Secesiunea demult anuntata a Kosovo, care urmeaza celei a Muntenegrului (neobservata), ofera ample prilejuri de "rebranduire" a Romaniei, tara in care dezbaterea despre brandul de tara a produs doar albumul "Eterna si fascinanta Romanie", ca si sloganul scump platit "spirit fabulos". Pentru ca nu e adevarat ca brandingul se face doar de catre copywriterii agentiilor de publicitate, o categorie profesionala la care disproportia dintre educatie si venituri atinge maximul. Brandingul se face in fiecare zi cand comportamentul nostru colectiv ia forme notabile, care produc titluri in presa straina. Marti, presa si radioul german scriau mai mult despre reactia Romaniei decat despre ce se intampla la Mitrovica. "Un ministru pentru carnati si rachiu", proclama un titlu din "Economist" de toamna trecuta, insotit de o poza a dlui Remes cu un fel de trabuc in gura, care avea efectul unui promo la "Clanul Soprano" (dar mai elocvent). Toate astea ne braduiesc. La fel atacurile armate din Italia contra unor autobuze tot cu romani (ca sa nu mai avem un al doilea caz Mailat, vad ca hotii nostri au hotarat ca e mai rentabil sa-i jefuiasca numai pe ai nostri), si astea dau un brand. Culmea e ca Vasile Blaga spunea mereu ca in Romania nu mai exista jaf armat, si nu a mai avut loc nici o crima din motive de jaf de ani de zile. Mi-e clar: i-am exportat in Europa pe toti infractorii nostri, noi avem liniste, dar ne strica brandul.

Rebranduirea pe prilejul Kosovo este, indiscutabil, Romania mare. Ne-am tras toti steagul pe maneci, ca sa nu-l lasam pe Vadim nici de data asta sa treaca pragul electoral. Unde sa mai intre si el, cand se inghesuie politicienii de la toate partidele principale, de la Orban la Marko? si la ce-ar mai intra in Parlament? Cred ca se poate pensiona fara grija. Vadimache, nu fi trist, tara merge inainte, prin mai toate partidele, ungurii nostri se branduiesc drept cei mai nationalisti din Europa, romanii nu raman datori, si suntem asigurati de brandul nostru pe inca vreo doua decenii inainte, Milosevici nu a murit degeaba. Dl presedinte Iliescu a calificat Europa drept "scarnava" din cauza ca a recunoscut Kosovo (ce altceva putea face ramane un mister). Romania – ar putea suna sloganul nostru actualizat – "apara Europa de ea insasi" sau, eventual, este "mai europeana decat Europa", ori si mai bine, "aparatoarea suveranitatii in Europa", ori "ultima aparatoare a dreptului international". Adiacent, ne mai branduim si ca "tara cea mai nesigura din Europa pe frontierele ei" sau "tara fara politicieni europeni" (ca unul nu a avut curajul sa fie nitel mai european zilele astea, a fost o competitie à la baisse ce nu s-a mai vazut). Dar nu doar oamenii politici sunt de vina. Daca deschidea vreunul gura sa fie mai decent, il manca presa cu fulgi cu tot. Ca suntem tara cu "cei mai multi analisti politici care sunt de fapt ofiteri". Multi dintre cei care nu sunt probabil ca nu au trecut examenul de intrare la SIE, ca trebuie si acolo sa stii o limba straina, ne luptam cu invadatorii pre limba lor, si asa au ajuns comentatori la televiziune, unde nici macar romana nu e indispensabila.
Tarile din Balcani si chiar Europa Centrala au fost branduite demult, ca e vorba de Kosovo sau de Ungaria, ca "Ruritanii". Ruritania e o tara imaginara, cu tarani multi, care s-a eliberat recent din Imperiul Otoman, are multe lovituri de stat pe secol, intelectuali care viseaza sa fie recunoscuti de Occident si vorbesc intre ei numai frantuzeste, domnitorii poarta costume cu multe decoratii (in colectia Wordsworth, romanul lui Anthony Hope, primul care foloseste titlul, e ilustrat cu fotografia lui Alexandru Ioan Cuza pe coperta), functionarii fura si ambasadorii marilor puteri fac legea. Ernest Gellner, poate cel mai important teoretician al nationalismului in secolul XX, a folosit numele de Ruritania pentru a explica mecanismul formarii nationale in micile state din Est. Dupa parerea lui, acestea nu aveau nici unul dintre cele doua ingrediente nationale indispensabile, nici o mare cultura (ca in Italia), nici un model anterior al unui stat pe teritoriul lor (precum Germania Sfantului Imperiu), astfel incat nu le-a ramas decat indoctrinarea nationala plus curatarea etnica de minoritati ca sa construiasca, de bine, de rau, niste state asemanatoare celor din Vestul Europei. Parere foarte severa, poate exagerata. Dar Gellner s-ar fi vazut confirmat de inventia statului kosovar (dupa cel sloven, macedonean, bosniac, muntenegrean etc.), precum si de faptul ca primele doua tari care s-au repezit sa declare ca nu il recunosc au fost Romania si Republica Moldova. Inainte sa moara, am avut ocazia sa-l cunosc. Se nascuse la Praga, desi era profesor la celebra LSE, si privea tot Estul Europei ca pe o colectie de Ruritanii, nici eterne, nici fascinante, tari mici, aculturale, sectare, sovine, ranchiunoase.

Dar nu ne branduim si prin succesele noastre? Ba da. De asta tine lumea la fotbal, ca simte instinctiv ca o victorie la fotbal umfla stima nationala cu o pompa mai mare decat are orice agentie de publicitate care face un clip CNN. Dar de la Nadia, brandul nostru cel mai bun, e cam mult. Avem filmele, desigur. Dar problema este ca filmele astea au succes nu prin contributia lor la estetica cinematografica (sunt cu program minimaliste si nonestetice), ci pentru ca ne prezinta exact ca pe Ruritania, si iau premii pentru sinceritatea lor, care reconfirma brandul deja existent. Poate ca intr-o zi o sa filmeze sau o sa scrie cineva la noi o opera despre Europa, cum gasesti prin literatura maghiara sau ceha, Ruritanii mai avansate (cu personaje ca Galilei, Casanova, Luther etc.). Intre Muzeul Taranului si teribilismele noii generatii culturale, care branduieste Romania drept tara in care se foloseste  "pula mea" la trei cuvinte, se intinde un vid de nebranduit, acolo unde, vorba lui Gellner, ar fi trebuit sa fie cultura. Deocamdata, am vazut la Dahlem duminica trecuta in Muzeul Civilizatiilor, langa indienii nord-americani, o expozitie cu romanii, noii intrati in Europa. Avea multe taieturi fara sens din ziare, "tara alfabetizata in proportie de 100%", si multe poze cu interioare taranesti. Cosmarul lui Cioran, Romania ca destinatie pentru antropologi, e pe cale sa ia fiinta. Eterna si fascinanta Ruritanie ne tine intepeniti in brandul nostru traditional, si europeni suntem doar prin comparatie cu Kosovo, ultima Ruritanie pe harta Europei. 

Dr. Alina Mungiu-Pippidi este presedinte SAR si profesor de politici publice la Hertie School of Governance din Berlin