De câteva luni, postul de televiziune OTV duce o campanie de strângere de semnături pentru o lege care să dea fiecărui cetăţean român câte 20.000 euro, ca un fel de despăgubire pentru trecerea de la comunism şi proprietatea publică a economiei la capitalism. De unde s-ar plăti banii respectivi? Evident, de la stat. Al cui e statul? Nu este cert. Ideea şi campania lui Dan Diaconescu sunt doar expresia ultimă a unui fel de stupiditate larg răspândită: ideea că bugetul de stat este o chestie misterioasă care se umple din surse necunoscute nu se supune legilor fizice, dar trebuie să dea fiecăruia ce îşi doreşte. Dacă magistraţii spun că au un drept constituţional la pensii speciale indiferent dacă sunt fonduri sau nu, de ce să nu vrea şi Dan Diaconescu să dea fiecărui român câte 20.000 euro? Doar vorbim serios şi savant despre dreptul la pensie mare, imposibil de scăzut, nu? Dacă un pensionar X are dreptul constituţional şi inalienabil la o pensie de 10 lei, dar bugetul de pensii nu are decât 7 lei, de unde punem restul? De la bugetul de stat. Cu alte cuvinte, pensionarul are dreptul inalienabil să ia 3 lei plătiţi din impozitele noastre şi fără nici o legătură cu contribuţiile sale pentru pensii. Vi se pare pe lângă subiect comparaţia? De fapt, e tot acelaşi film: dacă discuţi despre dreptul la pensie fără să discuţi despre buget şi banii de acolo, aplici în practică o logică de Dan Diaconescu: să se dea, frate, nu contează de unde.

Altfel, Diaconescu este expresia perfectă a haiducismului modern: dă bani la popor de la stat, el, personal, se îmbogăţeşte misterios, când o instituţie de stat pune dovezi pe masă de şantaj se dă victimă politică. Nu e de mirare că acum vrea să candideze la preşedinţie. O altă trăsătură a haiducului modern: este grandoman din gură, dar inexistent în acte. Se laudă peste tot cu televiziunea sa, dar când e întrebat de procurori spune că, de fapt, el e doar realizator de programe, iar OTV nu se ştie a cui este. E convins că în România toţi fură şi că e, într-un fel, normal să fie aşa, dar vrea să ajungă preşedinte al ţării. În filmul lui Alexandru Solomon - Kapitalism - reţeta noastră secretă, Diaconescu este simpatic în context. Printre mogulii aceia plini de ei înşişi, el face teorie socială: românul, dom'le, este nervos că nu a apucat şi el să fure după Revoluţie. Aşa că el, Dan Diaconescu, a învăţat lecţia şi a recuperat vârtos.

Îi vor dăuna acest scandal şi acuzaţiile înaintate de DNA? Doar dacă chiar va ajunge la puşcărie, caz în care televiziunea sa de 12-ore-one-man-show şi restul reluări s-ar putea prăbuşi. Dacă nu, scandalul îi face bine. E în centrul atenţiei. Este disident, se luptă cu sistemul. Ca în toate cazurile importante, se zbiară la televizor că este justiţie televizată, dar suntem bombardaţi doar cu punctul de vedere al avocaţilor apărării. Pentru că procurorii nu au voie să zică nimic, ne lăfăim doar cu opinia uneia dintre părţi. Şi nici cazul în sine nu e de natură să impresioneze românul mediu: Diaconescu şi un om al lui au şantajat un primar bănuit de îmbogăţire dubioasă. Păi, ce rău au făcut, dom'le? Doar se luptă cu corupţia, nu? Observaţi că discursul de justificare în public nu este „nu l-am şantajat pe respectivul", ci „ce mare scofală am făcut?!". Pentru mulţi români chiar asta a şi făcut Dan Diaconescu - s-a luptat cu corupţia. Că te lupţi cu corupţia la vedere în interes public sau pe ascuns pentru buzunarul propriu e doar o chestiune de nuanţă, corect? Că eşti jurnalist care trăieşte din salariu demascând corupţia sau ziarist cu avion privat şi conturi de 30 de milioane de euro făcute demascând corupţia e doar alegerea ta personală, te priveşte. Nu culegea Roşca Stănescu date despre conturile de miniştri, urmând ulterior să decidă dacă le publică sau le ţine pentru şantaj? Era doar o anchetă jurnalistică, ne explica frumos la televizor chestia asta, cu aerul că eşti tâmpit dacă nu înţelegi atâta lucru. Şi cine apără acum libertatea presei ameninţate, dacă nu grupul de solidaritate (deont)oloagă Roşca - Chireac - Răzvan Dumitrescu? Rezistaţi, domnilor, nu vă lăsaţi, sunteţi nişte eroi. Generaţii întregi de viitori jurnalişti privesc cu lacrimi în ochi eroismul dumneavoastră, visând să lupte cu corupţia şi să moară bogate.

Ziceam mai sus că Diaconescu poate fi afectat de scandal doar dacă chiar va intra la puşcărie, altfel iese erou. Şi ar fi şi ciudat să fie altfel: dacă alţi inculpaţi ies eroi la televiziunile altora, ar fi culmea ca un om cu televiziune proprie să piardă bătălia mediatică cu nişte procurori care, oricum, nu au voie prin lege să deschidă gura în faţa haiducilor mediatici. Dar staţi liniştiţi, şansele de ajuns la puşcărie sunt minime oricum. Chiar dacă după câţiva ani de proces cine ştie ce judecător va decide vinovăţia, sunt trei sferturi şanse să ia cu suspendare. Doar aşa luptă judecătorii români cu corupţia: trei sferturi din condamnaţii pentru corupţie iau cu suspendare. Repet: trei sferturi din cei condamnaţi sunt trimişi acasă, chiar dacă sunt găsiţi vinovaţi.