13.7 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialÎncotro, România?

Încotro, România?

România a ieşit din criză? Putem deveni a şasea putere economică a Europei, aşa cum își propune un lider politic marcant?

Prin 2008, PIB-ul ţării noastre urca. Depăşisem 8% în trimestrul a doilea, 9% în cel de-al treilea, în timp ce alte ţări erau în recesiune. Creditul cu buletinul făcea furori. Pentru prima oară după 1989, populaţia îşi vedea visul cu ochii. Părea că noul instrument de împrumut, asemenea magicianului, rezolvă toate problemele familiilor de români. Banii intrau în România, creştea consumul. De ce ne-am prăbuşit? Cheltuielile publice şi private devansaseră cu mult producţia internă.

Turbulenţele de pe pieţele financiare internaţionale păreau că ne ocolesc. “Când poţi să faci bani din nimic, de ce să te opreşti?”, vorba unui bancher dintr-un celebru film.

Românii din străinătate trimiteau acasă peste opt miliarde de euro anual. Băncile aduceau valută. Paradisul părea coborât pe pământul “Grădinii Maicii Domnului”.

Criza imobiliară din SUA a avut recul şi în România. Avântul caselor şi al bunurilor de consum pe datorie al concetăţenilor noştri a fost stăvilit, norocul nostru, de politicile macroprudenţiale ale Băncii Naţionale.

Reducerea cheltuielilor publice şi a salariilor bugetarilor au oprit prăbuşirea. Analizele specialiştilor din domeniul, acordul stand-by cu FMI au stăvilit catastrofa.

Se pare că ne-am primenit.

Dar cum?

România este o ţară evadată din comunism, dar cu cărămizi ale Zidului Berlinului în buzunare. Suntem cei mai proeuropeni din regiune. Ne dorim să câştigăm ca nemţii, dar să lucrăm ca-n Balcani. Parafrazând un prim-ministru de geniu: “Aiasta nu se poate”.

Utopia are origini comuniste. Egalitarismul pleacă de la Platon. Până şi “omul, ce mândru sună acest cuvânt” al lui Maxim Gorki, plecat din gândirea antică, se metamorfozează în funcţie de turbulenţele atmos-ferei politice. Marea proprietate de stat, aşa cum a fost ticluită de comunişti, n-a adus fericirea promisă şi nici egalitatea râvnită. Codul genetic al omenirii spune că nu putem fi egali.

Ce e de făcut?

Suntem într-un parteneriat strategic cu SUA. Avem scutul de protecţie la Deveselu. Ne place Europa doar când e darnică. Ne uităm cu jind la Grecia antică şi la jemanfişismul ei istoric, dar ne temem de ruşi şi de erdoganism.

E clar că avem două opţiuni: fie devenim visători ca americanii, fie pragmatici ca nemţii.

Dar visul american s-a bazat pe credit, cel mai mare stimulent pentru muncă. Nu există o altă vitamină pentru energie. Putem să căutăm variante în Lună, puterea e mărginită în ieslele de pe Pământ.

Mai multă rigoare şi un lucru bine făcut. La mine în Banat, ţăranii de secole se salută cu “ce lucri?”. Răstignitul în destin şi căutătorul de forme dacice de energie ar trebui să fie piese din comedia ambulantă a vechiului Bucureşti.

Mai multă rigoare, mai multă competenţă, o politică macroprudenţială, o cheltuire raţională a banilor şi o programare a visului reprezintă paşii tactici ai viitorului relaxat. “Să ne ridicăm, să ne ştergem de praf şi să muncim pentru a construi ţara”, vorba unui fost preşedinte al Americii.

Inventivitatea românilor e fără margini. Energiile trebuie educate şi cultivate. Conservatorismul de tip rânduială trebuie reinterpretat. Nu se pot porni motoarele economiei prin sfârşitul cheltuielilor. Un leu puternic? Ce mândru sună acest cuvânt. Nu suntem la o piesă a lui Lucian Pintilie. Nu reinterpretăm trecutul. Vicios sau tandru, camuflant şi pervers, tăcut şi sumbru, unitarismul şi egalitatea ne-au contaminat sângele, dar nu şi gena. E timpul să ne eliberăm.

Dar cum?

Prin chibzuinţă creativă şi consumerism moderat. Adică prin raţiune, nu raţionalizare. Cheltuim. Astfel, dăm salarii celor care ne servesc. Plătim taxe pentru a avea bani de pensie. Statul intervine când derapăm. Prin cine? Prin organismul său cel mai select: BNR.

Acolo există oameni care -ne-au îndemnat să nu ne aruncăm pe franci elveţieni, când zburdau pe pieţe vacile mov ale Alpilor. Ne-au sfătuit să ţinem economiile jumătate în euro, jumătate în lei. Ni s-a spus clar că speculaţiile sunt fentele unui fotbalist de geniu. Nu oricine – zic eu, nu ei – poate fi Hagi. Vrei să nu primeşti goluri la buget, nu-ţi iei decât un Duckadam, deloc un Lung junior, care şi-a tăiat nasul prea lung.

E timpul demarajelor pe plan înclinat cu maximă prudenţă. Festina lente, cum ar zice latinii. Să ne aruncăm pe investiţii profitabile, nu după gonflabilele economice de pe centura pieţei.

Valorile unei monede stau în puterea concurenţială a pieţei din spatele său, nu în procentul de aur din Trezorerie. Competivitatea, concurenţa şi creativitatea sunt cei trei “C” care nu vin de la Divizia a treia, nici din vitamina cu acelaşi nume, ci de la calitate.

Avem performanţă? Putem -visa. Şi ce poate fi mai frumos, decât visul de a fi acasă printre români, la casa ta?

Toţi ne dorim să fim alături măcar o dată în viaţă. Eu mi-am rătăcit iluziile pentru că nu am ştiut să mi le priponesc. Aveam la tinereţe varianta visului american, dar dorul de casă mi l-a lecuit. Peste câţiva ani, mi s-a oferit un post bun la Consiliul Europei pe Altiero Spinelli. Am preferat să rămân acasă.

Recunosc, nu am avut curajul luării unui credit. Cu toate că ştiu că cea mai ocoşă variantă de organizare socială nu e decât capitalismul, bazat pe împrumut de la bănci, n-am îndrăznit, pentru că nu am fost educat financiar.

Pentru a ieşi din recesiune trebuie ca ai noştri tineri de la Paris să înveţe să se întoarcă, nu cu nodul de la cravată făcut, ci cu ghiduri de bune practici economice. Lucrul bine făcut trebuie organizat temeinic. Rigoare, cutezanţă şi bănci sănătoase.

De ce bănci?

Capitalismul s-a fundamentat pe credit. Un pod de la mine de la Timişoara a fost construit acum o sută de ani. Creditul a ajuns la maturitate. Ce credeţi? La ce mă gândesc? Toate generaţiile au plătit privilegiul de a trece peste Bega, nu doar prima. Şi asta nu s-ar fi putut face fără credit.

Acest résumé este un antieditorial. Ideile aparţin colegului din anii 1990 de la “România liberă“, „Adrian Vasilescu, din “Buletinul de ieşire din criză”.

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

VIDEO. Fermierii britanici protestează față de normele și acordurile comerciale post-Brexit

Londra a negociat "cele mai proaste acorduri comerciale din lume" după ieșirea Marii Britanii din UE, susține fondatorul organizației Save British Farming, potrivit Euronews. Fermierii...

Liberalii Nicu Bitea și Cosmin Șandru, achitați de ICCJ în faimosul proces cu deputatul AUR, Titi Stancu

După doi ani și jumătate de la plângerea făcută de parlamentarul AUR Titi Stoica împotriva domnilor Nicu Bitea și Cosmin Șandru, din PNL Timiș,...

Migraţia ilegală la frontierele României a scăzut, în primele două luni ale acestui an, cu 35%

Vești bune de la granițele României. Migrația ilegală a scăzut, în primele două luni ale acestui an, cu 35%, transmite MAI. Reducerea semnificativă a migrației...
Ultima oră
Pe aceeași temă