In mai multe randuri am scris in aceasta rubrica despre identitatea balcanica a romanilor, lucru care a starnit, in mod surprinzator, indignarea multor cititori. Trec peste insultele primite, ca si peste aluziile tendentioase ca nu as cunoaste geografia. Ceea ce m-a surprins cel mai mult e faptul ca atat de multa lume binevoitoare se simte in mod sincer afectata de epitetul "balcanic". E drept, de la scoala Ardeleana incoace, si trecand prin protocronismul ceausist, o solida conspiratie a tacerii a cautat sa oculteze sistematic identitatea balcanica a romanilor. Dupa ce am participat la toate razboaiele balcanice (ocupand chiar temporar o felie din litoralul bulgaresc, unde o regina de-a noastra romantica si-a construit o vila fantezista cu minaret, botezata pompos "palat") si la toate "balcaniadele", dupa ce am invatat in manualele de istorie ca in Evul Mediu am avut in Balcani "Imperiul Valaho-Bulgar" al Asanestilor, iata-ne acum intepati de cate ori ni se aminteste caracterul balcanic al culturii noastre.

Noii istorici si unii politicieni care au prins tendinta noua cauta prin tot felul de manevre neindemanatice sa ne proiecteze mai spre ceea ce pare a fi centrul onorabil al Europei. Manevre contradictorii, de altfel. Cum sa poti, pe de o parte, sa te mandresti cu scriitori precum Caragiale, tatal si fiul, care au reusit sa capteze si sa puna in pagina esenta balcanismului, si sa cauti in acelasi timp sa-ti creezi o identitate de Mitteleuropa, care duce la Viena si la Praga lui Kafka si a lui Kundera, sau, si mai grotesc, sa te imbeti cu clisee pretentioase precum Bucuresti si Parisul Balcanilor etc. (lucru spus si despre Belgrad, Sofia, si altele, dar mai bine nu ne oprim la asta)? Spaima legata de balcanism are radacini multiple, dar mai toate explicandu-se printr-un solid complex de inferioritate. Inferioritate fata de sarbi si bulgari, oameni care prezinta toate trasaturile de caracter ale balcanicului fara a avea nici unul dintre complexele noastre.

Oameni care par a sti sa bea cu placere si fara sa cada sub masa, care trag cu kalasnikovul in aer cand au ceva de sarbatorit si care si-au pastrat structurile clanice si neincrederea fata de autoritate a haiducilor. Dincolo, spre Europa Centrala, avem modelul unei administratii plicticoase, dar eficace, care a reprimat fanteziile revolutionare, dar a permis inflorirea unor genii literare si artistice ce au stiut sa-si transforme depresia in geniu creator. Va trebui o schimbare de generatii si aparitia unor istorici si lingvisti care nu vor impartasi nici unul dintre aceste complexe de inferioritate, care vor fi lipsiti de susceptibilitate culturala si istorica si care vor pune in evidenta caracterul chintesential balcanic al culturii si istoriei noastre.

Care vor demonta, de asemenea, minciunile si omisiunile voluntare ale istoriografiei si lingvisticii noastre traditionale. Abia atunci ne vom elibera de complexe si vom redeveni balcanici asa cum era, in mod exuberant, Caragiale. Va trebui insa sa lepadam fandoseala ideologica si sa acceptam fapte istorice deranjante, precum faptul ca numele Asanestilor facatori de imperii efemere este mai degraba turcesc si ca palatul Reginei Maria de la Balcic este cam de prost gust. Asa incepe orice vindecare.