Proiectul de modificare a legii finanţǎrii partidelor politice a ajuns (cam din scurt) la promulgare. În esenţǎ, proiectul încearcǎ şi, în bunǎ parte, reuşeşte sǎ corecteze o bunǎ parte din deficienţele semnalate încǎ din 2011, în a doua rundǎ de evaluare întreprinsǎ de experţii GRECO (Grupul Statelor Împotriva Corupţiei, organism al Consiliului Europei). De asemenea, apare un element de noutate – finanţarea publicǎ a campaniilor electorale, idee interesantǎ, mai ales în lumina ultimelor dezvǎluiri din anchetele DNA. Vreau sǎ spun cǎ e preferabil sǎ cheltuim în mod transparent nişte bani publici, în loc ca sume mult mai importante (tot bani publici) sǎ fie returnate prin tot felul de metode ilicite “oamenilor de afaceri cu statul” care finanţeazǎ acum, pe uşa din dos, campaniile electorale.
Numai cǎ, dupǎ cum am anunţat în titlu, şi aici avem drǎcuşori ascunşi în detalii. În primul rând, pentru cǎ subvenţionarea publicǎ rǎmâne accesibilǎ exclusiv unui numǎr redus de partide – respectiv, celor parlamentare (care fac legile). Conform articolelor 15 şi 16 din vechea lege (L334/2006), 75% din toţi banii alocaţi subvenţiei publice alocate partidelor revine partidelor parlamentare, proporţional cu numǎrul de voturi obţinute la ultimele alegeri. Restul de 25% este distribuit în funcţie de rezultatul de la alegerile locale, dar numai partidelor care au obţinut cel puţin 50 de mandate de consilier judeţean. 50 de mandate de consilier judeţean înseamnǎ depǎşirea pragului electoral în cel puţin douǎ judeţe (practic, în 5-6, pentru cǎ un judeţ are sub 40 de consilieri şi e puţin probabil sǎ obţii majoritatea absolutǎ în douǎ judeţe).
Practic, aceastǎ prevedere exclude de la finanţare partidele locale, chiar dacǎ ele ar reuşi sǎ-şi îndeplineascǎ obiectivele asumate (de exemplu, obţinerea majoritǎţii într-un consiliu local). În schimb, partide care nu s-au confruntat cu electoratul (mǎ refer la PC şi UNPR) vor primi subvenţii, drept rǎsplatǎ pentru alianţele avantajoase fǎcute. Aceste articole ale vechii legi nu au fost modificate, deşi a fost una dintre solicitǎrile campaniei Politicǎ fǎrǎ Bariere agreate, în principiu, de cǎtre principalii candidaţi la ultimele alegeri prezidenţiale. Partidele parlamentare nu acceptǎ sǎ cedeze nimic din privilegiile pe care şi le-au atribuit deja în ce priveşte subvenţiile primite.
În partea referitoare la finanţarea publicǎ a campaniilor alectorale (Art.38), criteriul de eligibilitate este constituit de numǎrul voturilor obţinute la nivel naţional sau judeţean. Pentru a putea solicita rambursarea cheltuielilor fǎcute, un partid trebuie sǎ obţinǎ 3% din totalul voturilor exprimate în alegerile respective, la nivel naţional sau judeţean. Şi aici, partidele locale sunt excluse din start.
Dacǎ, de exemplu, un partid local obţine majoritatea într-un consiliu local (sǎ zicem, reşedinţa de judeţ) nu va intra în calcul dacǎ nu depune şi candidaturi pentru consiliul judeţean. În acest fel, partidul care şi-a asumat doar proiecte la nivelul comunitǎţii locale va fi obligat sǎ-şi asume obiective artificiale, prin candidaturi judeţene. În schimb, un partid care a obţinut 3% din voturile exprimate la nivel judeţean îşi va putea deconta cheltuielile de campanie ale unui candidat la funcţia de primar care nu a obţinut niciun vot.
Mai mult, conform formulǎrii actuale a legii, partidele locale sunt discriminate faţǎ de candidaţii independenţi – ale cǎror cheltuieli vor fi rambursate dacǎ obţin 3% din voturile din circumscripţia în care au candidat. Un independent care a candidat şi la consiliul local, şi la funcţia de primar, va putea deconta, dacǎ obţine câteva zeci de voturi, aproape 6000 de lei (comuna are 1000 locuitori, din care 800 adulţi, din care 500 se prezintǎ la vot – deci cu 15 voturi se atinge pragul de 3%). Un partid care a câştigat 60% din voturile din aceeaşi comunǎ nu primeşte nimic.
Dacǎ s-ar fi aplicat aceastǎ lege la alegerile locale din 2012, UNPR, care a obţinut 3,1% din totalul voturilor, ar fi putut deconta, conform simulǎrii pe care am fǎcut-o, 13,5 milioane de lei, adicǎ 12,2% din totalul sumelor rambursate din fonduri publice. Drept recompensǎ pentru osârdia de a depune un numǎr mare de candidaturi depuse (cele mai multe, fǎrǎ relevanţǎ).
În ce priveşte atitudinea faţǎ de partidelor locale, a cǎror existenţǎ sunt obligaţi sǎ o accepte în urma recentei decizii a Curţii Constituţionale, mi se pare evident cǎ autorii legii au fǎcut tot ce le-a stat în putinţǎ pentru a minimiza impactul înfiinţǎrii acestora. Excluderea partidelor locale de la finaţarea publicǎ completeazǎ peisajul prefigurat prin alte “detalii” despre care am scris în sǎptǎmânile trecute: radierea prematurǎ, listele de semnǎturi excesive necesare depunerii candidaturilor şi altele. Se acceptǎ, formal, apariţia noilor competitori, dar competiţia va continua sǎ se desfǎşoare dupǎ regulile dictate de vechiile partide.
