Din când în când se întâmplă tragedii. Asta e condiția umană. E greu să asculți strigătul unui om care îți spune că nu mai rezistă și să nu poți face nimic. Nu vorbesc cu ușurință. Am auzit acest strigăt cu mult înaintea altora, ani de zile chiar, după cum povestesc în „Tranziția. Primii 25 de ani“. Ce era să fie student la medicină și apoi rezident în gărzi între anii 1985 și 1989 e greu de descris. Să nu ai antibiotice, să nu ai medicamente antișoc, să rămâi fără tuburi de oxigen. Să nu ai lapte și căldură iarna în secția de nou-născuți. Să știi că nu ai, să vezi pe fețele victimelor preștiința a ce va urma, să spui familiilor. Să te duci să lucrezi și a doua zi după ce ai văzut oameni murind. În aceleași condiții.
Tocmai pentru că am crescut cu tragedia am învățat că leacul prin care poți supraviețui tragediei este solidaritatea umană. Nu aruncarea la câini a unui țap ispășitor. Prima soluție vine din zona superioară a organizării noastre cognitive. A doua este cea mai de bază metodă prin care ne descărcăm de stress. Dând vina (blaming). Gândirea magică operează cu țapi ispășitori. Să curgă sânge, să ne mânjim toți cu el, și vom scăpa de sentimentul de neputință, de furie, de neînțelegere, de vulnerabilitate care ne copleșește atunci când asistăm neputincioși la o tragedie. Asta ne va ușura, va metaboliza adrenalina. Dar nu va face lumea mai bună. O va face mai barbară, va adăuga tragediei inevitabile, cea pe care o produc harzardul și necesitatea, o tragedie de mâna omului. O putem evita măcar pe asta din urmă?
E de necrezut ce repede un ins fără nici o credibilitate, extrădat de DNA după o hăituială cam indecentă în care presa a fost pe planul unu (nu eu- chiar dacă sunt puține șanse ca individul să fie veritabil bolnav nu îmi permit, ca fost medic, să fac din astea), baronul local Nicușor Constantinescu devine sursa numărul unu pentru doborârea unui om cu mari merite într-una din puținele construcții funcționale la noi: SMURD. Brusc, aceleași organe de presă care îl hăituiau pe Constantinescu găsesc că e o poveste cât se poate de credibilă că individul, care confiscase un elicopter medical din fonduri europene ca să se tragă cu el și nu voia să îl dea spre folosință, are perfectă dreptate că doctorul Arafat e cel vinovat. E vorba de aceiași ziariști care din 2012 luptau cu Arafat cu armele cele mai murdare și care apoi s-au apucat de Klaus Johannis. O parte din acuzații, oricât de nepotrivite, au fost reciclate. Cea de trafic de organe de copii, de exemplu (urmăriți-i de mâine încolo, sigur am traficat și eu câțiva copii). În fruntea lor strălucesc Ion Cristoiu, vreo doi șefi de la Hotnews, ăia cu directivele, vreo câțiva stipendiați GOLD, că mielul blând suge de la orice oaie îi dă uger, niște descoperiți de rang modest care plasau în mai toate ziarele de dreapta și așa mai departe. Scursorile care au devenit presa „băsistă“ după ce băsiștii din convingere și-au pierdut convingerea. Și care continuă să facă presă de mare calitate, adică nu au băgat de seamă că finul lui Băsescu, Paul Lambrino, și ginerele lui Băsescu, un domn Pricop, sunt printre profitorii fruntași ai mafiei retrocedărilor, sub bunul guvern Boc, cel în care Euroconstrucții (între timp la DNA) și soțul dnei Udrea (la fel) își multiplicau profiturile (în timp ce plăteau ziariști să scrie că tripleta Blaga-Videanu-Berceanu era cea coruptă- vina lor de bază era că se opuneau ascensiunii Doamnei).
Pentru ca să-și atingă ăștia scopul, orice cadavru e bun. Și au patru, nu unul. Ăilalți sunt la fel. Antena3 din Iohannis șase case nu ne-a scos toată toamna- ei susținând pe unul cu șapte case, și nu liberal, ci socialist. Tocmai ce s-au tăiat bani la sănătate din cauza cheltuielilor electorale ale lui Dragnea&Victor, unde sunteți, ziariști anteniști, că în 2011 mureați de grija spitalelor închise. ISU, ăștia care fie nu au tablete cu GPS să găsească un avion, fie nu au motor la barcă sigur nu au fost rectificați pozitiv la istoria nici unei rectificări bugetare. Pompierii nu ar mai scoate apa din barcă cu sticla dacă ar avea resurse mai multe și mai mult timp de antrenament. Dar voi nu găsiți nimic în neregulă că ne prinde Crăciunul fără buget, nu? Și cu găurile plantate de guvernul vostru? E în regulă și că Daniel Constantin e unicul ministru din UE care datorează bani unui pușcăriaș, așa e? Să-l brevetăm, poate le mai vine ideea și altora. Așa cum o parte din presă trebuie debăsificată, o alta trebuie deuselizată, poate nu v-ați prins, timpul a depășit și pe una, și pe alta…
Sunt oameni mult mai abilitați ca mine (și ca majoritatea cititorilor mei) să urmărească ancheta cu elicopterul și să ne dea răspunsurile care se cuvin la momentul potrivit. Nu e nici o discuție că trebuie să plătească cine a greșit. Dar nu îmi cereți brusc să îl cred pe Nicușor Constantinescu sau să iau capul cuiva când încă nu știu despre ce sau cine e vorba. Nu îmi plac haitele și nu mă alătur lor.
Din păcate presa a ajuns o colecție de haite, cu puține excepții eroice, ca Ziarul de Vrancea pe care tocmai l-am vizitat și cu destui ziariști buni prinși în capcană, că sunt la Antene sau la Mediafax. Și capcană e; astă vară directorul demisionar al Mediafax a fost printre primii care au vrut să se alăture Coaliției unei prese curate, dar după primul impuls a fost tras înapoi de forțe nu tocmai obscure. Și la ora la care scriu nu avem finanțare transparentă la mare parte din presă, inclusiv, oricât de neverosimil ar părea, la 22 și la Dilema veche unde m-am rugat de șefi să publice măcar în parte. De asta rechizitoriul în dosarul Mediafax sună sinistru pentru mulți- recitiți dosarul Presei Curate și veți vedea la câtă lume se poate aplica chestia cu schema de falimente, de exemplu, că aia cu dreptul de autor e un fleac. Oamenii politici și arendașii lor din media au distrus presa, justiția va rezolva lucrurile lichidând-o complet- cam așa se profilează situația.
Tragedia presei e că s-ar putea să nu o plângă nimeni. După seri ca asta cu accidentul nici eu nu cred că aș mai vărsa vreo lacrimă. Și așa, după glorioasa invenție la care am luat parte acum 25 de ani și despre care povestesc în cartea cu tranziția o să asistăm acum la o scufundare lipsită de orice glorie.
Post scriptum. Aflu târziu că o gazetă ar fi tipărit că m-a dat în judecată un redactor de-al lor pe motivul că la el m-aș fi gândit când am scris despre ofițeri acoperiți. Acuma, fiecare se ridică în societate cum poate, și o fi și asta o cale, să te bagi singur în vorbă când nu te-a băgat în seamă nimeni, decât cel mult cu vreo recomandare pe la o bursă, dar fapt e că de la procesele cu Ion Talpeș și Rodica Stănoiu încheiate acum mai bine de opt ani nici pe mine, nici pe portalul România curată nu ne-a mai dat în judecată nimeni.
Alina Mungiu-Pippidi este președinte SAR și profesor de politici publice la Hertie School of Governance din Berlin.
Puteți comenta textele Alinei Mungiu-Pippidi pe romaniacurata.ro.
