"Monstrul e condamnat la 150 de ani inchisoare..." "Bestia financiara isi va sfarsi zilele dupa gratii..." Pana si ziarele serioase, precum publicatiile economice, au avut zilele acestea titluri de tabloid, relatand condamnarea la 150 de ani (numai justitia americana poate avea asemenea bizarerii) a "celui mai mare escroc din istorie", Bernard Madoff, avuncularul Bernie, "unchiul Bernie", cum il numeau cu duiosie clientii care i-au incredintat vreme de decenii agoniseala lor de-o viata. O asemenea unanimitate virtuoasa e aproape comica. Desigur, "unchiul Bernie" a facut dovada unei lipse de empatie cu victimele care are, intr-adevar, ceva monstruos. La urma urmei, el a recunoscut ca nu a investit niciodata vreun cent din miliardele pe care i le-au incredintat naivii care puteau crede in realitatea unui randament fix si permanent de 10%.

Madoff nu facea decat sa aplice un banal sistem gen "piramida", cum au cunoscut toate tarile "in tranzitie", sistem prin care dobanzile neverosimile ale depunatorilor mai vechi sunt platite din banii depusi de nou-veniti. Restul banilor finanteaza traiul luxos al escrocului. Inevitabil, sistemul se prabuseste in cele din urma, singura necunoscuta fiind cat de mult timp poate el dura. Sistem moralmente reprobabil, desigur, iar Dante le rezervase acestor escroci, in Infernul sau, niste cazne foarte sofisticate, pe masura monstruozitatii faptelor lor. Dar – se poate argumenta – oare nu acelasi lucru il fac si guvernele? Nu asa functioneaza bursa? Unii economisti provocatori au tinut sa sublinieze ca Madoff nu e altceva decat o imagine a timpului nostru. Nu e o simpla metafora. Pentru Paul Krugman, detinator al Premiului Nobel pentru economie, intregul mecanism bursier functioneaza precum un sistem piramidal, iar Wall Street nu difera catusi de putin de escrocheria in lant pentru care Madoff a fost condamnat.

Diferenta ar fi doar faptul ca Madoff le fura in mod direct banii clientilor, in vreme ce pe Wall Street curtierii se multumesc sa incaseze comisioane obscene, expunand investitorii la riscuri pe care acestia nu le inteleg sau de care nu au cunostinta. Se poate insa merge mai departe: la fel functioneaza si guvernele cu programele lor de pensii si de asigurari de sanatate. si aceste aparent complicate masinarii financiare functioneaza tot ca niste "piramide". Guvernele pot plati actualmente pensiile numai cu banii celor care lucreaza in prezent si isi platesc regulat impozitele. Guvernantii promit ca sistemul va functiona la nesfarsit, pe vecie, mizand pe faptul ca sumele necesare vor continua sa fie platite de cetatenii activi. somajul in crestere si imbatranirea populatiei nu justifica insa un asemenea optimism, ceea ce inseamna ca guvernele ne mint asa cum isi mintea Madoff clientii si cunoscutii, in speranta ca acestia vor continua sa-si depuna banii la el, astfel incat el sa aiba suficiente fonduri pentru a plati dobanzile pe banii deja depusi anterior.

Un ciclu infernal, in care deficitul nu poate decat sa se adanceasca pana la ruptura finala, cand toti cei care au contribuit vin sa revendice cate ceva in acelasi timp. Actualmente, guvernantii cauta tocmai sa castige timp. In Franta, de pilda, Sarkozy vrea sa ridice varsta iesirii la pensie la 65 de ani. "Unchiul Bernie" ar recunoaste in asta semnele disperarii.