Ca să nu fac nimic, ca să îmi fâlfâi bretonul debranșat, ca să mă invite lumea prin emisiuni stupide și eu să mă dau aristocrată. Zău e așa de simplu…
Dar mama nu mă lasă. Zice că nu m-a crescut ca să fiu o proastă, dar acuma, sincer, nu știu care e mai proastă: eu, sau fetele acelea care își spun ori sunt numite unele divele internetului, altele contesele internetului (asta cu contesa internetului mi se pare maximă). Cred că în acest meci al fashionistelor și bloggerițelor de fashion, cineva a încurcat borcanele modei, stilului și ale vieții. Căci ar mi-a fost dat să văd atâta ienupăr servit pe post de caviar la anumite televiziuni, ori la evenimente.
Cum e mă (și luați această familiaritate drept un semn al afecțiunii intrinseci pentru toții oamenii care chiar muncesc, cum ar fi tanti Costina, croitoreasă, care pentru mine este Diva Universală a Tivurilor) să fii invitat la un eveniment și organizatorii să mulțumească, citez: “în primul rând bloggerițelor de fashion prezente în această seară”?
Foarte bine, așa ne trebuie, dacă jurnaliștilor nu le mai dau vremurile șansa să fie ce-au fost, iar despre editori de modă sau jurnalism de modă auzim, pe bune, numai din străinătate.
Și acum poate vreți să știți cine erau fetele citate cu atâta pompă la evenimentul cu pricina. Răspuns: habar n-am, stăteau adunate penibil într-un cuib al lor rujat și de prost gust, vorbind tare de toate și despre nimic pentru a fi băgate în seamă și făceau bine ce făceau, căci pe urmă televiziunile le invită să bălmăjească despre orice, eventual să mai fac puțină reclamă la branduri, iar prezentatorii excitați verbal să le pronunțe titlurile de contese și dive ale netului neoparadisiac.
Citesc undeva că “bloggerițele din România au prins avânt în ultimii ani, punând în general accent pe vizual, culori, conținut specializat și, nu rareori, conținut”. Vă spun eu, ca spidermana internetului ce sunt, că au prins musca pe hârtie, cu accentul pe rujuleț da, stau bine, dar conținutul e gol ca praștia.
De ce vreau, totuși, să fiu diva internetului? Ca să stau degeaba în pantofii mei roșii cu tocuri de zece și să îmi lățesc zâmbetul tâmp în timp ce postez pe rețelele sociale câteva exclamații cu oh și ah ce fac, iar mama să mă sune, să mă întrebe de ce nu vin dracului odată acasă, iar eu să îi răspund, superior, că sunt un brand. Scurt.
