15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialIzolarea politică nu mai este o mândrie

Izolarea politică nu mai este o mândrie

La finalul secolului al XIX-lea, Imperiul Britanic a acționat du­pă așa-numita po­li­tică de „splendidă izolare“, care reflecta hotărârea liderilor săi de a sta departe de angajamentele internaționale. Cu puterea economică și superio­ritatea flotei sale navale, Marea Britanie își putea permite să evite complicațiile în treburile altora.

În prezent, au arătat-o evenimente recente, izolarea este de cele mai multe ori o greșeală, o condiție de neinvidiat care rezultă din eșecul deciziilor. Emergența Cubei, după decenii de izolare forțată, este o victorie pentru insulă, în timp ce statutul de paria al Coreii de Nord a adus țara pe marginea prăpastiei. Similar, politicile și deciziile diplomatice controversate ale Israelului riscă să lase statul evreu într-o singurătate fără precedent. Politicile îndreptate doar spre interior ale Rusiei și Turciei, impuse în mare parte de egocentrismul propriilor lideri, au șanse mici să producă altceva decât daune.

Prin inițierea procesului de normalizare a relațiilor, Cuba și Statele Unite au smuls victoria dintre fălcile unei duble înfrângeri: eșecul embargoului și eșecul economiei cubaneze. Înțelegerea încheiată în decembrie permite președintelui Raul Castro să-și aroge succesul în reluarea legăturilor, fără a face concesii politice semnificative. Pentru președintele SUA, Barack Obama, decizia reprezintă o șansă de a-și consolida imaginea de președinte care transformă, precum modelele sale Abraham Lincoln și Franklin D. Roosevelt – chiar dacă, prin încheierea a aproape șase decenii de politici greșite, seamănă mai degrabă cu Richard Nixon, care a prezidat deschiderea către China. Deși Papa Francisc, primul pontif latino-american, a contribuit la facilitarea reluării relațiilor diplomatice, același efect l-a avut și prețul în scădere al petrolului. Continuarea izolării ar fi lăsat regimul cubanez expus în mod periculos, dată fiind scăderea averii financiare a principalului său sponsor, Venezuela, bogată în petrol.

Coreea de Nord se află într-un contrast desăvârșit față de succesul politicii de angajament a Cubei. Având în vedere presupusa implicare în recentele atacuri cibernetice asupra Sony Pictures, regimul s-a retras și mai mult în strâmtul său colț. Rezultatul nu poate fi decât o mai profundă – și, în ultimă instanță, o mai dureroasă – izolare. Chiar și China, principalul protector al Coreii de Nord, își pierde răbdarea cu acest stat client.

Într-o lume interdependentă, izolarea nu mai este o sursă de mândrie, ci, din contră, o sursă de îngrijorare. Nicăieri nu este mai evident acest fapt decât în cazul Israelului. Nici măcar minunile tehnologice ale țării sau vibranta sa societate civilă nu pot compensa neatractivele sale politici și direcții. Rezultatul este o periculos de rapidă diminuare a atât de necesarului suport occidental.

În egală măsură, îngrijorătoare este recenta derivă a fostelor puteri imperiale Rusia și Turcia. Liderii ambelor țări, președintele rus Vladimir Putin și cel turc Recep Tayyip Erdoğan, plasează propria putere mai presus de interesele cetățenilor și ambii ațâță flacăra naționalismului prost direcționat și a șovinismului religios, înconjurați de curteni speriați a căror principală funcție a fost să le ascundă șefilor lor realitatea.

Turcia este mai dinamică și mai energică decât Rusia, iar economia sa stă cu siguranță mai bine, dar ambele regimuri supraestimează puterea pozițiilor pe care se află și subestimează costul acestor mișcări autocratice.

Cu doar patru ani în urmă, Turcia era văzută ca un model de urmat, mai ales în lumea musulmană. Astăzi, țara este în defensivă, temătoare chiar și față de propriii jurnaliști. În timpul momentelor inițiale ale asediului Statului Islamic asupra orașului kurd Kobani, chiar dincolo de graniță, în Siria, Turcia a părut să adopte tactica Uniunii Sovietice din timpul revoltei din 1944 din Varșovia, când trupele naziste germane s-au confruntat cu luptătorii din Rezistența poloneză: lasă-i pe combatanți să se epuizeze reciproc cât mai mult posibil înainte de a interveni. O asemenea politică poate fi brutal de eficientă pe termen scurt, dar pe termen lung va dăuna cu siguranță Turciei.

Între timp, în Rusia, cu cât economia cade, cu atât mai sfidător devine Putin. Marea întrebare, deocamdată fără răspuns, este pentru cât timp va fi capabil acesta să se folosească de kitsch-ul naționalist pentru a suprima calculele raționale ale rușilor cu privire la propriile interese.

Ce e sigur – așa cum a arătat-o fiecare exemplu recent – este că, într-o lume tot mai transparentă și mai interdependentă, izolarea a devenit mai puțin o splendoare și mai mult o greșeală.

Dominique Moisi – Profesor la Institutul de Studii Politice din Paris (Sciences Po), este consilier senior al Institutului Francez pentru Afaceri Internaționale. În prezent, este profesor vizitator la King’s College din Londra.

(Copyright: Project Syndicate, 2014. www.project-syndicate.org)

Cele mai citite

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...
Ultima oră
Pe aceeași temă