Faptul ca in Romania europeana din prima decada a acestui secol un vot poate fi cumparat cu preturi variind intre cinci si zece euro, daca nu chiar si mai putin – pe cateva pachete de orez sau de paste fainoase, insotite de o pereche de ciorapi –, risca sa devina trista noastra referinta despre esecul tuturor iluziilor. Este pretul derizoriu al unei democratii care de vreo doua decenii a putut invoca o oarecare timiditate si lipsa de experienta ce pledau totusi pentru bunele ei intentii. Dar care, pana la urma, se dovedeste a fi doar o ticalosie sistemica, nici macar de anvergura sau terifianta in automatismul ei malefic. Una practicata de toate partidele care au fonduri, importante sau mediocre, nu conteaza, si care se dovedeste la fel de mediocra ca dictatura pe care au inlocuit-o.

In toti acesti ani in care Romania a facut realmente eforturi de modernizare economica pentru a fi primita in structurile euroatlantice si in cercul democratiilor, iar la insistentele din afara si-a modernizat partial si institutiile, a fost ocolita cu nonsalanta orice incercare de analiza a mentalitatilor si a fost evacuat in neant orice program pedagogic, politic, societal care ar fi putut modela noi constiinte. Vorbesc din adancul tristetii mele, nu de pe treptele improvizate ale unei tribune, din cele pe care se cocoata atatia ipocriti datatori de sfaturi si moralisti. Vorbesc din stupoarea care inca nu m-a parasit dupa ce la primul tur de scrutin am vazut cetele de alegatori adusi de prin Slobozia, de prin Alexandria sa voteze in Gara de Nord a Capitalei, chipurile pentru ca ei se aflau in excursie si nu apucasera sa voteze acasa. Au stat ceasuri intregi, de frica sefilor sau cu speranta ca li se va achita prestatia dupa colt, ba unii au izbucnit si in gesturi teribile de manie, fiindca n-au apucat sa voteze.

Vazuta de cineva care nu cunoaste vechea, vai!, mentalitate romaneasca, parea o batalie disperata si nobila pentru exercitarea unui drept civic. Vazuta de toti romanii, cu resemnarea lor istorica, era numai dovada unei decrepitudini lipsite de orice demnitate. Dar fioroasa, pentru ca, promovata si de noua clasa politica, e o practica devenita liantul unei noi lasitati colective. Televiziunile transmiteau in direct interviuri cusute cu ata alba, in care, pana la urma, distinsii "cetateni" insirati rabdurii la coada marturiseau ca fusesera varati in transporturi speciale si adusi sa voteze acolo. Inutil sa mai adauge ca li se spusese si cu cine sa voteze. Iar in acest fel pana si cel mai putin perspicace roman avea reprezentarea completa a unei legi electorale care fusese conceputa sa accepte nenumarate exceptii si cazuri speciale, numai cat sa poata fi practicat "turismul electoral".

Faptul ca in acest an s-a recurs si la declaratii pe cuvant de onoare, scrise si semnate, ca sa se vada ca un alegator nu voteaza in doua locuri, este o inventie cinica, nu lipsita, nici ea, de inventivitate. Doar ca lipseau un milion de observatori trimisi de la Bruxelles sa stea sa confrunte si aceste liste cu voturile! Dar si mai halucinant pentru mine era aerul de coniventa regasit dupa douazeci de ani, acea ridicare din umeri a tuturor, nascuta din convingerea ca asa trebuie sa fie in Romania. si ca nu se poate face nimic: nici sa se anuleze voturile de acolo, nici sa vina o echipa de politie pentru a constata pur si simplu frauda, care pica sub incidenta legii de drept comum. Iar din asta se presupunea, pe buna dreptate, ca nici difuzarea unor asemenea imagini pe canalele internationale de televiziune, cu dovada explicita a fraudei organizate, nu ar fi fost de natura sa emotioneze autoritatile nationale responsabile cu procesul electoral si sa le faca sa se gandeasca cate daune decurg pentru imaginea Romaniei.

Am regasit variantele noi ale aceleiasi vechi resemnari pe care o manipuleaza genial si "ingineriile" politice ale noii clase de sforari. Iar dupa cel de-al doilea tur de scrutin se vor fi scos la impartit alte calupuri de branza, alte bilete de banca cu chipurile de Panteon national tiparite pe plastic, alte promisiuni si posturi la punctele-cheie ale administratiei. Sigur, protesteaza, in primul rand, cei care sunt dati infranti. Iar un personaj important recunoaste ca victoria a tinut doar de amplitudinea coruptiei pe care a reusit sa o mobilizeze o tabara sau alta. Un fel de a spune ca orice principiu de onestitate este inoperant in politica romaneasca. In oricare alta tara o asemenea confesiune ar fi provocat avalanse de indignare. In Romania este doar o forma de coniventa, un fel de a face cu ochiul, rasplatit de un larg zambet national.