din cauza comentariilor despre martori

Donald Trump se confruntă marți cu o audiere pentru sfidarea curții în cadrul procesului său penal istoric, procurorii din New York insistând că fostul...

Zi perfectă pentru românce la Madrid! Irina Begu și Jaqueline Cristian au obținut victorii importante

Irina Begu s-a calificat în turul secund al turneului WTA 1.000 de la Madrid, în timp ce Jaqueline Cristian a reuşit să acceadă pe...

Patru arbitri români vor oficia la EURO 2024

O brigadă de patru arbitri români, în frunte cu Istvan Kovacs, va oficia la Campionatul European de fotbal din Germania, conform anunțului făcut astăzi...
Ultima oră
Pe aceeași temă