Opinii
 
De ce neagă Şova Holocaustul
6 Martie 2012
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
4334 VIZUALIZARI | COMENTARII   75
Când am atras atenţia într-un editorial asupra înclinaţiilor fasciste ale liderilor PSD şi ale lui Victor Ponta în special, nu ne imaginam că aceşti oameni vor merge până acolo încât să nege Holocaustul. Luni seara, purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Şova, a trecut şi acest prag. Prin Dan Şova, PSD îşi dezvăluie adevărata faţă (naţional) socialistă.

Imaginea lui Dan Şova, proaspăt purtător de cuvânt al PSD, era aceea a unui mic dar relativ benign zbir de partid. Insuportabil de arogant şi teribil de prost crescut, capabil de mărunte gesturi dictatoriale cum a fost, de exemplu, penibila execuţie a lui Mircea Geoană, ce-i drept, dar nu mai mult de atât. Luni seara, însă, la Money Channel, domnul Şova ne-a arătat un portret cu mult mai sinistru. Domnul avocat care, împreună cu Victor Ponta a prestat cam 25 de ore pe zi pentru termocentralele de la Turceni şi Rovinari, a declarat că în România nu a existat Holocaust şi că la Iaşi, în timpul pogromului, nu ar fi fost ucişi decât 24 de evrei! Afirmaţiile lui Şova trădează o impardonabilă ignoranţă în privinţa istoriei naţionale şi un provincialism cultural deplorabil - o vizită la Muzeul Holocaustului de la Washington sau la instituţiile similare din Germania sau Israel ar trebui să fie suficiente pentru a-i risipi lui Şova convingerile dacă mărturiile şi documentele româneşti nu îl conving că Holocaustul a fost cât se poate de real în România - dar nu aceste trăsături sunt cele mai grave. Cel mai grav este că ele scot la iveală o oribilă dimensiune totalitară care pare să domine structura mentală a liderilor PSD şi PNL.

Cu aproximativ un an în urmă atrăgeam atenţia că domnii Ponta, Antonescu şi Voiculescu încearcă să îndrepte ţara spre un regim fascist. Drept argumente ofeream tentativele sistematice de suprimare a independenţei Justiţiei, tentativele de suprimare a libertăţii presei prin mogulizarea la fel de sistematică a mass-media româneşti, opţiunea evidentă pentru o economie de tip corporatist iniţiată de însuşi Adrian Năstase şi demagogia xenofobă. De atunci, Victor Ponta a recedivat în mai multe rânduri în care a insistat să îşi numească adversarii politici „duşmani'' şi să le nege acestor duşmani nu numai legitimitatea politică dar însăşi apartenenţa la naţiunea română. Când afirmi că Boc sau Băsescu nu sunt români, acesta nu mai este un atac politic legitim, este o probă a unei gândiri naţionaliste totalitare periculoase. În ceea ce îl priveşte pe Crin Antonescu, derapajele sale dictatoriale şi intoleranţa sunt spectacole cotidiene uşor de urmărit la tribuna contrarevoluţiei româneşti, Antena 3.

Acest fascism latent, bine disimulat până acum, a răbufnit luni la lumină în modul cel mai scabros prin vocea lui Dan Şova care a exprimat explicit o poziţie de un anti-semitism inacceptabil oriunde în lumea civilizată. Opinia lui Şova nu este nici singulară nici întâmplătoare. Şova nu a fost numit purtător de cuvânt al PSD numai pentru că este unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Ponta ci şi pentru că împărtăşeşte aceleaşi convingeri şi valori cu acesta. În consecinţă, problema cea mai gravă nu este că Şova este pasibil de închisoare conform legii 107/2006, care incriminează negarea Holocaustului, ci că întregul sistem de valori al socialiştilor români este viciat de convingeri naţionaliste şi totalitare.

Când purtătorul de cuvânt al socialiştilor exprimă poziţii antisemite, atunci cuvântul socialist se dovedeşte a fi, în realitate, naţional-socialist.



Intretinerea corecta a gazonului primavara

Intretinerea corecta a gazonului primavara

Prima operatiune pe care trebuie sa o faceti in primavara este aerarea gazonului – este...
Mobilier si decoratiuni pentru exterior

Mobilier si decoratiuni pentru exterior

In cazul pieselor prezentate mai jos, decoratiuni interioare si piese de mobilier, surpriza vine...
Relatia cu bunicii

Relatia cu bunicii

Mai toti parintii tineri si neexperimentati cer la un moment dat ajutorul bunicilor pentru a avea...
Prolactina si influenta sa asupra fertilitatii

Prolactina si influenta sa asupra fertilitatii

Prolactina este un hormon secretat de glanda pituitara, avand rolul de a produce laptele matern,...
Candidoza in sarcina

Candidoza in sarcina

Candidoza este cauzata de candida, o ciuperca ce salasluieste la nivelul vaginului si intestinului,...
Pâine cu cartofi

Pâine cu cartofi

Pâinea cu cartofi este gustoasa și hranitoare, binevenita pentru orice membru al familiei.
VOTEAZA ARTICOLUL
2/5
438 voturi
O oră (de religie), şi să mor!

O oră (de religie), şi să mor!

„Și scrie Sfântul Vasile cel Mare într-o carte a sa… (caut să vă redau citatul, că este...
Top 10 glume despre condamarea lui Gigi Becali de care ar râde și Sfântul Gheorghe

Top 10 glume despre condamarea lui Gigi Becali de care...

Da, Gigi Becali chiar merge la pârnaie, asta nu e o glumă. Cele zece poante de mai jos însă da. 1....
Polul nord îşi SCHIMBĂ POZIŢIA. Consecinţele GRAVE ale fenomenului

Polul nord îşi SCHIMBĂ POZIŢIA. Consecinţele GRAVE ale...

Un nou studiu realizat de cercetători arată că Polul Nord al Pământului a început să se...
Nu scăpăm de ploi nici în luna mai. Călduri mari în luna iulie DESCARCĂ PROGNOZA pentru MAI-IULIE

Nu scăpăm de ploi nici în luna mai. Călduri mari în...

Adminitraţia Naţională de Meteorologie a afişat prognoza pentru lunle mai-iulie. Veştile nu sunt...
EVA LONGORIA, RUŞINE PE COVORUL ROŞU! Le-a arătat tuturor, fără să vrea, că NU POARTĂ CHILOŢI!

EVA LONGORIA, RUŞINE PE COVORUL ROŞU! Le-a arătat...

Eva Longoria, una dintre cele mai frumoase femei din lume, a avut parte de un moment jenant pe...
Gigi Becali, IMAGINEA DEZNĂDEJDII, după ce a aflat că a fost condamnat! Uite ce a făcut în drum spre casă

Gigi Becali, IMAGINEA DEZNĂDEJDII, după ce a aflat că...

Gigi Becali a fost condamnat definitiv, luni, de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu...
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
75. dlui. C. Campeanu 15:51 | 1 Aprilie
cititor
Un articol corect.
74. roman 18:43 | 11 Martie
belfogor
Dar despre crime impotriva romanilor se poate vorbi.? Cati comunisti au fost in 1944 si de ce nationalitate erau majoritatea.? Despre cum afost intimpinata armata romana cand a reintrat in Basarabia avem voie sa vorbim?
Dece in Romania vin strainii sa ne spuna pe cine sa condamnam. Personal stiu si imi confirma ceea ce cred.
73. Holocaust 19:25 | 8 Martie
Erick
 
Scris de mihailAndrei’s ...
Cat de curand e posibil sa gasim in cutiile de posta pliante roz inscriptionate cu urarea “happy holocaust day”.
E blamabil ca Hitler, printre altele, a lichidat si evrei.
Ce treaba are lichidarea acestora cu poporul roman?
De ce tinerii romani nu sunt invatati sa comemoreze genocidul bolsevic?
De ce nu invata la scoala ca inventatorii comunismului (cel mai criminal regim al tuturor timpurilor) au ...
 
Nu te poti numi om fara sa fi de acord ca uciderea atator evrei nu este un lucru reprobabil. Dar asta nu trebuie sa fie o limitare in aprecierea altor crime comise impotriva umanitatii. Cati negri au fost facuti sclavi sau ucisi ? Cati romani au fost ucisi de extremistii unguri? Cati oameni au fost torturati si ucisi de catre comunisti? Pentru aceste crime nu se gasesc vinovati? Ii dau dreptate ...
72. Holocau$t 23:06 | 7 Martie
mihailAndrei’s ...
Cat de curand e posibil sa gasim in cutiile de posta pliante roz inscriptionate cu urarea “happy holocaust day”.
E blamabil ca Hitler, printre altele, a lichidat si evrei.
Ce treaba are lichidarea acestora cu poporul roman?
De ce tinerii romani nu sunt invatati sa comemoreze genocidul bolsevic?
De ce nu invata la scoala ca ...
71. abureala 22:37 | 7 Martie
mihailAndrei’s ...
Românii, prin curaj si credinta crestina, au salvat in anii celui de al doilea razboi mondial circa 400.000 de evrei.
Printre acesti români ii amintesc pe Regina-mama Elena, ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane: mitropolitii Balan si Tit Simedria, militari de diverse ranguri: generalii Dumitru Popescu, Corneliu Dragalina, Vasile Ionescu-Negru, Orezeanu, colonelul Borcescu, capitanul Ion ...
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

banner468x60.jpg

 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea MANAGER EXPRESS Bebelu
RUN DATA SOLUTIONS SATI