Acum trăim „fenomenul“ Catalonia. Dar, nu cu mulți ani în urmă, am trăit pe viu criza iugoslavă. Ce mai jale era atunci la Berlin, Bruxelles, Budapesta și în alte capitale. „Opresorul sârb“ îi exploata pe croați, sloveni, albanezi, macedoneni etc.
În paralel, în tabere special amenajate din Ungaria și din alte locuri, organizate cu bani din Vest, erau pregătite viitoarele structuri ale noilor entități statale. În special cele de forță. Pregătirea acestora mergea mână în mână cu bine orchestratele campanii ale mass-media occidentale de demonizare a liderilor politici sârbi. Mai ales a lui Slobodan Milosevici.
Apogeul mistificărilor îl reprezintă „crimele armatei iugoslave și ale sârbilor în Kosovo“. Acestea au reprezentat justificarea bombardării de către NATO a unui stat membru al ONU, independent și suveran. Belgradul era bombardat cum nu mai fusese din aprilie 1941. Atunci – de către Germania fascistă!
Fuga albanezilor din Kosovo de teama „opresorului sârb“ a fost o altă acțiune bine orchestrată de specialiștii unor servicii occidentale. De mai multe ori m-am dus la punctul de frontieră cu Macedonia, să văd, pe viu, exodul.
