Cazurile în care vreun comandant militar învins se mai întoarce la locul umilitoarei sale înfrângeri sunt, de regulă, rare. Totuşi, ele mai apar din când în când, inclusiv recent - vezi cazul britanicului Jonathan Scheele, care a condus, în fosta sa calitate de şef al Delegaţiei CE la Bucureşti, cohorta legionarilor străini însărcinaţi cu stabilirea unei oarecare ordini în exotica şi, totodată, haotica Republică Dâmboviţeană. Până să reuşească însă să pună bazele unei colonii mansuete, legionarii în cauză s-au trezit asaltaţi şi dezarmaţi de către localnicii conduşi, în acea vreme, de şeful de trib Adrian Năstase. A urmat un şir lung de impedimente, dar şi de tentaţii - care au slăbit, la rândul lor, determinarea legionarilor. Acei europeni care n-au mai putut suporta încremenirea Bucureştiului au preferat să plece care încotro. Nu însă şi domnul Scheele, care şi-a îndurat captivitatea până la sfârşit, recte în 2006. Dacă domnia sa, de formaţie inginer mecanic, ar fi dispus de niscaiva talente literare ascunse, ar fi avut, neîndoielnic, suficient material literar la îndemână pentru un roman realist demn de pana unui Zola sau Flaubert, dedicat întâmplărilor trăite printre reprezentanţii tribului de la gurile Dunării.

Dar şi fostul şef de trib Adrian este cuprins de nostalgie ori de câte ori îşi aminteşte de vremurile „bune" de odinioară. Recent, a ţinut să sublinieze că ţara s-ar fi bucurat de o cu totul altă poziţie în plan internaţional pe vremea în care pe cartea sa de vizită scria „Adrian Năstase, Prim-ministru al României". Minitribul său pesedist tocmai se alăturase unuia paneuropean, Internaţionala Socialistă, în timp ce unul dintre subalterni, Mircea Geoană, reuşise să se folosească de ascensiunea reţelei teroriste Al Qaeda pentru a negocia primirea României în principala alianţă de apărare din emisfera nordică - NATO. Ulterior, nu a durat mult până când România s-a văzut primită în entitatea regională cea mai de succes a lumii - UE.

Chiar şi din perspectiva zilelor noastre, abilitatea acestor maeştri în arta decepţiei continuă să impresioneze. Geoană, bunăoară, nu a urmărit cauza NATO, nicidecum în vederea modernizării României, ci mai degrabă pentru a submina valorile şi unele dintre obiectivele care au permis Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord să câştige Războiul Rece. Cât îl priveşte pe Adrian Năstase, în goana sa obsesivă după unda verde în privinţa aderării la UE, acesta obişnuia să-şi schimbe planul de bătaie, practic, lunar, ba inventând noi ministere, ba abolind sau rebotezând altele - doar, doar pentru a da impresia unei rupturi definitive cu moştenirea comunistă, deşi situaţia de fapt era cu totul alta. În acea vreme au început, ce-i drept, să sosească la Bucureşti şi niscaiva cancelari sau premieri din ţări ale UE - dar strict cu scopul semnării unor lucrative contracte de infrastructură, contracte care au fost acordate direct, fără a mai face obiectul vreunei licitaţii, şi care probau, de fapt, oricui avea ochi să vadă că vechile metehne fuseseră preluate toate de către noii mahări politici. Cam atât despre poziţia, chipurile, mai influentă deţinută de România în vremurile pesediste - vremuri în care pseudoelita dâmboviţeană visa, neîndoielnic, la o ascensiune fulgerătoare din mahalalele autohtone direct în sălile şi culoarele puterii de la Bruxelles.

Având în vedere că şi Guvernul Boc pare decis să cheltuiască un miliard de euro pe avioane americane multirol la mâna a doua, putem conchide că tabietul guvernanţilor de evidenţiere a „importanţei României" pe banii contribuabililor a supravieţuit bine-mersi până în zilele noastre. Cele 24 de avioane F16 aduc oarecum a palate ţigăneşti dintr-o urbe prăfuită, menite să impresioneze trecătorul care nu are timp de admirat peisajul, fiind preocupat să evite puzderia de gropi din caldarâm.

Întru apărarea „uzurpatorului" de la Cotroceni trebuie menţionat că deocamdată nu există indicii despre eventuale deal-uri obscure. În rest, cititorii pot sta liniştiţi - România este mult mai puţin izolată decât afirmă domnul Năstase. Bunăoară, Washingtonul şi Bucureştiul au decis abia recent semnarea unui acord în baza căruia componente ale scutului american antirachetă vor fi amplasate şi în România. Iar la începutul acestui an Parlamentul European a aprobat actuala componenţă a Comisiei Europene, în cadrul căreia reprezentantul României deţine, graţie competenţei sale profesionale, unul dintre cele mai importante portofolii. Până şi la capitolul împrumutului de miliarde de la FMI şi UE, mă îndoiesc că Mircea Geoană, în pofida presupuselor sale abilităţi diplomatice, ar fi reuşit, în calitate de şef al statului, să convingă reprezentanţii instituţiilor internaţionale atât de rapid asupra nevoii de intervenţie în cazul României precum a făcut-o Traian Băsescu anul trecut.