Se ridică tot mai mult chestiunea capitalismului moral, prea mult ignorată în România de dragul capitalismului ideal.
În simplificarea aproape inerentă cu care operăm atunci când nu avem timp și chef de detalii, dihotomia stat-privat în chestiunile economie este una puternică și de impact. Departe de mine ideea de a susține că există prea multe beneficii ale proprietății de stat sau că managementul privat nu ar fi, până la urmă, cea mai performantă cale de eficientizare a unei companii. Nu pun în discuție importanța proprietății private ca drept fundamental și stare firească de funcționare a unei economii. Dar, în ultima perioadă, câteva excese sau cel puțin probleme ale unor companii privatizate românești ridică semne de întrebare în legătură cu relația cu statul. Sunt chestiuni care țin, pe deoparte, de etica afacerilor, pe de altă parte, de eficiența reglementării. Ambele sunt esențiale pentru o economie funcțională.
Cazul cel mai flagrant îl reprezintă facturile umflate de la ENEL. Situația este deja celebră și cu mari șanse să fie penală. ANRE, reglementatorul în domeniu, a calculat greșit formula de compensare a energiei regenerabile. ENEL pare să fi semnalat acest lucru, dar reglementatorul a reacționat târziu și, în final, persoana responsabilă cu controlul a solicitat, spun procurorii, o șpagă prin alocarea unor lucrări unei firme prietene, pentru a nu impune plata completă a banilor încasați necuvenit de ENEL, din greșeala reglementatorului. Această facturare suplimentară s-a produs și la Electrica, pentru că metodologia oferită de reglementator era greșită, dar ENEL a ieșit foarte prost din toată această afacere, pentru că a închis ochii la toată povestea și unul dintre directorii ei a acceptat, spun procurorii, compromisul. Situația e departe de a fi chiar așa de simplă cum o prezintă procurorii (formula de reglementare greșită s-a aplicat tuturor, corecții s-au făcut, reglementarea oricum dictează prețul, nu piața, lucrările date cu așa-zisă șpagă se făceau oricum și nu din bani publici etc.), dar imaginea pe care a lăsat-o compania privată (aproximativ, de vreme ce statul este acționar important) riscă să compromită fatal ideea că furnizorii de utilități trebuie să fie privați și să urmărească profit pe o piață care nici prin liberalizare nu devine… liberă. De aceea, nu e de mirare că gestul lui Viktor Orbán de a face aceste companii entități nonprofit aprinde tot mai mult imaginația unora.
Citește continuarea textului în Revista 22.
