Acel metrou al copilăriei mele, în care nu erau clătite înregimentate toate la aceeași oră de către multinaționalele ce își cheamă la apel carnea de tun (inclusiv pe mine). Unde e? Unde e acel metrou, pe care îl iubeam pentru că mă ducea repede și fără înghesuială prin tot orașul – pe atunci fără atâtea birouri ilogic construite și bântuite de lipsa traseelor adecvate care să ducă la ele?
De fapt, unde e orașul meu, București? E ascuns printre bagajele pe care le cară în fiecare zi oamenii veniți din locurile unde nu se mai întâmplă nimic, în urbea cu covrigi în coadă. Bucureștiul e un oraș de navetiști, de nomazi, de oameni-aleargători încontinuu după un rost, sau nerost. În general, se înghesuie în mijloacele de transport în comun, unele dintre ele rămase parcă din recuzita filmului “Moscova nu crede în lacrimi”.
Apoi, se mai înghesuie la metrou… Majoritatea merg în Mecca multinaționalelor – Pipera. Supergrămezi de oameni zilnic. Toți intră la ora 9.00, căci deștepții lor de șefi nu au auzit de productivitatea muncii, de decalaj orar și de alte lucruri combinate care pot duce, într-un final, la un traseu civilizat spre job, desigur la un comportament civilizat și, de ce nu, la o zi de muncă civilizată și îndeajuns de nepatetică.
În afară de un tramvai amărît și de un autobuz, nu am văzut altceva “la suprafață” în zonele Pipera și Aurel Vlaicu, ceva care să suplinească metroul deja, din nefericire depășit. Sau poate mai sunt chestii “de suprafață“, dar nu știu pe unde vin și când. Mai sunt și automobilele, omul și mașina sa, omul preferă să stea în trafic în mașină, ce altceva să facă? Pe jos e greu, cu bicicleta și trotineta vax, cu tramu, troleul ori autobuzul e greu, cu metroul e greu, viața e greu…
Mă uit cu tristețe, în fiecare dimineață, la tipii ori tipesele în Lamborghini sau whatever, stătători cu privirea fixă la volan și caii putere pe loc în trafic. Apoi, mă uit la masa de carne stahanovistă, care se scurge spre metrou, fără un zâmbet pe față, către abatoarele de creiere. Nu văd vreo variantă de mai bine. Decât să se facă șosele suspendate, un metrou nou, sau să ne crească aripi până la cer. Pentru că suntem tot mai mulți în București. Pentru că nu avem coloană vertebrală. Pentru că se va ajunge la colaps. Pentru că, după noi potopul…
