Minicampania care se apropie de final a avut drept teme principale cât de bun sau rău este guvernul USL, dacă e bine sau rău să ajungă Antonescu preşedinte, dacă putem ignora plagiatul lui Ponta, cum va fi fraudat votul şi altele asemănătoare. S-a uitat însă că duminică vom avea de răspuns prin da sau nu la întrebarea: „Sunteţi de acord cu demiterea preşedintelui României, domnul Traian Băsescu?”. Asupra celorlalte întrebări ar fi mai nimerit să dezbatem şi să formulăm răspunsuri în campania electorală din toamnă.
Aşa cum a fost înfăptuită, suspendarea care face posibilă demiterea a fost rezultatul unui abuz de forţă. Curtea Constituţională a lăsat la latitudinea Parlamentului aprecierea existenţei şi a gravităţii încălcărilor Constituţiei de către preşedinte, dar nu putem trece cu vederea şirul de acte de forţă care au făcut posibilă declanşarea suspendării. Nu putem trece cu vederea nici tendinţele actualei majorităţi de a schimba conducerile tuturor instituţiilor statului, de la televiziunea şi radioul public până la Avocatul Poporului şi preşedinţii Camerelor, având ca unic argument majoritatea (una ilegitimă, la fel ca cea precedentă, ambele obţinute în urma unor trădări, nu ca rezultat al unui vot popular). Nici plângerea penală pentru delictul de opinie nu poate fi pierdută din vedere, ea constituind un periculos precedent. Dictatura majorităţii nu trebuie confundată cu democraţia, nici când a fost practicată de PDL şi cu atât mai puţin de către USL, care a criticat-o copios din opoziţie. Acesta este motivul pentru care voi ştampila NU sub întrebarea privind demiterea.
Traian Băsescu a abuzat, în opinia mea, de poziţia sa în 2009, atunci când a refuzat numirea lui Klaus Iohannis, susţinut de o largă majoritate parlamentară, în funcţia de prim-ministru. A preferat să legitimeze traseismul politic ca instituţie atunci când a chemat la consultări aşa-zisul grup al parlamentarilor independenţi (la vremea respectivă nici măcar grup parlamentar), în realitate o sumă de trădători. Între timp, grupul respectiv, devenit partid parlamentar niciodată votat, s-a întors împotriva sa, dar asta e altă poveste. Îl consider principalul vinovat pentru că pe scena politică dialogul a fost înlocuit de conflict, iar adversarii au devenit duşmani. Recentele sale declaraţii („Primul lucru pe care îl fac după întoarcerea la Cotroceni va fi să cer instituţiilor statului ca cei responsabili de drama prin care trece România să fie făcuţi responsabili în faţa legii”) mă fac să cred că încă doi ani cu Traian Băsescu la Cotroceni ar fi dominaţi de conflict şi crize politice. În schimb, demiterea ar deschide calea unei competiţii în care vom judeca cine merită şi cine nu merită să devină preşedinte. Acesta este motivul pentru care voi ştampila DA.
Cu două ştampile, votul meu va fi nul. Atunci, de ce nu stau acasă? Pentru că nu vreau să mă situez, în felul acesta, în tabăra susţinătorilor lui Traian Băsescu. Nu accept logica „dacă cei de la USL sunt răi, atunci trebuie susţinuţi ceilalţi”. M-am plictisit să aleg răul cel mai mic. Cred în necesitatea curăţirii actualei clase politice, iar această operaţie trebuie începută chiar de la vârf.
Chiar dacă necesitatea validării referendumului prin cvorum a fost stabilită de Curte, eu cred în raţiunea recomandării Comisiei de la Veneţia, organism invocat din ambele tabere, niciodată integral: „Nu se recomandă […] un cvorum de participare, întrucât îi asimilează pe cei care se abţin cu partizanii votului negativ”. Dovada că raţionamentul Comisiei este corect este tocmai faptul că viciul semnalat este acum folosit de adversarii destituirii: prin boicot, ei îşi vor contabiliza drept susţinători pe cei care nu votează niciodată, din dezinteres sau lehamite (cam 40% din populaţie), şi pe cei care pur şi simplu există doar în listele electorale, care numără cu jumătate de milion mai mulţi votanţi decât în 2003, în condiţiile în care în aceşti ani au fost cu peste 350.000 mai multe decese decât naşteri.
Mi s-a spus că un vot nul înseamnă, implicit, un vot pentru demitere. E adevărat, şi am arătat mai sus de ce cred că demiterea ar fi binevenită. Totuşi, în procesul-verbal final, votul meu nu vreau să fie adunat în aceeaşi coloană cu ale celor care admit că, indiferent prin ce mijloace, Băsescu şi ai lui trebuie înlocuiţi de Antonescu, Ponta şi ai lor.
P.S. Aş fi de acord cu eventuala impunere a unui cvorum dacă noţiunea de alegător ar fi definită mai riguros, de exemplu ca în SUA, unde trebuie să faci un minim efort de a te înscrie pe respectivele liste.
Mircea Kivu este sociolog
