Dincolo de indignarea fireasca pe care o trezeste decizia CCR de desfiintare a CNSAS – adevarata lovitura impotriva statului de drept, incercare de restauratie a unui comunism deja jumulit de pene, tentativa disperata de a intoarce cursul istoriei – putem sa ne intrebam care au fost mecanismele care au putut s-o faca posibila. Desigur, faptul ca reclamantul a fost dl Dan Voiculescu a atarnat greu. si asta dovedeste in ce masura decizia CNSAS de a declara ca binecunoscutul "mogul" a facut politie politica a atins limitele intolerabilului pentru acea categorie de indivizi legati prin mii de fire de fostul regim comunist si de organele sale de represiune. Ca un instrument de masura ultraprecis, ele au reactionat aratand pana unde, in conceptia lor, se poate merge, si dincolo de ce limite nu ar trebui sa se treaca. Pe scurt, decizia CCR este dictata de temerile unui grup a carui influenta in Romania de azi este considerabila, dar care simte cum ii fuge pamantul de sub picioare.
Aceasta este partea cea buna a unei stiri proaste: decizia de a desfiinta, pur si simplu, CNSAS cu efect imediat este atat de enorma, atat de socanta si, la urma, atat de ineficienta incat nu a putut fi luata decat sub efectul unei panici oarbe. In acest context, declaratia dlui Ticu Dumitrescu, ca CNSAS se pregatea sa ia in studiu chiar dosarele membrilor CCR si sa puna in evidenta eventuala lor colaborare cu Securitatea, are o semnificatie aparte. Ea dovedeste ca institutia CNSAS era foarte aproape de a atinge zonele cel mai bine pazite ale fostei nomenclaturi securisto-comuniste. Sa ajungem deci la partea buna: reactia la decizia CCR nu poate decat sa duca la o solidaritate a tuturor fortelor de progres. Este un test de democratie. Cine, in afara celor total compromisi, si-ar putea permite sa salute ca pe un fapt pozitiv incetarea activitatii unei institutii al carui scop principial este cunoasterea aspectelor rusinoase ale trecutului nostru si, prin aceasta, inlaturarea efectelor lui mizerabile?

Fara indoiala, decizia pare punerea in aplicare a unui plan, indelung pregatit, pentru orice eventualitate. Adevaratele cazne la care a fost supusa Legea Ticu inainte de a fi adoptata acum aproape opt ani, nenorocita sintagma "politie politica" de asemenea impusa cu forta, au creat premisele unei contestari a legii de functionare a CNSAS. O capcana, de asemenea, a fost folosirea termenului "verdict" care aminteste deciziile unei curti judecatoresti. Distribuind locurile pe criterii de partid politic, creand un tip de deliberari prin vot – lasand impresia ca adevarul istoric ar putea sa fie rezultatul unei negocieri, si nu al simplei evidente documentare –, regulamentul de functionare a CNSAS a fost cu grija impanat, de catre cei ce-i pusesera gand rau, cu o serie de slabiciuni care au facut posibila punerea in aplicare a acestui "plan". Intr-un articol intitulat "Catre desfiintarea CNSAS?", pe care l-am publicat chiar in acest ziar in septembrie 2006, am aratat defectele,  care fac ca CNSAS sa fie vulnerabil, si primejdiile care il pandeau.
Dar in ciuda acestor manevre cu bataie lunga, incercarea de desfiintare a CNSAS este o instrumentare care se va intoarce impotriva celor dindaratul ei. Nu este de conceput ca un guvern al unei tari din UE sa nu reactioneze printr-o contra decizie care sa asigure continuitatea functionarii CNSAS. Declaratiile de luni ale premierului Tariceanu vin in acest sens. Pur si simplu, nu putem concepe ca in conditiile actuale arhivele Securitatii sa devina din nou secrete, acum cand si cele al PCR sunt pe cale sa fie facute public. Daca presupunem, prin absurd, ca decizia CCR ar fi fost lasata sa-si desfasoare efectele, acest fapt ar fi dus la izolarea noastra in cadrul Uniunii Europene, readucerea noastra la starea de stat postsovietic, ceea ce poate ca ar multumi pe unii, dar este totusi imposibila cu statutul pe care il avem, de membru al UE.
In cele din urma, se poate spera ca incercarea de a desfiinta CNSAS va duce la o modificare in bine a functionarii Comisiei. Asa cum a aratat si Andreea Pora in "Romania libera" de luni, CNSAS ar trebui sa functioneze ca o structura de care sa fie raspunzatoare societatea civila, ca in Germania. CNSAS nu are nevoie sa dea "verdicte", asa cum gresit au fost numite de catre presa. Ea trebuie, pur si simplu, sa descrie ce s-a gasit in arhive. Judecata apartine opiniei publice. Se va citi ca X sau Y au semnat un angajament cu Securitatea, ca au facut sau nu rapoarte ("turnatorii"), ca ele erau neutre sau contineau date compromitatoare... Pentru ce a fost nevoie de expresia "politie politica" cand, de fapt, au existat trepte ale lasitatii sau ale perversitatii, asa cum au fost si ale rezistentei si curajului? A cunoaste istoria inseamna in primul rand a prezenta faptele cu acuratete si numai in al doilea rand a judeca. Iar "judecata" nu este doar de resortul tribunalelor si nici al unei comisii, oricare ar fi ea. Este raspunderea opiniei publice si a Istoriei.

Ion Vianu este scriitor