Pentru ca ultimele intamplari politice frizeaza tot mai mult absurdul, voi incerca, pentru inceput, o demonstratie prin reducere la absurd. Sa incepem printr-un exercitiu de imaginatie. Sa ne imaginam ca, imediat dupa anuntarea votului favorabil motiunii de cenzura, partidele care au asigurat succesul motiunii (PNL, UDMR, PSD), impreuna cu grupul minoritatilor, s-ar fi pus de acord asupra sustinerii unui candidat independent comun pentru pozitia de premier si ca acesta s-ar fi numit Lucian Croitoru. Credeti ca Traian Basescu ar fi acceptat propunerea si ar fi emis decretul de desemnare pentru acest onorabil personaj? Mi se pare evident ca nu.

De aici rezulta ca singurul defect al primarului Sibiului este acela ca nu este candidatul presedintelui. Traian Basescu l-ar fi putut desemna pe Klaus Iohannis la fel de bine cum l-a desemnat pe Lucian Croitoru. De altfel, a si declarat-o intr-o emisiune la B1TV: "Este foarte bun si nu as fi avut nici o problema sa il desemnez prim-ministru daca nu ar fi fost propus de grupul de la Grivco PSD-PNL-UDMR". Povestea cu lipsa de expertiza in economie este o gogorita pe care n-o crede nici emitentul ei (principala atributie din fisa postului unui prim-ministru este aceea de a conduce o echipa formata din ministri; el poate avea eminenti economisti drept consilieri sau titulari ai portofoliilor de la Finante, Industrie etc.). Deci, respingerea propunerii noii majoritati parlamentare a avut drept unica motivatie faptul ca, acceptand-o, Traian Basescu nu ar mai fi putut controla Guvernul.

Acum, sa continuam exercitiul de imaginatie. Sa presupunem deci ca, printr-o minune, presedintele ar fi recunoscut ca exista o noua majoritate si ca aceasta are un candidat, iar propunerea "grupului de la Grivco" ar fi fost acceptata. Astazi am fi avut deja instalat in Palatul Victoria un guvern legitimat de catre Parlament. Cosmarul cu Fondul Monetar care nu are cu cine sa discute si consecintele ce decurg de aici ar fi fost istorie. Dar nu acesta ar fi fost principalul beneficiu.
Klaus Iohannis era un simbol. Un om serios si hotarat, care isi tine cuvantul, care a adus beneficii palpabile comunitatii pe care o serveste, distant fata de intrigile politicianiste, care vorbeste putin si raspunde la obiect. A reusit sa colaboreze cu toate partidele, pastrandu-si independenta. Opusul portretului-robot al politicianului roman de astazi.

Nu pot sti cat de buna ar fi fost prestatia sa in fruntea cabinetului din Palatul Victoria. stiu insa ca el ar fi dat unei imense majoritati a romanilor o speranta. In atmosfera pesimista care s-a instalat acum in tara, cand stirile proaste nu mai mira pe nimeni, cand majoritatea covarsitoare nu mai asteapta nimic bun dinspre politic, un guvern condus de Iohannis ar fi fost o raza de speranta; poate chiar sansa unei schimbari de paradigma. Pentru a reusi sa depasim criza, masurile economice, oricat de destepte, nu-s suficiente. Ele au nevoie de o consistenta sustinere din partea societatii. Cineva care, reprezentand partidul minoritatii germane (care cuprinde cam 3% din populatia orasului), a obtinut 83% din voturile pentru alegerea primarului Sibiului avea premisele necesare obtinerii unui larg suport popular intr-o tara in care toata lumea huleste pe toata lumea.

Cred ca Iohannis ar fi putut fi catalizatorul necesar. De ce folosesc timpul trecut in legatura cu perceptia publica a sibianului? Pentru ca, odata recunoscut drept inamic de catre Traian Basescu, imaginea sa a intrat in logica maniheista care stapaneste societatea romaneasca: cine nu e cu noi e impotriva noastra. Sustinatorii actualului presedinte se grabesc sa-i evidentieze defectele, masina de lansat zvonuri a intrat in functiune. Pentru jumatatea Romaniei care crede in Basescu, sasul a capatat brusc insusiri malefice. Chiar daca, dupa previzibila respingere in Parlament a tentativei de formare a unui guvern Croitoru, Traian Basescu va asculta vocea ratiunii si va da candidatului adversarilor sai sansa de a forma un guvern, raul va fi fost facut: Iohannis nu va mai putea fi decat premierul unei jumatati de Romanii.