7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialImpotența administrativă la români

Impotența administrativă la români

Refuzul absolut de a se exercita al unei autorități iresponsabilizată prin opțiune proprie și emasculată prin exercițiul îndelungat al abținerii produce săptămâna asta pe față rezultate care nu sunt încurajatoare deloc. Anume, DNA a trebuit să alerge după edituri academice acreditate, după membrii comisiilor din administrația penitenciară și profesorii supervizori ai temelor alese de deținuți, deoarece nici un fel de alți factori mai direct implicați nu au vrut să facă nimic.

Puteau face ceva?

Desigur.

Editurile acreditate depind de un organism (CNCSIS) care era semiautonom la vremea acreditării, între timp e controlat complet de Ministerul Educației. Nici vara trecută și nici acum, sub doi miniștri diferiți ai Educației, nu a fost trimis corpul de control la editura din Craiova care a publicat albumul familiei Becali (poze cu ceva text ca legendă) drept lucrare științifică.

Nu s-a propus, ca atare, nici o acțiune administrativă. S-a așteptat să vină DNA, dar cu excepția situației lui Becali, în care individul a povestit exact și câți bani a dat, DNA va munci din greu, și nu totdeauna cu succes,ca să dovedească profit necuvenit, când era administrativ mult mai ușor să arăți că aceste cărți nu sunt academice, în primul rând că autorii nu aveau vreo calificare în acest sens, și să anulezi acreditările, dând sancțiuni sau înlocuindu-i pur și simplu pe cei care au lăsat situația să se întindă. Bilă neagră: miniștrii Educației și secretarii de stat pe domeniu.

Comisiile de eliberare condiționată sunt numite și pot fi revocate de autorități. De la prima interpretare absurdă a legii, semnalată de Marian Zulean acum un an de zile, anume că o persoană fără nici o acreditare academică, incapabilă în libertate să producă o lucrare științifică deoarece nu are pregătirea și certificarea, devine brusc capabilă în pușcărie, fără Internet și bibliotecă, dar cu aceleași studii precare de bază, cel puțin conform acestor comisii, nici Autoritatea Națională, nici șefii ei de la Ministerul Justiției nu au cercetat și sancționat comisiile astea, au lăsat lucrurile să meargă mai departe. 

Raluca Prună e prima care a comandat un raport de anchetă, dar se puteau lua măsuri înainte de eliberarea scandaloasă a lui Cătălin Voicu, măsuri administrative. DNA nici nu va putea dovedi că aceste comisii au luat mită, deci mecanismul administrativ era singurul care putea rezolva ceva.

În tot acest timp s-au bătut câmpii despre schimbări legislative, întărind și mai mult impresia eronată că e o fatalitate să le dăm drumul la toți pe legea actuală, mă înțelegeți, dacă există posibilitatea legală ca un analfabet să scrie o lucrare științifică, oamenii, că sunt directori de închisoare, judecători, profesori sau miniștri, nu se pot opune, trebuie anulată acea posibilitate legală. Bilă neagră: șefii ANFP, miniștrii Justiției.

Dar, minune! Legea asta cu posibilitatea mică ce devine probabilitate mare nu funcționează și invers. Pentru că posibilitatea legală existentă ca Senatele universităților să-i disciplineze pe profesorii care își dau mâna cu infractorii, ca ministrul Educației să disciplineze universitățile care vând diplome și pun parafe pe opera lui Becali și Voicu, iar Ministerul Justiției să puna șaua pe staff-ul penitenciarelor nu are aceeași soartă.

Astea nu mai sunt inevitabile consecințe ale legii, ele devin, dimpotrivă, incertitudini ale legii, a cărei practică se poate, ca atare, reformula așa: numai infractorii pot folosi la maxim posibilitatea legală, statul o folosește la minim sau deloc în favoarea sa, statul are nevoie de o lege la lege care să afirme că legea se și aplică, pentru că, spre deosebire de infractor, care acționează până la ultimul pas în interesul său, administratorii statului, politicieni sau tehnocrați, rar găsesc curajul să facă măcar pasul întâi în apărarea statului și ar vrea o lege care să se aplice singură, ca ei să nu aibă, Doamne ferește, vreun risc de luat.

Asta e definiția impotenței administrative la români. Vasile Dâncu ar trebui să își dea seama că țării nu îi trebuie alt Institut Național al Administrației (am fost aproape la crearea primelor trei școli de administrație, păreau foarte promițătoare acum cincisprezece ani), nici o nouă entitate care să înlocuiască ANFP (va ajunge la fel în șase luni), ce să mai vorbim de o școala de politici publice (nu vă ajung câți impostori aveți deja care umplu asemenea școli și câte diplome distribuie?), ce îi trebuie administrației din România sunt niște administratori, iar ce le trebuie lor e un transfer de organe. 

P.S.: Când eram tineri studenți la Medicină, neștiind cum să mai speriem din mulții alcoolici megalomani care ne veneau în garda de la Spitalul Universitar de Psihiatrie Socola, colegul meu și cu mine îi amenințam că vor ajunge impotenți dacă nu se lasă de băut. Nu mă întrebați ce cred azi, când în România academia salvează pușcăria ca regulă, dar TRU e ocupat apărând Europa de viol și Mihai Gâdea pe copiii români de regele Norvegiei.

Articolele Alinei Mungiu-Pippidi pot fi comentate pe site-ul www.romaniacurata.ro.

Cele mai citite

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...
Ultima oră
Pe aceeași temă