Presedintele Statelor Unite este un ratat, care a pierdut toata credibilitatea poporului american in ceea ce priveste economia, razboiul, problema energiei, a declarat zilele acestea Nancy Pelosi, presedintele democrat al Camerei Reprezentantilor din Congresul american. Nimic tulburator in faptul ca politicienii se injura intre ei, la noi practica aceasta este curenta si a ajuns sa imbrace chiar forme grotesti (amintesc aici, pentru cei care au avut vreme sa o uite, doar cascada de insulte, amenintari si injuraturi proferate prin SMS, pe telefonul mobil al unui coleg, de un membru al Parlamentului nostru). Dar Nancy Pelosi a adaugat diagnosticului si o justificare: Bush "nu are idei", ceea ce arata unde identifica punctul cel mai slab al calificarii presedintelui SUA pentru un rol public proeminent.
Nu poti trece peste remarca fara sa incerci sa te intrebi asupra valabilitatii ei in orizont romanesc. Au politicienii nostri idei sau nu? Ca nu au ideologii, oricat s-ar lauda ca sunt atasati de social-democratie, de democristianism sau de liberalism, de nationalism ori de dragostea netarmurita de mase (populism curat), acesta pare lucru dovedit. Daca ar sta cineva sa puna cap la cap declaratiile lor contradictorii – fara a le mai compara cu atitudinile si deciziile lor concrete, ceea ce ar fi deja prea mult –, va rezulta un frumos ghiveci de clisee si influente, se va evidentia preocuparea multora de a se inspira din tendintele de o clipa ale zilei si, nu de putine ori, chiar si in cazul protagonistilor de prima marime ai vietii politice, preluarea ideilor valoroase (fara preocuparea de coerenta) de la... adversarii lor politici.

Desigur, pirateriile de acest fel nu spun ca politicienii romani nu au idei, ci ca le prefera pe cele de succes, nesinchisindu-se daca au drept de proprietate asupra lor ori ba. si, la drept vorbind, gaselnita cu proprietatea asupra ideilor este o conventie valabila pentru lumea artistica si literara, asupra careia tot ei, politicienii, reglementeaza si legifereaza. Mai penibil ramane, deci, sa fie nu ca isi trec unii altora, ilicit de multe ori, produsele ideatice, cat faptul ca preluarea unora dintre acestea aduce a prostitutie, fiindca nu se armonizeaza cu atitudinile pe care se lauda ei ca le reprezinta. In limbaj direct aceasta se numeste versatilitate politica, demagogie, si ea va continua si in epoca listelor uninominale, cata vreme cetatenii nu vor gasi mijloacele eficiente de a o sanctiona pe masura.

Si totusi... Dincolo de asemenea remarce generale, au politicienii nostri idei? S-ar zice ca nu. Ca sa ai idei, ai nevoie de un anume fel de educatie: cel ce presupune contactul nemijlocit cu ideea, pretuirea ei, capacitatea de a opera cu ea, de a produce, pornind dintr-un punct stiut, prin raportari si abordari diverse, idei menite sa imbogateasca un orizont insuficient explorat inca sau care suporta abordari inovative. Or, politica romaneasca – oameni si institutii deopotriva – are dificultati in a aduce la un numitor comun european mostenirea si actualitatea romaneasca, daramite sa devina inovativa, sa introduca in discursul public de acasa si din Europa idei, teme si metode noi... Este suficient sa arunci o privire catre cateva domenii de relief, cum ar fi politica externa, politicile educative ori raportarea actorilor vietii publice (lideri si partide) unii la altii pentru a baga de seama ca lucrurile nu se urnesc, ca reinvatam greoi, lipsit de gratie, cu paruieli si costisitoare efecte, o mecanica a baletului politic pe care, pana sa il performam, il vom privi mult timp mai ales pe la altii...

Nu suntem inca in stare sa rezolvam mostenirile trecutului (o administratie centralista si autoritara, gestionarea eficienta a resurselor, apararea patrimoniului national, armonizarea relatiilor minoritate-majoritate dincolo de un anume prag minimal) si nu izbutim sa dam raspunsuri satisfacatoare prezentului (relatiile curente cu vecinii nostri, pastrarea si ameliorarea nivelului de trai al cetatenilor Romaniei, stavilirea coruptiei, parteneriate constructive public-privat). Cine sa-si mai puna problema, atunci, sa gandeasca viitorul in pasi mici, pe durate medii si lungi? Avansul acesta in trei pasi ar insemna ca macar gestionarea trecutului si a prezentului sa fie oarecum multumitoare. Or, oamenii alesi sa faca asta nu stiu, nu pot, nu au instrumentele. Degeaba oameni si institutii, daca idei – ioc! Ideile alimenteaza strategiile, metodologiile, schimbarile... Dezbaterea de idei e penibila in politica romaneasca, iar performante inregistreaza, la noi, cine nu comite stridente si nu ne trimite prea vizibil inapoi. Aici castiga nu cei mai sprinteni la minte si fapta, ci imobilii, care sunt consecventi prin tacere si nemiscare, in timp ce altii calca pe de laturi.
Avem idei in politica? Daca da, ele se ascund bine.