Opinii
 
Deschiderea catre lume intareste BOR
14 Septembrie 2007
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
3244 VIZUALIZARI | COMENTARII  9

Vazand scorul zdrobitor cu care Daniel Ciobotea a devenit Patriarh, privesti inapoi si te intrebi de ce atata zarva si de ce aceasta campanie murdara. Mitropolitul Moldovei a obtinut 27 de voturi in Sfantul Sinod, in timp ce Bartolomeu Anania si Teofan Savu – cate 9 voturi fiecare. Votul Sfantului Sinod a fost confirmat ulterior in mare masura de Colegiul Electoral Bisericesc, organism in care intra si laicii.
Adversarii Mitropolitului Daniel au tot invocat "testamentul" fostului Patriarh si pericolul abandonarii traditiei.
Testamentul scris nu a aparut pana acum. Dar cea mai vizibila si de necontestat mostenire a fostului Patriarh o reprezinta chiar componenta actuala a Sfantului Sinod. Prin mana Patriarhului Teoctist au trecut aproape toti ierarhii actuali. Iar Sinodul s-a pronuntat, repet, zdrobitor in favoarea lui Daniel Ciobotea.


Cu atat mai mult, "campania pentru Patriarhie" a lasat un gust amar. Ca si acum doi ani, cand a fost rupta in doua Mitropolia Transilvaniei (nesocotita fiind atunci traditia) doar pentru ca nu a iesit mitropolit la Sibiu Andrei Andreicut, si de aceasta data oameni ai Bisericii au actionat cu trufia oamenilor politici. Afisele defaimatoare impotriva Mitropolitului Daniel (care se foloseau scandalos tocmai de figura parintelui sau spiritual, Cleopa), raspandite in Iasi si in Bucuresti, nu au fost opera unor institutii ostile Bisericii, ci lucrarea unor oameni din interiorul acesteia. La fel si sugestiile aberante privind posibilitatea alegerii dintre actualii mitropoliti si episcopi a unui Patriarh care ar putea "vinde ortodoxia la catolici". S-a format o larga si eterogena coalitie anti-Daniel: de la Gigi Becali, speriat ca Mitropolitul Moldovei, odata ales Patriarh, va inlocui prescura cu ostia romano-catolica, pana la "Comunitatea Crestinilor Ortodocsi Practicanti", care a sustinut candidatura lui Bartolomeu, defaimandu-l pe Daniel ca "fost angajat al catolicilor, propus de masoni". Faptul ca pe Daniel Ciobotea il leaga o stransa si veche prietenie cu Arhiepiscopul Vienei, Cardinalul Schonborn, personaj influent al Bisericii Catolice (considerat "papabil" la ultimul Conclav), este un atu al noului Patriarh, ce va fi de folos Bisericii, nicidecum un lucru menit sa sperie suflarea ortodoxista. Mai ales ca Arhiepiscopul Vienei este un mare iubitor si cunoscator al traditiei Bisericilor Rasaritene.
Am vazut asadar in aceasta campanie cum prea lumeste s-au comportat tocmai cei care il acuzau pe Daniel Ciobotea de prea multa aplecare spre cele lumesti. E adevarat ca  Mitropolitul Moldovei a navigat printre politicieni, punandu-se bine cu toata lumea (mai ales cu pesedistii), de la Octav Cozmanca pana la Mugur Isarescu. Sau ca Mitropolia Moldovei si Bucovinei este cea mai bogata; are proprietati imobiliare, fabrica de cherestea, brutarii si post de radio cu acoperire nationala. Dar pe teritoriul aceleiasi mitropolii gasesti si cele mai multe cantine, spitale, adaposturi sociale tinute de Biserica; pe acelasi teritoriu se afla si 60% din monahii Romaniei, si unele dintre cele mai mari manastiri din cadrul lumii ortodoxe. Crestin fiind, nu te poti decat indoi ca buna administrare a acestor bogatii spirituale si materiale e rodul unui suflet "vandut" masoneriei, gata sa faca negot cu traditia si ortodoxia romanilor, asa cum este acuzat Daniel in cercuri monahice radicale.


Imediat dupa ce a fost ales, Daniel Ciobotea a vorbit foarte limpede despre "continuarea traditiei", despre principiul sinodalitatii din Biserica Ortodoxa, amintind ca un Patriarh nu poate schimba directia stabilita de Sinod, ci, din contra, este garantul acesteia.
Intr-o lume globalizata, Biserica Ortodoxa Romana a castigat stima si notorietate tocmai prin deschiderea manifestata, nu prin izolare. Sunt de amintit in acest context vizitele Patriarhului Teoctist la Vatican in 1989 si 2002 (cand a rostit impreuna cu Papa Ioan Paul II crezul niceo-constantinopolitan), precum si vizita Papei in Romania, in 1999. Dar nu a fost doar o operatiune de marketing modernizatoare. Din aceste intalniri si dialog cu lumea apuseana din ultimele doua decenii, purtate cu sustinerea Sfantului Sinod, Biserica Ortodoxa Romana a iesit intarita, mai constienta si mai mandra de bogatiile sale spirituale. si-a asumat curajos, chiar spre nemultumirea Patriarhiei Moscovei, statutul de Biserica Autocefala, constienta fiind ca are un rol activ de jucat pe continentul european, ca este o Biserica in Europa care are ceva de impartasit dincolo de granitele Romaniei. In acest context, alegerea de miercuri a Sfantului Sinod, care a fost si rod al actiunii Sfantului Duh, reprezinta o garantie ca aceasta traditie a deschiderii Bisericii Ortodoxe Romane nu va fi abandonata.

Gelu Trandafir este publicist

VOTEAZA ARTICOLUL
0/5
0 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
9. si eu care credeam ca Daniel a fost propus de Sino 11:53 | 18 Septembrie
@ Florin
Pe logica legionara care vrea cu orice pret sa-l scoata mason pe Daniel, si subliniaza ca Frunzaverde s-a pronuntat public in favoarea lui Daniel, sa inteleg ca Sinodul (care i-a mai propus si pe Bartolomeu si Ioan) e la mana masonilor? Caci sinodul, nu frunzaverde, l-a propus candidat pe Daniel. Acelasi Sinod i-a propus si pe Bartolomeu si pe Ioan.
8. 14:43 | 17 Septembrie
florin
mai informeaza-te domnule ziarist,nu uita ca a fost propus de d-nul Sorin Frunzaverde,care este mason si chiar daca dati impresia ca le stiti pe toate,este adevarat sunt si aspecte bune in activitatea lui Daniel,totusi asculta de cineva...
7. catre mancatorii de gutui 18:10 | 16 Septembrie
unul rau
Mai camposanto, daca tot iti place sa scrii pe forum, pune mana si citeste tata. CITESTE MAI MULT SI APOI SA MAI SCRII. Invata sa citesti din toate domeniile ( nu exista doar o fata a adevarului) si mai ales invata sa pui intrebari corect, doar asa ajungi sa stapanesti putin din intelepciunea lumii.... Pornesc de la premisa ca esti bine intentionat cand spun aceste lucruri. Pana una alta nu uita ...
6. UN ARTICOL ORIGINAL. 18:43 | 14 Septembrie
cesare borgia
BRAVO!!!
5. Felicitari 16:22 | 14 Septembrie
Emigrant
Intr-adevar un articol constructiv. M-am dezobisnuit sa vad astfel de articole in ziarele romanesti. Trebuie lasat deoparte modul de a acuza a priori si sa nu studiem binele facut inainte. Felicitari inca o data.
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

banner_imopedia_300x250.gif

 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI