György Schőpflin, fost profesor de ştiinţe politice la London School of Economics şi actual europarlamentar al Fidesz, a lansat recent un avertisment în direcţia României. Potrivit domniei sale, România are toate şansele să se găsească în curând în situaţia Ungariei - anume să devină ţinta ofensivei elitelor europene aflate în permanentă căutare de devieri de la normele socio-culturale predominant stângiste printre noile state membre ale UE. În pofida tot mai multor indicii privind noile tendinţe imperialiste ale nucleului european faţă de nou-veniţi, catalogaţi din ce în ce mai des drept „periferie a UE", nu înclin, momentan, să-i dau dreptate profesorului Schöpflin - şi cu atât mai puţin atunci când devierile se petrec în ograda opoziţiei româneşti.

 

Săptămâna trecută, Crin Antonescu - veşnic ahtiat să-şi porcească duşmanii politici cu orice ocazie şi preţ - s-a lăsat angrenat într-o emisiune lugubră, de un format şi o calitate care o plasează din punct de vedere al mass-media occidentale în categoria „jurnalism de latrină". Satisfacţia prostească pe care board-ul Antenei 1 şi patronul Voiculescu le vor fi avut cu ocazia difuzării imaginilor cu fostul premier al României nud nu mă miră câtuşi de puţin, în schimb m-a mirat dureroasa lipsă de inteligenţă a omului politic Antonescu. Nu m-aş fi aşteptat ca liderul liberal să ajungă să gireze, prin dezinvolta sa prezenţă telefonică în emisiune, o asemenea abjecţie. Şi n‑aş fi crezut vreodată că un politician cu veleităţi de prezidenţiabil poate fi atât de indiferent faţă de propria imagine încât să agreeze postura de figurant pentru presa de latrină a lui Felix.

Visul liberalului de a ajunge primul om în stat în 2014 are, de‑acum, toate şansele să se fi încheiat, în mod ironic, chiar în studiourile mogulului său. Ajunge ca restul televiziunilor să difuzeze, cu câteva săptămâni înainte de următorul scrutin prezidenţial, seară de seară vocea lui Antonescu comentând această ticăloşie pentru ca politicianul să devină indezirabil chiar şi pentru omul simplu de la ţară. Cel puţin la fel de ironic pare, în lumina recentelor evenimente, şi proiectul de lege avansat de aliatul pesedist în 2007 care prevedea sancţiuni de până la şapte ani de închisoare pentru oricine publică imagini sau stenograme ale unor conversaţii fără permisiunea persoanelor implicate. Iar culmea ironiei rămâne, desigur, „revoluţia bunului-simţ" promisă de însuşi prezidenţiabilul liberal în 2009.

Fireşte că proiectul de lege al pesediştilor (retras ulterior) nu fusese iniţiat din înalte motive morale - mobilul l-a constituit, de fapt, ministrul liberal Decebal Traian Remeş, prins cu caltaboşul în gură şi mita în mână. Pesediştii au fost deranjaţi de imaginile compromiţătoare difuzate de canalele TV cu un oficial de prim rang al guvernului susţinut de ei primind plicul cu bani de la un fost ministru - delict pentru care Remeş şi Mureşan  au şi fost condamnaţi, zilele trecute, la câte trei ani de închisoare cu executare.

Cu ocazia verbiajelor sale din cadrul imundei emisiuni, Antonescu a preferat să uite şi de „legea jurnalistului" iniţiată de colegul său de partid Ioan Ghişe în 2010, care, pe lângă seria imbecilităţilor propuse - de genul examinării psiholo-gi-ce periodice pentru jurnalişti -, reu-şise totuşi să definească „delictul de presă" drept act „săvârşit prin inse-rarea de informaţii, reflecţii sau co-mentarii despre fapte care nu au implicaţii asupra societăţii şi care a cauzat o daună materială sau morală unei persoane". Dar de-atunci a mai trecut ceva apă pe Dâmboviţa, astfel că posturile TV „de casă" ale amoralului lider liberal şi mentorului acestuia de la Grivco îşi permit între timp să lezeze sfera privată a unui şef de guvern în exerciţiu din pură maliţiozitate. Tristul episod de săptămâna trecută a demonstrat încă o dată halul de degradare în care au ajuns mass-media, dar mai ales o bună partei a elitelor politice româneşti.

Cât despre Crin şi Felix - imposibil de apreciat ce va fi fost în capul lor în acele momente. O licărire de inteligenţă nicidecum! Au reuşit să-l transforme pe Emil Boc în victimă şi să-i ridice astfel practic peste noapte cota de simpatie. În plus, le va fi greu să mai susţină că numirea fostului şef civil al SIE în fruntea guvernului reprezintă un semnal de alarmă şi un pas înapoi pentru România, cât timp metodele securiste sunt la mare modă nu doar în imperiul media voiculescian, ci şi în conducerea bicefală a USL.

Dacă opoziţia avea ceva mai multă minte, ar fi arătat cu degetul nu în direcţia serviciilor secrete, ci a bugetelor generoase de care aceste instituţii par să dispună inclusiv în vremuri de austeritate. În toate marile oraşe ale ţării sediile SRI sunt impunătoare şi ferchezuite, pe când la doar câţiva paşi mai încolo găseşti clădirile Universităţii locale, ale centrelor culturale sau sociale într-o stare avansată de degradare. Am convingerea că ofiţerii SRI îşi primesc lefurile virate la timp şi se bucură de condiţii optime de muncă, inclusiv de aparate de aer condiţionat pentru a nu suferi de frig sau de pe urma unei veri caniculare. Nu toţi bugetarii au însă parte de asemenea condiţii şi, ce-i mai rău, nici de salarii plătite la termen. În Cluj bunăoară, la staţiunea de cercetare pentru pomicultură, salariaţii nu au mai fost remuneraţi de 11 luni şi îngheaţă în prezent la locul de muncă. Dacă Emil Boc intenţionează să candideze din nou la Primăria Clujului, ar fi bine sfătuit să repună oraşul şi instituţiile sale publice rapid pe picioare. Altfel, popularitatea de care se mai bucură în rândurile locuitorilor va scădea o dată cu sentimentul lor de a fi fost abandonaţi definitiv.

Cu toate lamentările despre „dictatura lui Băsescu" şi serviciile secrete pe post de instrumente malefice ale preşedintelui, USL va avea, neîndoielnic, grijă să adopte un ton cât se poate de mieros faţă de SRI şi SIE - că doar se roagă de pe acum cu toată pioşenia omului de stânga pentru sosirea grabnică a zilei în care le vor putea trasa primele ordine.  

 

Tom Gallagher este politolog britanic. Volumul său cel mai recent despre România este „Deceniul pierdut al României: Mirajul integrării europene după anul 2000".