Democrați și populiști

Democratul are unele șanse să fie un om de stat autentic, deoarece încalcă voia națiunii, în vreme ce populistul o conduce la dezastru, fiindcă îi urmează voia.

– Ce sunt democrații?

– În sens strict, sunt cei care sunt de­sem­nați să conducă de popor și care con­duc în numele poporului.

– Ce sunt populiștii sau, dacă vreți cu un cu­­vânt mai clasic, „demagogii“?

– Sunt cei care sunt desemnați să conducă de popor și care conduc în numele po­po­rului.

– Pardon, e o greșeală, ai dat aceeași de­fi­niție pentru ambii!

– Nu e nicio greșeală. Cel puțin la prima ve­dere, e același lucru: democratul, de vreme ce vrea să obțină voturile majorității po­po­rului, e populist și invers: politicianul pe ca­re îl numim populist are legitimitate de­mo­cratică în numele elecțiunii sale populare.

– Și totuși, nu e o diferență între ei?

– Ba da, există, poate, o diferență, dar mă vei considera cinic dacă o exprim.

– Vreau s-o aud.

– Spus simplu: populistul alege poporul; de­mocratul mai alege și realitatea. Cu alte cu­vinte, democratul este un politician care, atunci când promisiunile electorale și rea­litatea intră în coliziune, alege realitatea, chiar dacă apare în ochii poporului drept mincinos; în vreme ce, în aceleași condiții, populistul alege promisiunile și, în general, construiește prin propagandă o realitate con­formă, apărând de multe ori ca îm­pli­nindu-și promisiunile. Dacă, de pildă, a pro­mis locuri de muncă mai multe, dar ele întârzie să fie create, democratul va explica ne­reușitele în termenii unor obstacole obi­ective și imprevizibile, cerând răbdare și chiar, la limită, sacrificii. Dimpotrivă, po­pu­listul va construi o nouă realitate, susținând că locurile de muncă au fost create de gu­vernul său, dar au fost luate de străini sau va inventa altceva de acest tip. De aceea e popular: oamenilor, în general, nu le place să se confrunte cu realitatea și cu obstacole obiective și imprevizibile. În schimb, adoră poveștile cu vinovați desemnați, inși ma­le­fici care sabotează eforturile nobile ale po­po­rului și conducătorilor săi.

Citește continuarea textului în Revista 22.