Când suntem pe cale să predăm către PSD toată ţara, cu preşedinte, prim-ministru, parlament, justiţie cu tot, se mai stă la îndoială asupra urgenţei de a realiza unitatea opoziţiei, indiferent de erorile din trecut?
M-am săturat. Nu mai vreau să-i văd zborşindu-se unii la alţii şi acuzându-se reciproc. Sunt obosit să le ascult pretenţiile orgolioase de a reprezenta „adevărata dreaptă“ şi „adevărata opoziţie“. Sunt dezgustat de toţi sau aproape. Am început să închid televizorul când îi văd. Nu mă mai interesează aproape deloc nici panglicile retorice ale lui Antonescu, nici excogitaţiile lui Băsescu şi cu atât mai puţin sunt captivat de adâncimile gândirii politice a lui Udrea, Predoiu, Blaga, MRU, Neamţu etc. O imensă greaţă a început să mă cuprindă de fiecare dată când aceştia şi alţii apar la televizor; iar faptul că numai apariţiile lui Ponta mai reuşesc să depăşească în intensitate această greaţă nu e deloc în favoarea lor. Oamenii aceştia, autointitulaţi „dreapta“ şi „opoziţia“, pare că nu ştiu altceva decât să se acuze de trădări istorice, de incapacităţi structurale, de complicităţi inavuabile. Foştii prieteni şi camarazi şi-au descoperit vicii ascunse peste noapte, iar meritele, elogiate altădată, au devenit brusc defecte. Cutare personalitate şi-a găsit un loc foarte bun pe lista unui partid care, acum ceva vreme, a umilit-o şi respins-o; este în schimb tăvălită în noroi de cei care altădată îi erau cei mai apropiaţi. Prietenia n-a existat niciodată, iar camaraderia şi buna credinţă s-au topit brusc.
Nu vreau să ştiu de strategii directe sau ascunse. Nu mai suport să le aud promisiunile vide şi argumentaţiile scălâmbe. Mi se apleacă să-i aud repetând neîncetat că după europarlamentare vor acţiona pentru unitatea dreptei. Mă tem că nu vor acţiona defel. Suspectez că scandalul va continua şi că lăncile nu vor fi depuse în magazie, ci înfipte tot în carne vie, ca şi până acum. Iar ei ştiu bine că noi ştim asta, dar puţin le pasă. După alegeri va fi la fel ca înainte. Ba chiar mai rău. Unii se vor făli cu două procente pe care le vor obţine peste rivali, alţii vor arăta că au făcut campanie în condiţii dezavantajoase, alţii vor spune te miri ce; orice ar fi, liderii se vor felicita pe ei înşişi şi vor primi omagiul respectuos al trupei. Vor trage cele mai opuse concluzii din analiza votului; iar dacă vor admite vreun eşec personal, se vor grăbi să arate că rivalii stau chiar mai rău. În general, domneşte lipsa de idei şi de inspiraţie; asta s-ar mai putea totuşi suporta. Domneşte însă neglijarea pe faţă a interesului public, iar asta e intolerabil.
