Dictatorii nu vor să se ştie despre ei că sunt dictatori. Conducătorii autoritari nu pot să admită că sunt autoritari. De aceea, se ascund după cuvinte frumoase, de aceea caută simpatia liderilor importanţi din lumea civilizată, de aceea îşi falsifică istoria. Aşa se face că, de exemplu, un lagăr precum cel administrat de regimul de la Phenian se numeşte Republica Populară Democrată Coreeană. Sau că una dintre ţările cele mai sărace ale lumii, măcinată de războaie şi conflicte etnice (5,4 milioane de oameni și-au pierdut viața într-un deceniu de război, arăta un raport ONU din 2008) poartă cu mare pompă titlul de Republica Democrată Congo.
Aşa a apărut acel paradox numit Republica Democrată Germană, care se referea în realitate la o țară din blocul comunist, unde democraţia nu era mai mult decât un slogan. De altfel, cu sloganuri a fost manipulată şi imaginea dictaturii din România. Bunicii şi părinţii noştri se săturaseră să trăiască într-o ţară în care aveau tot mai puţine drepturi, dar pe toate canalele oficiale li se explica că au parte de cea mai bună democraţie. „Există diferite forme de democraţie. Şi democraţia pe care o construim în România este cu mult mai superioară decât cea despre care au vorbit unii antevorbitori”, afirma dictatorul comunist Nicolae Ceauşescu, într-un discurs care poate fi cu uşurinţă găsit şi azi pe internet.
Conducătorii autoritari fac tot posibilul să ascundă crimele pe care le-au comis sau pe care le-au comandat. Fac tot posibilul să convingă o populație captivă, și chiar pe ei înșiși, că vărsarea de sânge, deși tragică, este necesară pentru „salvarea ţării de duşmanii din interior”. „Ştiu că îţi imaginezi că eu am ordonat uciderea lui Octavio şi că sinuciderea lui e o farsă pusă la cale de Serviciul de Informaţii”, îi explică Rafael Trujillo, dictatorul dominican portetrizat în celebrul roman al lui Mario Vargas Llosa „Sărbătoarea ţapului”, unuia dintre aghiotanţii săi militari. Fratele acestuia din urmă fusese omorât în închisoare de agenţii regimului, la ordinul lui Trujillo. „Tocmai am numit o comisie , condusă de procurorul general al republicii, avocatul Francisco Elpidio Beras. Cu autoritate extinsă pentru a ancheta pe toată lumea, militari şi civili. Dacă se dovedeşte că sinuciderea lui e o minciună, vinovaţii vor plăti”, promite conducătorul suprem, care ştia deja la ce rezultate va ajunge respectiva comisie.
Cei care au urmărit evenimentele din ultimele zile au înţeles deja unde vreau să ajung cu această lungă introducere. Unul dintre cei mai vizibili opozanţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin, Boris Nemţov, a fost asasinat vineri seară pe un pod aflat în apropiere de Kremlin, cu o zi înaintea unui mare marş antiguvernamental pe care a apucat să-l organizeze. Boris Nemţov mai pregătea, conform apropiaţilor săi, și un raport privind implicarea directă a Rusiei în războiul din Ucraina, după ce, în 2013, realizase un document similar despre corupţia şi fraudele de dinaintea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci, eveniment sportiv de care Vladimir Putin a fost foarte mândru.
La scurt timp după asasinat, președintele rus a anunţat că i-a ordonat celui mai înalt gradat din forțele de securitate să supravegheze personal ancheta, despre care tot el a afirmat că este „un asasinat la comandă” şi o provocare extremă. Dar cine a dat comanda? Şi mai ales cine a provocat?
Publicaţiile occidentale şi-au amintit despre un discurs al lui Vladimir Putin din martie anul trecut, ţinut în Parlamentul de la Moscova cu ocazia oficializării preluării peninsulei Crimeea de la Ucraina. Preşedintele rus a vorbit atunci de o aşa numită „coloana a cincea”, formată din „grupuri disparate de trădători”, al cărui scop este să semene discordie în ţară, după cum relatează The New Yorker. Deşi Putin nu a nominalizat pe cineva, propaganda regimului a avut grijă să identifice câţiva dintre aceşti „trădători”. O perioadă, un poster imens cu feţele mai multor „membri ai coloanei a cincea” a fost agăţat de faţada unei importante librării din Moscova. Capetele aparținând exclusiv opozanților lui Putin, printre care şi cel al lui Boris Nemţov, erau flancate de doi extratereştii din seria Alien, iar pe baner scria „A cincea coloană: există străini printre noi”. „Aceste personaje lucrează de multă vreme şi activ împotriva propriei ţări”, completa un comunicat de presă publicat de organizaţia care a creat respectivul baner.
Prin umare, nu e de mirare că mama lui Boris Nemţov se temea că fiul său va fi asasinat, iar însăşi politicianul de opoziţie a luat în calcul o astfel de variantă. Acesta a fost întrebat de curând, de către publicaţia rusă Sobesednik, dacă se teme de preşedintele rus, pe care îl critica des. „Nu îmi este atât frică de el. Nu la fel de mult ca mama mea… Dacă m-aş fi temut prea mult, ar fi fost puţin probabil că aş fi condus un partid de opoziție, nu m-aş fi implicat în ce fac acum”, a răspuns cel care a fost ucis în acest weekend.
Desigur, adevăratul comandant din spatele asasinatului nu va fi aflat niciodată. Nu ar fi prima dată când se întâmplă asta în Rusia. „Îmi displace acest om pentru că nu-i plac oamenii. Ne dispreţuieşte. Ne percepe ca pe un miljloc de a-şi atinge scopuri, de a obţine şi a păstra putererea personală, atât şi nimic mai mult. Aşadar, consideră că poate să facă tot ce vrea cu noi, să se joace cu noi după bunul plac, să ne distrugă după cum crede de cuvinţă”, îl descria jurnalista Ana Politkovkaia pe actualul președinte rus, în cartea sa „Rusia lui Putin”. O critică acerbă a regimului de la Kremlin, aceasta a fost de asemenea asasinată în 2006, în scara blocului în care locuia, împuşcată cu un pistol Makarov. Adică aceeaşi armă despre care autorităţile moscovite au anunţat că ar fi fost folosită acum în crima împotriva lui Boris Nemţov.
Pentru că dictatorii sunt patrioţi şi nu vor decât să salveze ţara de trădători.
