14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialDe ce nu se implică noile puteri în criza din Ucraina

De ce nu se implică noile puteri în criza din Ucraina

Lumea este blocată în dezorganizare geopolitică. Nici un lider, grup sau instituţie nu deţine suficientă autoritate pentru a restaura o oarecare ordine internaţională şi pace. Pentru mulţi, această lipsă de direcţie aminteşte de paşii cu ochii închişi pe care Europa i-a făcut spre catastrofa de acum 100 de ani.

Există, fără îndoială, unele asemănări stranii între evenimentele de acum şi acea epocă fatidică. Doborârea zborului 17 al Malaysian Airlines, în estul Ucrainei, a amintit de asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand din 1914, prin nesăbuinţa sa, dar şi prin eşecul guvernului şi al cetăţenilor de a recunoaşte că rivalitatea diplomatică se poate transforma rapid în violenţă.

Într-adevăr, chiar şi după anexarea Crimeii de către Rusia şi apariţia unor mişcări secesioniste în estul Ucrainei, companiile aeriene nu au considerat necesar să îşi redirecţioneze zborurile.

De altfel, un răspuns similar l-a oferit şi comunitatea internaţională – sau lipsa lui – la evoluţiile ameninţătoare din zonă.

Acum, că forţele ruseşti participă direct la tulburările din estul Ucrainei, chibritul aprins de preşedintele Vladimir Putin ar putea aprinde o conflagraţie.

Cu puţin timp înainte ca disoluţia Uniunii Sovietice să fie completă, l-am întrebat pe Zbigniew Brzezinski, fost consilier pentru Securitate Naţională al preşedintelui american Jimmy Carter, la ce să se aştepte lumea de la o Rusie postsovietică. Mi-a răspuns că disoluţia Uniunii Sovietice va aduce o nouă eră de pace mondială, dacă – şi numai dacă – Rusia va rămâne în graniţele sale geografice.

Dar aceasta e o soluţie pentru care Putin nu are în mod clar nici un interes, din moment ce conduce cea mai recentă campanie a Rusiei, după războiul din 2008 cu Georgia, de a recupera părţi din imperiul rus pierdut. „Istoria” care, potrivit lui Francis Fukuyama, trebuia să se termine o dată cu colapsul comunismului a primit un nou suflu. Capitalismul autoritar al lui Putin – similar cu cel din China – a devenit un nou rival pentru democraţia liberală de inspiraţie vestică, despre care s-a crezut că va domina triumfătoare.

Din perspectiva lui Putin, concentrarea Rusiei asupra Ucrainei are sens. Supunerea acestei ţări este esenţială pentru eforturile lui de a fonda Uniunea Euroasiatică, sub comanda Rusiei, ca o alternativă la Uniunea Europeană. Mai mult, liderii ruşi au văzut întotdeauna Ucraina ca pe un important tampon de securitate; este de asemenea o rută de tranzit pentru exporturile de energie de care depinde economia Rusiei.

De altfel, acum nu este prima dată când Putin s-a arătat îngrijorat de o redirecţionare a Ucrainei către Vest. În timpul Revoluţiei Portocalii din 2004, Putin a crezut că CIA se afla în spatele protestelor ample care au blocat tentativa lui Victor Ianukovici de a fura alegerile prezidenţiale. Dar dimensiune manifestaţiilor, împreună cu susţinerea Vestului pentru protestatari l-au obligat pe Putin să se abţină de la a interveni direct. În loc să lanseze o campanie militară – făţişă sau altfel –, s-a folosit de exporturile de energie şi stimulentele financiare pentru a aduce la ordine guvernul ucrainean.

De data aceasta, Putin a ales intervenţia militară – o decizie care s-a dovedit devastatoare pentru Rusia. Sancţiunile Vestului au determinat ieşiri de capital la o scară nemaivăzută decât în anii de început ai tranziţiei postcomuniste a ţării. Mai mult, decizia băncii centrale de a nu apăra rubla în cădere bruscă, precum şi interdicţiile impuse de Putin asupra importurilor de alimente din Occident vor conduce la un declin puternic al standardului de viaţă şi la o creştere a sentimentului de izolare globală. Drept rezultat, susţinerea pentru Putin s-ar putea diminua.

Luptele din estul Ucrainei seamănă acum mai degrabă cu un război între bande, fără legi şi fără limite. Iar UE s-a abţinut prea mult de la a întreprinde acţiuni decisive, care puteau submina interesele economice ale unor membri influenţi precum Franţa, Germania şi Marea Britanie. Cu puţin timp înainte ca UE să întărească în cele din urmă sancţiunile asupra Rusiei, la finalul lunii iulie, Marietje Schaake, europarlamentar danez, a observat că aproape fiecare ţară europeană „a oferit voluntar puterea domnului Putin, permiţându-i să aţâţe ţările una împotriva celeilalte”. Astfel, după deşteptarea adusă de prăbuşirea zborului MH17, preşedintele american, Barack Obama, după cum a spus-o şi Geoff Dyer, a fost „prins între încercarea de a se mişca în tandem cu Europa şi solicitările vehemente pentru o reacţie categorică a SUA”.

Dacă răspunsul Occidentului la criza din Ucraina a fost slab şi greşit direcţionat, reacţia puterilor emergente ale lumii a fost ca şi inexistentă. China, de exemplu, a aprobat pur şi simplu anexarea Crimeii de către Rusia şi intervenţia în estul Ucrainei. Această poziţie ar fi trebuit să pornească alarma pentru India, dat fiind pretenţiile Chinei pentru largi părţi din teritoriul suveran indian, dar nu există nici un semn că cineva a remarcat aspectul.

Având în vedere istoria Indiei, totuşi nu e tocmai surprinzător. Când Uniunea Sovietică a invadat Afganistanul în 1979, India nu a manifestat nici un dezacord explicit. Mai mult, s-a abţinut repetat atunci când Naţiunile Unite au propus rezoluţii care să impună retragerea forţelor sovietice – rezoluții care au avut un sprijin copleșitor printre alte țări nealiniate.

La sfârşitul anilor 1980, când Uniunea Sovietică a găsit o ieşire onorabilă şi sigură din Afganistan, India și-a pierdut poziţia necesară pentru a ajuta. O dată ce sovieticii s-au retras, India nu a putut juca vreun rol serios în conturarea viitorului Afganistanului.

Când fundaţiile ordinii globale sunt ameninţate, marile puteri nu trebuie să adopte o politică a inacţiunii şi tăcerii. Cât priveşte puterile emergente precum India, Brazilia, Africa de Sud şi Turcia, acestea trebuie să apere tare şi categoric regulile fundamentale ale sistemului internaţional care le-a permis şi lor să crească şi să prospere. Altfel, când liderii lumii se vor trezi în cele din urmă şi vor acţiona, ar putea descoperi că au căzut încă o dată într-o catastrofă mondială. 

Jaswant Singh, fost ministru de finanţe indian, ministru de externe şi ministru de apărare, este autorul volumului „Jinnah: India – Divizarea – Independenţa” şi „India în pericol: greşeli, neînţelegeri şi aventurile în politica de securitate”.

(Copyright: Project Syndicate, 2014.
www.project-syndicate.org)

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă