opăielile ofensatoare pe Facebook împotriva jurnaliștilor numiți „purceluși antiguvernamentali“ ale lui Mirel Palada, consilier de stat, purtător de cuvânt al guvernului Ponta, au adus din nou în actualitate întrebarea dacă se permite orice în mediul virtual.
Aruncăm o privire pe pagina de Facebook a lui Mirel Palada: fotografii cu „șeful“, informații despre programul de deplasări oficiale, ceva muzică, animale și sport. Contul de FB e utilizat pentru diseminarea secundară de informații de la guvern, sub acoperirea comunicării private. Răfuiala cu jurnaliștii neafiliați face parte dintr-un job-description netransparent al actualului purtător de cuvânt. Deși scuzele lui Palada, numai după ce mass-media s-au burzuluit, conțin fraze gogonate ca „voi face tot ce îmi stă în putere să apăr principiile profesionalismului, responsabilității sociale, toleranței, bunului-simț și apărării democrației statului de drept“ (i-auzi!), iar șeful i-a cerut respectarea unor „standarde de comunicare“, același Ponta îi „execută electric“ în fiecare zi pe jurnaliști, catalogându-i drept „băsiști“, acestea fiind, probabil, standardele sale de comunicare civilizată. Politicienii abuzează frecvent limita difuză dintre conceptul de spațiu public și spațiu privat pe blog, pe FB sau pe site-urile politice, pentru a posta mesaje categoric publice într-un limbaj lejer, drapat în opinie personală, destinată „prietenilor“. Presa preia declarațiile, considerate surse publice. Dincolo de cazul Mirel Palada, care arată o dată în plus lipsa de calificare și de adecvare pentru funcția deținută, merită să vedem cum se răspunde în mediile academice și juridice din alte țări la întrebarea ce e public și ce e privat pe rețelele de socializare.
Citește continuarea textului în Revista 22.