14.4 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialDreptul la sănătate, garantat prin Constituția României

Dreptul la sănătate, garantat prin Constituția României

Sfârșitul de an este un prilej de bilanț. Am să profit de acest moment și am să mă refer în cele ce urmează la un fel de bilanț al sistemului de sănătate văzut din singura perspectivă validă în ziua de azi: dreptul la sănătate. În lumea modernă, accesul neîngrădit, atenție la acest cuvânt: neîngrădit!, la serviciile de sănătate este un drept al fiecărui cetățean. Nu este ceva ce se poate negocia. Lucrul acesta ține, dincolo de normalitatea îngrijirii sănătății, de demnitatea unui popor! Este nevoie de decizii corecte și instrumente eficiente pentru ca accesul oamenilor la serviciile medicale să fie conforme acestui drept.

Schema de funcționare a sistemului nu ar trebui să fie una complicată. Dar, după cum știm, acolo unde e miere sunt și albine, sunt și urși. Miere înseamnă bani, iar managementul resurselor făcut fără a pune la bază dreptul la sănătate a fost mereu un eșec!

Unul dintre miniștrii Sănătății era de meserie contabil. O eroare gravă, în opinia mea, să pui un om din afara sistemului să conducă Sănătatea. Omul a început să uzeze cuvântul  „reformă“ și a desființat bugetul distinct al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. A inclus acest buget în bugetul de stat. A centralizat toate procesele, a adus sub controlul său licitațiile prin care se achiziționează medicamente și servicii medicale, a stabilit un pachet de servicii medicale de bază cât mai redus și a introdus un concept financiar cel puțin original – coplata. Un set de aberații… Criza sistemului s-a adâncit, ministrul și-a făcut bagajele, dar nimeni nu a pățit nimic. Aberațiile, greșelile sau chiar interesele ascunse nu au responsabili. Tot pacienții români au plătit.

Am pornit la drum foarte săraci

M-aș întoarce un pic în trecut. Începutul democrației a găsit sistemul marcat de sărăcie. Cu excepția câtorva centre universitare din orașele mari, spitalele, policlinicile și cabinetele medicale comuniste funcționau greu, cu resurse și echipamente puține și vechi. În epoca tratamentelor cu antibiotice orale, în România copiii erau tratați de infecții cu dureroasele injecții cu penicilină…

Laptele-praf pentru sugari era preparat empiric, în laboratoarele unor farmacii, aparatura radiologică iradia puternic, nimeni nu folosea pamperși, iar avorturile erau supravegheate de securitate. Nu existau computere-tomograf, radio-terapia era ca și inexistentă, nimeni nu făcea implanturi dentare. Succesele medicinei românești se datorau unor medici pasionați.

Așa a fost și de aici am început. Dar, de bine, de rău, sistemul funcționa și erau și câteva lucruri la care ar trebui să ne gândim dacă nu ar fi bine să le punem la punct din nou și când spun asta mă gândesc la faptul că școlile și universitățile aveau medici generaliști și stomatologi. 

Occidentul a apreciat Revoluția și curajul românilor, iar convoaie de ajutoare au pornit dinspre Vest. Printre acestea, medicamente și multă aparatură medicală. O mare parte era aparatură „second-hand“, dar în bună stare de funcționare. Altele erau de nefolosit. Dar au fost donate și multe echipamente noi. Ecografe, aparatură chirurgicală și radiologică, paturi, pături și consumabile. Contribuția acestora a fost extrem de importantă și le suntem recunoscători și acum. Iar multe dintre echipamentele primite atunci funcționează în continuare…

Pixul, interesele și inconștiența unui premier

Dar nu am învățat ce era de învățat. Și, mai ales, nu am învățat că cei care conduc trebuie să și răspundă pentru ceea ce fac sau au făcut. Guvernul condus de Petre Roman a luat o serie de măsuri menite să facă trecerea de la comunism la capitalism, s-a ocupat de liberalizarea pieței, de restituirea parțială a proprietăților confiscate de comuniști, a început o reformă timidă a mecanismelor de funcționare a statului, dar a considerat domeniul sănătății un domeniu secundar. Bugetul ministerului era parte a bugetului de stat, ca în comunism. Supraviețuirea sistemului, a spitalelor sau policlinicilor, depindea în bună măsură de abilitatea directorilor unităților medicale.

Desigur, Securitatea nu a mai controlat avorturile –  interdicția de a mai face avorturi a fost abrogată cu entuziasm de noua putere. Dar în 1990, în România democrată, au fost  înregistrate aproape un milion de întreruperi de sarcină! Apoi, an de an, la fiecare naștere au fost înregistrate trei avorturi. După primii doi-trei ani de entuziasm, un sistem corect de sănătate începe să îi învețe pe oameni despre valoarea ființei umane, despre metodele contraceptive, instruirea se duce către școală, în baruri și cluburi se pun automate pentru prezervative. Nici măcar un sistem complet de raportare a întreruperilor de sarcină nu avem… Cine răspunde pentru aceste lucruri?

Am fost mereu, cei din sistemul sănătății, supușii „reformei de dragul reformei“. Controlul banilor a excedat orice alt demers. Iată, acum este din nou atacată breasla medicilor în urma tragediei de la Colectiv. Strada are dreptate, sistemul putea lucra mult mai bine. Dar, totodată, nu sistemul îi tratează pe oameni, ci medicii. Colegii de la Spitalul pentru Arși au cerut dintotdeauna o clădire nouă, curată, fără stafilococi multirezistenți, klebsille sau pioceanici. Nu au primit-o!…

Pe partea cealaltă, mă gândesc că o economie bună, unde tinerii își găsesc locuri de muncă și sunt plătiți corect, duce la prosperitate. Și-atunci tinerii își întemeiază familii și nu mai aruncă pruncii la ghena de gunoi sau în incineratoarele spitalelor.

Asigurările publice de sănătate. „Un pas înainte și doi înapoi“ (Lenin)

Asigurarea de sănătate a apărut după 7 ani de democrație, în 1997. Pentru prima dată, s-a stabilit prin lege (Legea 145/1997 –n.a.) că „asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de ocrotire a sănătății“. Contribuția la acest sistem de asigurări este obligatorie, apare înscrisă distinct în documentele de salarizare ale firmelor, este înregistrată în „fluturașul“ de salariu. De menționat faptul că obligația de a vira banii către Casa Națională de Asigurări de Sănătate (instituție înființată cu această ocazie) revine angajatorului, și nu persoanei asigurate.

Cei doi miniștri care au condus, succesiv, Sănătatea în cadrul Guvernului Ciorbea – 
Ștefan Drăgulescu și Ion Victor Bruckner – au făcut un pas important în reformarea sistemului de sănătate: au înființat Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Apoi, au descentralizat instituția la nivelul fiecărui județ și au creat, practic, un sistem nou. Banii colectați intrau în bugetul Casei, erau gestionați de personalul acesteia și se întorceau către bolnav. Principiul „banii urmează asiguratul“ începea să prindă contur.

Din păcate, Ministerul Sănătății nu a vrut să piardă controlul asupra banilor din sistem. Prin urmare, în anul 2000, același guvern care crease Casa Națională de Asigurări de Sănătate mută bugetul acesteia în cadrul Bugetului de Stat. CNAS a rămas în funcțiune, dar într-o situație nouă și oarecum ciudată – răspundea de sănătatea asiguraților, de funcționarea instituțiilor medicale, de achizițiile necesare, dar nu dispunea în mod direct de resursele financiare colectate de la populație.

De atunci, nicio autoritate a statului nu a făcut publică, în mod transparent, situația bugetului de asigurări. S-a vorbit despre cifre, s-au sugerat cifre, dar contabilizarea reală a rămas neclară. Cât se colectează sau cât se cheltuiește? Totul era și este intermediat de bugetul consolidat, cu toate consecințele ce decurg de aici, cea mai importantă fiind creșterea puterii de decizie a miniștrilor Sănătății (adică, a Executivului) într-un domeniu al solidarității bazat pe contribuția oamenilor și gestionat de o altă entitate, neguvernamentală – CNAS. Din păcate, toți managerii CNAS au fost și sunt în continuare numiți pe criterii politice.

Astfel, avem un „sistem-hibrid“ aflat mereu la limita disperării – unii cu răspunderea față de asigurați, alții cu decizia asupra banilor colectați. Evident, această funcționare în manieră hibridă a făcut aproape imposibil progresul sistemului medical românesc. Guvernarea din 2000-2004 ar fi putut reașeza lucrurile într-o matcă firească, ar fi putut stabili nivelul deficitului bugetar al domeniului asigurărilor de sănătate (dacă exista vreun deficit?!…), dar nu a făcut-o.

Miniștrii erau medici valoroși: Daniela Bartoș, Mircea Beuran, Ovidiu Brânzan. Presupun că Adrian Năstase s-a bazat pe faptul că aceștia erau oameni din sistemul medical și a răspuns solicitărilor acestora, dând o față mai „umană“ sistemului. Fiind o perioadă de relativă dezvoltare economică, lipsurile au putut fi „cârpite“, au existat bani pentru achiziții, iar răspunderea pentru acestea a fost transferată unităților medicale. Contextul a fost favorabil acelor manageri de unități medicale cu trecere la minister (să nu uităm că și aceștia au fost și sunt numiți și acum pe criterii politice!), prin urmare, unele spitale s-au dotat mai bine decât altele, iar diferența de calitate a serviciilor medicale s-a adâncit.

Au urmat Traian Băsescu, președinte, și Călin Popescu-Tăriceanu, premier. Amândoi știau ce înseamnă să stai la „butoane“. Ei au lucrat pe trei direcții, de parcă ar fi fost înțeleși: au curățat structurile de stat de inamicii politici, au controlat programul de integrare a României în Uniunea Europeană, dar au fost și foarte atenți la controlul resurselor. Prin urmare, cei doi lideri s-au înconjurat de oameni fideli, nu neapărat de profesioniști.

Eugen Nicolăescu, economist, a primit mandatul de ministru al Sănătății. În timpul mandatului său, contribuțiile plătite de către angajatori și angajați către Casa Națională de Asigurări de Sănătate au fost reduse de la 12,5% la 10,7%, cât sunt și în prezent! Această reducere a nivelului de contribuție într-o perioadă de boom economic – așa cum s-ar putea caracteriza guvernarea Tăriceanu – ridică noi semne de întrebare legate de „integrarea“ bugetului CNAS în bugetul de stat… Dacă au fost reduse contribuțiile, înseamnă că erau bani destui… Sistemul de sănătate începe să cheltuiască mai mulți bani. Ministrul demarează un program – corect, principial – de evaluare a stării de sănătate a populației pentru care se cheltuie 150 de milioane de euro, medicii de familie sunt stimulați material, iar achizițiile de medicamente și materiale sanitare cresc vertiginos în urma eliminării plafoanelor (sistem de limitare a achizițiilor) la medicamente în farmacii. Însă, o dată cu scăderea veniturilor și creșterea cheltuielilor, sistemul trece pe minus financiar. Spitalele fac datorii uriașe, iar bugetul de stat este și azi în situația de a fi dator furnizorilor de medicamente.

Am putea să spunem că sistemul de evaluare a fost mai important decât situația financiară. Programul de evaluare avea ca obiectiv obținerea de informații specifice, care să ducă la realizarea unor politici publice coerente în domeniul sănătății. Deși la program au participat aproximativ 60 la sută din populația țării, obiectivul nu a fost atins. Bani prost gestionați!

A urmat apoi un parteneriat de guvernare constituit din democrați și social-democrați și susținut de UDMR. În patru ani, Sănătatea a schimbat nu mai puțin de opt miniștri – unii interimari, alții cu mandat plin.

Cui a servit desființarea spitalelor?

Criza economică internă s-a suprapus cu cea internațională. Cu tot sprijinul Uniunii Europene și al FMI – amintesc aici „centura de siguranță“, împrumutul de 20 de miliarde de euro puternic susținut de Traian Băsescu -, România a intrat în derivă. O serie de spitale au fost transferate sub autoritatea administrațiilor locale. Transferul s-a făcut însă fără bugete, autoritățile locale fiind puse în situația să se descurce cum pot. Mai mult, prin hotărâre de guvern (H.G. 345 din 31 martie 2011 – n.a.), 67 de spitale – interdepartamentale, regionale sau orășenești – au fost închise. Nu s-a acordat nici măcar un termen de grație pentru transferul bolnavilor sau echipamentelor. Într-o singură zi, bolnavii au fost luați pe sus și mutați în alte unități (iar de decesele produse cine a răspuns?!).

Profitând de criză, preșe­dintele Băsescu, reales în 2009, a pus pe agenda sistemului de sănătate un nou proiect: introducerea asigurărilor de sănătate private! Dar nu oricum, ci invitând marile firme de asigurare să își dezvolte afacerea sub cupola banilor colectați de la populație pentru sistemul public. Comentatori avizați au spus atunci că desființarea spitalelor și abandonarea celor mai multe dintre acestea a fost o acțiune premeditată care ar fi permis achiziția clădirilor și a echipamentelor rămase în conservare de către privați la un preț foarte mic… Se sugera, de fapt, existența unei scheme de corupție de mari dimensiuni… Apariția variantei prezidențiale a întărit această opinie, știindu-se
că obiectivul firmelor de asigurare private este exclusiv profitul. Proiectul a fost stopat în urma intervenției lui Raed Arafat. Președintele l-a demis, dar, surprinzător, a revenit asupra deciziei în momentul în care populația a declanșat o serie de mișcări de protest în întreaga țară. Asigurătorii privați au rămas însă în blockstart-uri, iar subiectul revine din nou în actualitate.

Medicul – funcționar public

Ultima „găselniță“ legislativă despre care vom vorbi altă dată. Vă rog să nu uitați că acești funcționari publici au salvat victimele de la Colectiv, sacrificându-și energia, familia, sănătatea etc. Din păcate, obiectivul oricărui ministru a fost și este în continuare controlul resurselor. Resurse mari și obținute ușor, pentru că fiecare român plătește – conform legii – o contribuție procentuală din veniturile sale. Din această contribuție se adună miliarde de euro în fiecare an. O sumă pentru care merită să te bați!

Suntem, cum spuneam, sfârșit de an. Un bun prilej de meditație asupra celor întâmplate în anul ce se încheie acum, dar nu numai. Un bun prilej pentru a ne gândi ce înseamnă DREPTUL LA SĂNĂTATE? Oricine va veni la conducerea Sănătății, oricine va dori să reinventeze reforma sistemului, de aici la trebui să pornească.

La mulți ani cu sănătate!

Prof. Dr. MSc. Alexandru Vlad Ciurea, director ştiinţific, şef Departament de Neurochirurgie Spital Sanador, Bucureşti

Alexandru Vlad Ciurea
Alexandru Vlad Ciurea
Profesor Doctor Alexandru-Vlad Ciurea este un neurochirurg român. A înființat Departamentul de Cercetare în Neuroștiințe al Spitalului Clinic „Bagdasar-Arseni”, a condus și a fost implicat în aproape 20 proiecte de cercetare naționale și internaționale. Profesor universitar de neurochirurgie la Universitatea de Medicina și Farmacie „Carol Davila”, din București, conducător de doctorat. A realizat peste 23.000 de mii de operații pe creier, din care jumătate la copii. A fost președintele Societății de Neurochirurgie din România 8 ani (două mandate). Face parte din boardul revistei internaționale „World Neurosurgery”. A publicat 33 de cărți, cea mai importantă fiind „Tratatul de Neurochirurgie”. Din 2009 este cercetător Științific Gradul I.Între 1999 și 2011 și, ulterior, din 2014 până în prezent, este Președintele Comisiei Naționale de Neurochirurgie a Ministerului Sănătății, rol în care a fost responsabil cu realizarea Curiculei Naționale de Neurochirurgie și crearea specializării "Neurochirurgie Pediatrică". Este autor și contributor România Liberă din anul 2017.
Cele mai citite

În atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene rușii au cheltuit sute de milioane de dolari

În atacurile asupra infrastructurii energetice din Ucraina ruşii au schimbat tactica, explică analiştii militari, potrivit tvrinfo.ro. Trimit asupra unei ţinte sute de rachete şi drone...

Mai mulți palestinieni au murit în încercarea de a ajunge la ajutoarele parașutate

Ajutoarele aruncate din avion au căzut în apă. Biroul de presă al guvernului din Gaza, condus de Hamas, susţine că 18 palestinieni au murit...

Tehnologia europeană din spatele mașinilor zburătoare a fost vândută în China

Tehnologia din spatele mașinilor zburătoare, dezvoltată inițial și testată cu succes în Europa, a fost cumpărată de o firmă chineză, notează BBC. Propulsat de un...
Ultima oră
Pe aceeași temă