Intrarea lui Michael Jackson in istorie inseamna, dintr-unul dintre punctele de vedere posibile, atat iesirea dintr-o varsta culturala a omenirii, cat si intrarea intr-alta. Starul a marcat o era muzicala densa, cu tendinte multiple si variate, care au contribuit la formarea unei anumite mentalitati – proamericane si prooccidentale, in partea noastra de Europa, la vremea victoriilor Solidarnosc si a Perestroikai gorbacioviste –, cel putin la fel de mult cat Elvis (primul artist care a invins politicile razboiului rece) si Beatles ori Rolling Stones (oamenii marii destinderi din anii ’60 si anuntatorii victoriei Vestului pe mapamond).

Marile succese ale clipurilor Beat It si Billy Jean, cu impactul lor muzical, dar si, ca sa zic asa, "ideologic" (in primul Michael pacifica doua gasti de tineri delincventi, in timp ce intr-al doilea, cu un urmaritor pe urmele lui, aurea sumbra realitate, transformandu-l pana si pe cersetorul adormit in coltul strazii intr-un cavaler bogat, in costum alb), au avut, fara indoiala, un ecou datator de speranta pentru romanii prinsi in menghina saraciei si disperarii inculcate de dictatura obtuza a lui Ceausescu.
Dar plecarea lui Jacko dintre noi marcheaza sfarsitul abrupt al unui pionierat si anunta viitorul. Operatiile obstinate, mereu repetate, ale artistului nu au vizat, cum s-a spus mereu, doar estetizarea "look"-ului acestui artist de mare marca. Reprezentau, de fapt, o grava cautare identitara, in care obsesia devoratoare a unuia dintre cei mai tineri dintre fratii Jackson (al saptelea din noua) si-a pus amprenta pe viata si cariera lui, oprindu-le definitiv prea repede. Michael Jackson si-a dorit cu disperare sa devina altfel, altcineva. El nu si-a modificat doar trasaturile fetei si culoarea, ci a inventat un nou mod de a dansa – faimosul "moonwalk", postúrile provocatoare obtinute prin impingerea ferma a bazinului inainte, emfatizarea dansului prin aducerea mainii in zona genitala etc. –, a devenit dintr-un baiat energic si vital un introvertit timid, cu aparitii precaute, rare, ba chiar deghizat.

Victorios in lumea culturii de masa si agonisind o avere redutabila, el le-a folosit pentru a-si construi, in fond, o replica la Disneyland pe domeniul lui, Neverland (in traducere, un sinonim al lui Utopia – Tara Imposibila). Adulat de tineri si adolescenti, el a preferat compania copiilor pana cand – cu temei sau numai datorita atractivitatii ideii de a spolia un mare star – unii dintre ei l-au estorcat de bani acuzandu-l de pedofilie. In fond, stradania lui Michael Jackson de a arata si a fi altfel decat se nascuse, decat fratii lui, decat oricine altcineva, si mijloacele prin care a incercat sa isi atinga acest scop major anunta din plin era omului bionic in care nasterea nu mai ramane un destin turnat in forme definitive, ci unul care poate fi modificat.

In termenii lui Eschil, Sofocle ori Euripide, Michael Jackson a ales calea eroului tragic care se confrunta cu vazduhul de deasupra lui, neresemnandu-se sa fie tanarul de culoare care danseaza si canta pentru momentele de distractie ale publicului, ci incercand sa invinga determinarile umilitoare. El a pariat pe curajul artei atunci cand a spus cat se poate de clar ca nu conteaza daca esti negru sau alb ("It Don’t Matter If You’re Black Or White") si a afirmat neechivoc dorinta lui de dreptate si libertate intr-o lume cu prea multe contraste in care "De ma bati, de ma urasti,/Nicicand nu ma vei putea zdrobi./De ma presezi, de ma incanti,/Nicicand nu ma vei putea ucide./De ma discriminezi, de ma dai in judecata,/Toti daca m-ar face,/De-mi dai cu copita, de ma termini,/Nu ma fa negru sau alb./Tot ce vreau sa spun e ca/Lor nu le pasa de noi" ("Beat me, hate me/You can never break me/Will me, thrill me/You can never kill me/Jew me, Sue me/Everybody do me/Kick me, Kike me/Don’t you black or white me/All I wanna say is that/They don’t really care about us").

Virulenta acestui text uluitor, pus pe ritmul a zeci si sute de tobe, in care demnitatea de a sta drept in fata furtunilor, orice s-ar intampla, este afirmata cel putin la aceeasi cota ca in cantecele lui Bob Dylan, intr-un adevarat mars universal impotriva injustitiei si tiraniei. Textul il explica pe om, ca si pe artist, plasandu-l in zona celesta a marilor constiinte ale epocii. Dupa cum insusi Michael Jackson preciza, "cantecul este, de fapt, despre durerea cauzata de prejudecati si de ura si e un mod de a atrage atentia asupra problemelor sociale si politice. Sunt vocea celui acuzat si atacat. Sunt vocea tuturor. Eu sunt cel ras in cap, eu sunt evreul, eu sunt negrul, eu sunt albul. Nu sunt singurul atacat. E vorba despre injustitia fata de tineri si despre cum sistemul ii poate pe nedrept acuza".

Nu in aceasta batalie sau in cea pentru pastrarea vie a planetei – "Cantecul planetei", Earth Song – a fost infrant Jacko. Viitorul nu s-a dovedit insa destul de puternic pentru a-i fi ingaduit transformarea intr-un om bionic, incarnand si ducand pe umerii lui fragili transformari radicale ale suportului material al sufletului si creativitatii lui pe masura dorintei de a-si depasi conditia.