Iranul a testat cu succes o racheta cu o raza de actiune de peste 2.000 kilometri. Iar unul dintre posturile oficiale de televiziune preciza ca, in  principiu, ea poate sa atinga si Israelul, si bazele militare americane din Golf. Daca regimul ayatollahilor dorea sa dea astfel o replica propagandistica, dupa ce la Washington Camera Reprezentantilor votase noi sanctiuni economice impotriva Iranului, putem spune ca initiativa a fost reusita. Doar ca, din experienta balistica in alta experienta balistica, in timp ce turbinele iraniene se invart zi si noapte pentru a imbogati alte cantitati de uraniu, s-ar putea ca rabdarea Israelului sa  ajunga si ea la limita. O actiune militara israeliana in zona centralelor atomice iraniene, oficiale sau secrete, ar provoca explozia intregii regiuni.

Nu se stie daca iranienii dispun efectiv de capete nucleare. Dar, pentru dreapta radicala israeliana discursurile agresive impotriva statului evreu si agitatia razboinica sunt deja o dovada suficienta a pericolului. Capetele razboinice infierbantate ar putea alege varianta unei lovituri fulger, cu sau fara consimtamantul Casei Albe. Pentru ca situatia instabila de la Teheran ar putea sa produca oricand o accelerare a evenimentelor. Iata ca opozitia politica iraniana, ce continua sa nu recunoasca legitimitatea scrutinului care l-a reinstalat pe presedintele Ahmadinejad, este acuzata de complot impotriva  republicii islamice. Aparatul de propaganda tipic dictatorial mobilizeaza pentru vineri uriase demonstratii in principalele orase ale tarii. In principiu, ca sa fie reparata "insulta" adusa ayatollahului Khomeiny, intemeietorul regimului, a carui fotografie ar fi fost sfasiata de un manifestant. Un razboi civil din cauza unei fotografii? La nivelul de isterie identitara pe care il incurajeaza actualul regim iranian nu este imposibil.

S-ar putea sa asistam chiar la radicalizarea pozitiilor iraniene, pe masura ce presedintele Ahmadinejad da impresia ca e primit cu onoruri in clubul antiamerican al lui Chavez. Sigur, Iranul conteaza in continuare pe Rusia si pe China, in Consiliul de Securitate ONU, deci minimalizeaza pericolul unor noi sanctiuni internationale. Dar Barack Obama si omologul sau rus, Dmitri Medvedev, vor semna, se pare, chiar la sfarsitul acestei saptamani, in marginea summitului de la Copenhaga, noul tratat nuclear. Obama a facut numeroase concesii dorite de rusi, tocmai pentru a obtine influenta lor asupra Iranului. S-ar putea ca Moscova sa nu mai accepte nici ea pretentiile nucleare ale Iranului. si nici seria provocarilor din partea acestui incomod postulant la un loc in clubul nuclear mondial.

In echilibrul de forte, multe se vor schimba o data cu intrarea in vigoare a acestui tratat, care prevede reducerea capetelor nucleare americane si rusesti la circa 1.500 pana la 1.675 in fiecare tabara. Rusii par sa aiba acum dublul capetelor nucleare,  in comparatie cu cele  2.200 (plus  1.188 vehicule de lansare, mai cu seama submarine) de care dispun actualmente americanii. Dar arsenalul nuclear rusesc este in buna masura demodat, deci Moscova rasufla usurata sa scape de intretinerea lui. In toata aceasta miscare rapida de apropiere pe care a impus-o Obama cu prioritate, riscand sa dea impresia ca ezita in alte dosare internationale sensibile, se vede dorinta noului presedinte american de a scapa de o complicatie istorica si de umbrele reci ale Cortinei de Fier. Pentru a se consacra zonei Afganistan-Irak-Pakistan-Iran.

Inainte de a trage bine aer in piept ca sa analizeze si situatia din Israel. Dar faptul ca vechiul tratat START din 1991, care  permitea pana la 10.000 de capete nucleare, este inlocuit cu unul ce marcheaza drastice reduceri de ambele parti este o dovada de realism si responsabilitate, la care nici nu se putea visa in urma cu cateva decenii. S-ar parea deci ca rusii intra intr-o perioada de idila si cu NATO, ca un fel de incununare a noului tratat cu Pentagonul.  Secretarul general NATO s-a deplasat la Moscova, unde a vorbit despre "un nou inceput". Iar pretul este, cel putin deocamdata, abandonarea Georgiei  si a celorlalte zone de limes peste care armata rosie vegheaza bine instalata. Rasmussen a lansat asa, in trecere, ca se pun bazele unei "cooperari practice pe domeniile in care ne trezim in fata unor amenintari comune". Sa fi devenit Iranul o astfel de amenintare? Sa fie vorba doar de Afganistan?

Ziarele moscovite se grabesc sa laude noul tratat, pe care-l considera mai echilibrat decat cel precedent. Mai ramane sa aducem laude crizei economice devenite, iata, cel mai decisiv argument al pacii.