Situația geopolitică a devenit atât de complicată încât avem tendința să rezumăm toate problemele României doar la capacitatea de apărare în fața unui eventual atac rusesc. Apartenența la NATO, prezența armatei americane pe teritoriul nostru ca și recenta măsură a acesteia de transfer a unor importante mijloace de luptă pe aliniamentul estic al Europei ne mai liniștesc și ne dau speranța unei apărări reale în fața unor eventuale atacuri armate.
Cum rezolvăm însă problema atacurilor îndreptate împotriva României chiar din interiorul său? Dacă lipsa noastră de înzestrare militară o compensăm cu sprijin NATO și american, lipsa noastră de înzestrare conceptuală cu ce o compensăm ?
Pe lângă puterea militară, un stat modern trebuie să se sprijine și pe puterea conceptului său de conducere și organizare. Siguranța națională nu este doar militară, energetică, alimentară, etc. ci și organizațională, evidențiată prin existența unui concept (plan, strategie, model) al dezvoltării și al unui sistem instituțional coerent, corelat cu cadrul legal intern și internațional, subordonat unor obiective naționale prioritare , orientat și monitorizat de o entitate independentă de sinteză și analiză la nivel național și global.
În lipsa unui concept organizațional și a unor instrumente de materializare a acestuia apar situații ale căror efecte pot avea un caracter distructiv cu implicații directe asupra siguranței naționale, mai ales în condițiile posibilității declanșării unei noi crize economice și ale instabilității politice premergătoare alegerilor.
Exemplul cel mai recent îl constituie modul în care instituțiile legislative și executive ale României au tratat Legea 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor care a triplat taxa de mediu pe care producătorii o au de achitat către stat. Istoria lipsei oricărui concept de organizare sistemică și management guvernamental coerent începe în aprilie 2014 când Comisia Europeană a decis să trimită România în fața Curții Europene de Justiție pentru neîndeplinirea obligației de a transpune în dreptul său intern legislația revizuită a UE privind deșeurile de ambalaje.Decizia Comisiei s-a bazat pe întărzierea nejustificată a României de a-și îndeplini obligațiile. Statele membre au avut obligația de a asigura intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege necesare pentru asigurarea conformității cu directiva până la 30 septembrie 2013. România, care a depășit termenul inițial, a primit o scrisoare de punere în întârziere la 29 noiembrie 2013, urmată de un aviz motivat la 11 iulie 2014.La mai mult de un an și jumătate de la expirarea termenului, directiva încă nu a fost transpusă în legislația națională, iata de ce Comisia a decis să trimită România în fața Curții de Justiție a UE.
Acționând doar sub presiunea Comisiei, actul normativ a fost propus de Guvern chiar în timpul vacanței parlamentare . Deși nu a fost vorba de nicio procedură de urgență, legea a reușit rapid să fie adoptată de Senat și Camera Deputaților, apoi și promulgată într-un timp record, astfel că pe 30 octombrie se publica în Monitorul Oficial, intrând în vigoare la doar două luni de la prezentarea ei în Parlament.
Până în acest punct al parcursului nu putem să nu observăm două elemente importante ale lipsei de coerență și coordonare la nivelul conceptului organizatoric. Primul constă în incapacitatea înțelegerii obligativității respectării directivelor europene la termenele stabile, iar cel de al doilea constă în îndeplinirea obligațiilor pe model de ” bifat în agendă” fără declanșarea unei proceduri de analiză a efectelor normei în cauză.
Lipsa capacității de analiză, sinteză și evaluare apare pregnant din faptul că decidenții nu au realizat că problema cea mare nu stă în rapiditatea promulgării și în forma legii, ci în esența ei, adică în tariful taxei de mediu pe care Guvern l-a schimbat peste noapte. Mai exact, l-a triplat și a decis că după 25 ianuarie 2016 se vor aplica și sancțiuni pentru neplată.
Aceasta este explicația pentru care a apărut în spațiul public știrea înspăimântătoare a posibilității creșterii prețurilor la produsele agro alimentare cu cca 30% ceea ce ar afecta dramatic puterea de cumpărare a populației.Producătorii din industria agro-alimentară se plâng că dacă Legea 249/2015 a intrat în vigoare la finele lui octombrie, contribuția a fost fixată ulterior și nici o companie nu a reușit să își regândească planul de afaceri pentru a gestiona situația. În fața acestei probleme, soluția la care mulți vor fi obligați să apeleze va fi majorarea prețurilor. Chiar și așa, producătorii se tem că nu vor rezista pe piață în concurență cu importurile deoarece chiar dacă o taxă similară pentru ambalaje au și alte țări, precum Bulgaria sau Ungaria, nivelul ei este unul mult mai mic .
Nu se poate ști dacă prețurile vor crește chiar cu 30% dar, în mod cert, vom asista la o creștere a lor. Care sunt consecințele ? Extrem de grave atât pe termen scurt cît și lung. În primul rând, va avea loc un proces de anihilare a reducerii TVA-ului la alimente deoarece creșterea prețurilor prin legea 249 va contrabalansa reducerea acestora printr-un TVA mai mic. Perdanții vor fi consumatorii dar și creșterea economică deoarece scăderea consumului nu va mai acționa deplin ca motor de creștere. O altă consecință va fi reducerea până la eliminare a ratei profitului în industria agro alimentară ceea ce va conduce la falimente dar și la amplificarea economiei subterane în acest domeniu.
Un alt exemplu de deficit origanizațional și lipsă de viziune de ansamblu asupra consecințelor măsurilor economice este legea fumatului cu aplicabilitate de la jumătatea lunii martie. Problema este însă aceea a inexistenței acestei legi deoarece transformarea directivei europene în lege nu s-a făcut și nici nu are șanse să fie operațională până la data interzicerii fumatului în locurile publice. Consecința acestei întârzieri este și ea dramatică deoarece producătorii de țigări nu se pot adapta rigorilor de fabricație în lipsa legii. Aceștia au declarat că, din acest motiv, producția va fi oprită iar statul român va pierde prin necolectarea taxelor aferente cca. 247 milioane de euro pe lună.
Un alt exemplu de lipsă de viziune în spațiul economic este și inițiativa ministrului agriculturii și al finanțelor de a reveni la vechiul program ” primul tractor”, extins și la alte echipamente agricole. Foarte bine, numai că în România nu se mai produc destule tractoare și nici echipamente agricole. Necesarul anual de tractoare al României este de aproximativ 12000-15000 anual. Prin efortul unor investitori particulari mai producem la Băicoi maximum 400 tractoare anual. Restul îl vom importa ? Ce consecințe vor fi asupra deficitului de cont curent ? Nu era mai simplu și mai eficient ca suma din buget destinată acestui import să fie utilizată pentru creșterea producției interne cu efectele pozitive asupra costurilor și al creării de locuri de muncă ?
În unele cazuri, la presiunea actorilor economici și a mass mediei, astfel de situații sunt evitate în ultima clipă prin ” reparări” la nivel ministerial dar sunt acțiuni post factum care nu pot estompa lipsa de analiză și expertiză ante factum, imprimând un aspect de improvizație și amatorism actului de politică economică.
Trecând de la particular la general, trebuie spus că măsurile și politicile economice cu multe efecte pozitive au și multe efecte negative deoarece aria de aplicabilitate este mare și afectată de mentalități și comportamente economice diferite de la un segment de piață la altul, de la o categorie socio profesională la alta, de la național la internațional ș.a.m.d. Pentru a asigura coerența și evitarea efectelor negative se cere o viziune de sinteză și o corelare pe vericală și orizontală apte de a omogeniza interesele și pozițiile divergente sub umbrela unui interes considerat prioritar la nivel național într-un moment precis al evoluției socio-economice. Marea majoritate a statelor dezvoltate dispun de un astfel de ” organ de sinteză” numit de unii strategic, de planificare, de consultanță și orientare sau de viziune pe termen lung. Indiferent de denumuire, acest organ realizează analize complexe care stau la baza oricărei măsuri economice și coordonează activitatea ministerelor de resort în elaborarea acelor studii de caz sau de fundamentare, fără de care nu se iau măsuri de ordin practic.
România nu dispune de așa ceva. Pe lângă mai multe tancuri am mai avea nevoie și de mai multă capacitate de analiză și sinteză macroeconomică pentru a ne garanta siguranța într-o lume în care strategia economică nu este cu nimic mai prejos decât cea militară.
