Intoarcerea locomotivei franco-germane

VOCILE LUMII

4 Septembrie 2009

E-MAIL

RSS

MĂRIME TEXT

de DOMINIQUE MOISI

942 VIZUALIZARI | COMENTARII

Oricine ar castiga alegerile parlamentare din Germania din septembrie, a sosit din nou momentul pentru o initiativa majora franco-germana. Indiferent de situatia lor economica sau de increderea – fie si lipsa de incredere – reciproca, Franta si Germania sunt acum mai mult decat oricand raspunzatoare in comun de viitorul, daca nu chiar de supravietuirea, proiectului european.
Exista vreo alternativa la acest leadership franco-german al Uniunii Europene? Daca Marea Britanie li s-ar asocia intr-un club de trei, ar fi o idee buna, dar asa ceva iese azi din discutie. Londra s-a autoexclus de la orice rol de lider in Europa. Gordon Brown abia supravietuieste ca prim-ministru, iar conservatorii, a caror reintoarcere la putere la anul este aproape o certitudine, sunt atat de provincial eurosceptici cum ii stiam, daca nu chiar mai mult. Pur si simplu, Europa nu poate conta pe britanici, cel putin pentru un timp.

Ideea unui club de sase, cu care se juca Nicolas Sarkozy in faza timpurie a presedintiei sale, a fost intotdeauna una abstracta si este astazi impracticabila. Avand in vedere sexcapadele lui Silvio Berlusconi, Italia pe care o conduce nu poate fi luata in serios, in vreme ce Spania a iesit din cursa pentru un rol de lider, din cauza situatiei economice grave. Cat despre Polonia, desi impiedicatii gemeni Kaczynski au fost eliminati de la putere, fixatia Varsoviei pe securitatea din imediata ei vecinatate este incompatibila cu un leadership european veritabil.
Din moment ce nici celelalte 21 de state membre nu au agreat niciodata ideea unui club de sase, e ca si cum aceasta idee a fost ingropata probabil definitiv. Asadar, daca nu Franta si Germania, cine sa-si asume rolul de lider?

Un rezultat pozitiv pentru Tratatul de la Lisabona, obtinut in Irlanda la referendumul din octombrie, ar fi o conditie necesara, dar insuficienta pentru startul unei relansari institutionale a UE. Mai mult decat orice, UE are nevoie de vointa si directie politica. Doar Germania si Franta, actionand impreuna, pot transmite cetatenilor europeni si lumii intregi acel sentiment ca UE se trezeste in sfarsit si constientizeaza realitatile globale actuale.
Desigur, este imposibil sa subestimezi combinatia de suspiciune, tensiune si exasperare, caracteristica in ultimul timp pentru relatiile franco-germane.
In mare masura, Germania a devenit o "a doua Franta" in Europa, intr-un moment in care Franta e mai franceza decat oricand. Cele doua tari nu doar ca pun pe primul loc nationalismul, dar nu se pot pune de acord nici macar in probleme fundamentale – in special asupra modului de depasire a crizei economice.

Dar cei doi giganti ai Europei pot trai cu lipsa de consens asupra virtutilor rigorii bugetare tipic germane sau cu stimulentele fiscale pe stil francez, atat timp cat nu se insulta reciproc si, mai important, atat timp cat compenseaza diferentele de ordin filozofic printr-un program bine promovat de initiative comune in subiecte-cheie. Cata vreme fiecare ramane convins ca in UE nu exista alternativa la cooperare si ca aceasta cooperare europeana ramane o prioritate pentru ambele tari, nu ar trebui sa fie prea dificil ca rolul de lideri sa fie din nou asumat. In definitiv, Franta si Germania sunt astazi, dupa o perioada lunga, mai apropiate in multe probleme esentiale.
O data cu intoarcerea Frantei in structura militara integrata a NATO, cele doua state sunt pe aceeasi lungime de unda "atlantica", pentru prima data dupa 1966. In ciuda rezervelor profunde pe care ambii actori le au fata de misiunea din Afganistan, ei se afla in aceeasi tabara, chiar daca trupele franceze, mai apropiate de cele britanice in termeni de lupta, sunt mai vulnerabile decat cele germane.

Ambele tari ar subscrie apoi, probabil, la formularea conform careia "viitorul Turciei este legat de Europa, dar nu in mod necesar in Uniunea Europeana, cel putin nu intr-un viitor previzibil".
Problema fundamentala a modului de raportare la Rusia ramane totusi o sursa de opinii divergente. Franta si Germania trateaza subiectul cu sensibilitati diferite, lucru natural si inevitabil, fiindca reflecta realitati istorice si geografice diferite.
Germania nu este doar mai apropiata geografic de Rusia, este si mai dependenta de ea in termeni de securitate energetica. Franta nu trebuie sa se amageasca: Germania nu isi va converti sistemul energetic la energia nucleara pentru a reduce dependenta de gazul si petrolul rusesti. Dar si Germania trebuie sa realizeze ca evolutia negativa are consecinte carora germanii nu li se pot sustrage.

O initiativa spectaculara franco-germana in domeniul securitatii dupa alegerile din Germania, urmata de un mesaj comun catre Kremlin, ar avea si avantajul unei mesaj adresat restului UE, in special politicienilor de tip Václav Klaus: "Daca va hotarati sa paralizati Uniunea prin incapatanare de rea-credinta, veti ajunge sa va autoexcludeti, nu sa dictati soarta Europei".
Franta si Germania nu pot misca singure lucrurile in Europa, dar fara ele Europa nu se poate misca deloc.

Dominique Moisi este profesor invitat la Harvard. De curand, a scris volumul "Geopolitica sentimentelor".

Copyright: Project Syndicate, 2009.?www.project-syndicate.org

VOTEAZA ARTICOLUL

0/5

0 voturi

toate comentariile

PRIMELE

| CELE MAI RECENTE

1. E treaba grea, domnule 11:59 | 6 Septembrie

Chitu

Mai mult

Răspunde

Primul si cel mai mare obstacol in europenizarea europenilor este spiritul nationalist. Franta ramane un monument de nationalism, incapabila sa-si depaseasca aceasta obsesie. Savureaza cu mandrie trecutul glorios, asta fiind principala lor hrana lor spirituala, mai importanta decat credinta insasi. Germania insa s-a mai domesticit dupa ultima conflagratie mondiala. Au fost atat de zguduiti de ultimul cutremur politic mondial incat acum sufla si-n iaurd. Cautandu-si o relativa independenta energetica, prin reconsiderarea energiei nucleare ca sursa de energie pasnica, se si vede confruntata cu nemultumirile populare, cu demonstratii de strada a celor ce traiesc obsesia cosmarului nuclear. Probabil ca vor fi nevoiti sa nu tina seama de temerile, a catorva zeci de mii de inspaimantati, cauzate de spectrul nuclear. Dar nationalismul nu e ceia ce-ar definii doar Franta, nu e un specific al hexagonului. Nationalisme gasesti in toate tarile europene, de la mic la mare, de la un capat la altul. Spiritul comunitar, de-a lungul istoriei, il gasim intruchipat in doua asiratii umane: primul este vanitatea nationalista, iar a doua este raportarea omului la divinitate. Restul preocuparilor umane, cum ar fi aspiratia de prosperitate, ca sa dau un exemplu, nu e un ideal capabil sa polarizeze energiile sutelor de milioane de europeni si sa-i faca o comunitate veritabila. Daca mai tinem seama de felul in care se redistribuie bogatia in comunitatea europeana, nici sa nu ne miram daca intr-o zi nu ne vom scoate ochii unii altora. Acolo unde castigul unuia este pierderea altuia nu poate fi armonie. E ca si cum ai arunca un singur os intre doi caini, iar joaca lor se transforma intr-o lupta din care castiga cel mai puternic. La ce se reduce "spiritul" european de azi daca excludem libera circulatie de marfuri si cele cateva proiecte europene ce vizeaza infrastructura? Cam asta e idealul de azi al Europei ca entitate. Daca in privinta infrastructurii europene nu se isca discutii foarte mari, in schimb, in privinta liberei circulatii a marfurilor exista mari semne de intrebare daca ne poate tine uniti. Circulatia libera de marfuri, ca o consecinta a ideii globaliste, va face ca unii sa aiba dreptul la munca, in timp ce altii, ba. Circulatia capitalului nu egalizeaza distribuirea bogatiei si a muncii, criza ne-o demonstreaza. Primele locuri de munca, create gratie circulatieie capitalului, sacrifica munca, si prin asta dreptul la existenta, din tarile asa-zis emergente. Criza ne-a demonstrat, energia valului ei ucigas, cea care exista si cele care vor mai venii, loveste nemilos in tarmul tarilor emergente, a celor periferice, descarcandu-si intrega energie acumulata, si cu epicentrul in tarile bogate, lasand in urma lor oameni fara munca, fara un mijloc de existenta, falimentatan, astfel, mii si mii de fabrici. Neexistand un sistem de protectie sociala europeana in asemenea conditii, excluzand ajutorul pervers al imprumutului si ipotecarii viitorului tarii, oamenii se vor intreba, pe buna dreptate, la ce bun aceasta comunitate care te lasa de izbeliste in vreme rea de recesiune economica. Si daca la asta se mai adauga si faptul ca prosperitatea francezului sau germanului, care beneficiaza de dreptul la munca, are ca fundament saracia "emergentului", cauzata de lipsa dreptului la munca, nu-mi inchipui armonizarea relatiilor dintre noi si ei. Daca munca o consideram o constanta, si daca excesul de munca din tara lor echivaleaza ci deficitul de munca din tara mea, atunci nu pot decat sa vad, in francez sau german, un posibil dusman care atenteaza la dreptul meu de a exista. Ca sa fim comunitari si in competitie, in acelasi timp, e o anomalie. Cat timp bugetul european nu urmareste decat infrastructura, eludand constient problemele sociale, comunizarea Europei e o utopie, si, ca toate utopiile, si asta va fi ingropata de istorie. Va ramane doar ca un fel de cobai istoric, pe care urmasii nostrii il vor studia anatomic. Ca sa comunizezi, in adevaratul sens al cuvantului, ca sa creezi siritul european, trebuiesc facuti alti pasi mult mai importanti, dar, pe care, europenii nu-l pot face fara sa-i nemultumeasca pe cei bogatii, adica tarile de care vorbeati dvs. Ceia ce convine lor, nu-mi convine mie; si invers.

Restrange

Răspunde