16.5 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialLa ce-a servit revoluția populară?

La ce-a servit revoluția populară?

După un an de chin, sunt șanse să avem o nouă majoritate parlamentară. Pe principiul inițiat de Traian Băsescu când nu au ajuns voturile PDL, rupând prin șantaj o parte a PSD și creând partidul cel mai militarizat din România, UNPR. Generalii armatei moarte s-au realiniat la noile exigențe. Ce să facem, din nou nu putem face schimbarea fără generali. Numai că a trebuit să cadă un biet polițist amârât într-o groapă noaptea și să facem plângeri la DNA despre abuzul de coloane oficiale ca să ne alegem cu un nou arc de sprijin guvernamental. Bașca efectul a vreo 50 de morți fără legătură cu vreun partid anume.

Fac aceste precizări fiindcă plângerea a pornit de la România Curată. Nu am fost în înțelegere cu nici un fel de forțe oculte care vor să substituie un guvern tehnocratic unuia politic. Pur și simplu am vrut să subliniem că problemele de trafic nu se rezolvă în țările bananiere unde politicienii au totdeauna coloană oficială, nu iau metroul și nici bicicleta, și că nu trebuie să mai moară nimeni în trafic pentru ideea că liderii sunt deasupra regulilor. Ca și la trimiterea în judecată a lui Ponta pentru o fraudă privată de acum zece ani nu cred însă că e un mare câștig faptul că evoluțiile politice se întemeiază așa de mult pe pârghii judiciare manipulabile.

Că manipularea nu se mai face, ca pe vremuri, falsificând actul judiciar, ci doar folosindu-l, eventual de alți actori. Tot așa și activismul. Nu ignor faptul că oameni ca noi, integral previzibili tocmai că suntem principiali, pot fi și sunt adesea manipulați. Văzându-l pe Robert Turcescu cum transmite entuziast marțea trecută din mijlocul hipsterilor disprețuiți când ieșeau pentru Roșia Montană mi-am amintit cum i-am dat noi bila albă lui Băsescu în momentul decisiv înainte de alegerile din 2004. Eu nu eram la curent cu vreo conspirație, dar oare alegerea mea ca invitat în acel moment sensibil s-ar fi putut face fără o decizie strategică, știindu-se exact ce voi spune după o lună de campanie pentru un Parlament curat? Mobilizarea de stradă poate și ea să fie manipulată, în anii nouăzeci era specialitatea serviciilor, cu mase mult mai mari ca azi. A ieși în stradă nu a fost niciodată profitabil, dar totdeauna s-au găsit unii să profite de pe urma cui iese în stradă. Vedeți deja vreo câțiva la înaintare, nu e nevoie să vi-i arăt eu, unii țineau și teoria în 2013, ce să mai spun de 2012, a cât e de stupid să demonstrezi.

Primul ministru tehnocrat e un câștig pentru că are experiența unui guvern european. Per total nu poate fi comparat Dacian Cioloș cu Victor Ponta, iar a-l pune în același gen cu Bogdan Olteanu e jenant. Dar un prim ministru tehnocrat nu e un dictator, are un mandat limitat de cine i-a dat mandatul, de faptul că Parlamentul poate trece o moțiune de cenzură, și de faptul că e necesar un mandat popular pentru marile reforme. În cazul României, marea reformă cerută de stradă este schimbarea unui sistem de alocare a resurselor publice care e vicios, cine are putere sau e relaționat cu ea ia o parte disproporționată. Guvernul tehnocrat are avantajul că nu mai trebuie să producă bani pentru partid. Asta e un câștig, dacă pur și simplu nu se mai fură la nivel central măcar. Dar nu e numai asta- alocarea vicioasă se face și prin salarizarea publică, prin faptul că anumite companii publice sunt practic scutite de taxe, inclusiv pentru bugetele sociale, că marile proiecte de genul aeroporturilor sunt investiții preferate unei ridicări constante dar mai puțin vizibile electoral a calității sistemului de sănătate (că nu sunt bani de ambele). Aceste mari reforme, schimbarea filosofiei bugetare, trecerea în sfârșit la un buget transparent multianual cu alte priorități în prim plan, reforma salariilor din sectorul public nu sunt la îndemâna unui guvern tehnocrat. Unul politic de azi nu le-ar fi făcut, că nici nu și le propunea nimeni. Sub Oprea am fi avut veșnic militari mai prețuiți ca doctorii. Dar unul tehnocratic, chiar dacă îl putem împinge sau sprijini, nu are nici el cum face așa ceva fără sprijin politic masiv. Bugetul pe la anul e deja constrâns, dar putem oare obține un consens politic ca bugetul de peste un an să fie cel al unui stat reformat? Cam greu. Există un mandat al societății civile, dar nu și instrumentele de a-l pune în practică.

Anul câștigat cu guvernul tehnocratic poate fi pierdut dacă la finele lui nu se reușește traducerea unui mandat popular real pentru o formațiune politică reprezentativă care să facă toate acestea, sau măcar să le termine. Nu e vorba de figuri noi individuale, avem destule în societatea civilă, deși dacă mai fac multe emisiuni la Antena 3 mă tem pentru ei. E vorba de o asociere solidă, separată de planurile de salvat țara făcute prin laboratoarele serviciilor, una care să prevină iarăși formarea unui FSN de sus în jos. Soluțiile pentru noi sunt ca pentru o societate care nu există și e mereu pe respirație artificială de la ambasadori, UE, FMI și Departamentul de stat. Ne trebuie o mișcare de jos în sus, și e cu atât mai greu cu cât înafara partidului cu trei membri, care va avea pobabil trei sute de votanți, mari reforme electorale nu vom avea. Ca atare deciziile nu doar că sunt deja luate pentru popor si in numele poporului, și așa va rămâne dacă peste un an dacă tot nu va exista capacitatea de asociere politică în societatea asta.

Problema e însă că alternativa la corupți nu e gata. Ba chiar nici nu a început de-adevăratelea, deși punem fiecare umărul. Cu două sute de mii de oameni pe Româniacurată.ro în ultima săptămână am creat o aplicație prin care cine vrea o alternativă politică nouă se poate agrega, departe de ochii generalilor, care văd și pe Facebook, și în Piață, cu oameni cu vederi similare. Cine vrea o Piață mai organizată poate alege varianta doi, și se întâlnește acolo cu alții ca el. Cine vrea să construiască un plan de acțiune profesional pentru implementarea bunei guvernări alege a treia variantă. Fiecare grup are un facilitator care ajută la crearea unor comunități. Unii vor deveni politicieni, alții experți, alții activiști, alții vor cunoaște pur și simplu oameni ca ei. Agregării electronice trebuie să îi urmeze însă- sau să existe în paralel, cu cât mai multe cu atît mai bine- o agregare fizică, și una în care să se evidențieze lideri, cuvânt așa de hulit în Piața Universității. Pentru că alternativa la liderii unor asocieri sunt profitorii fără legătură cu mișcarea populară, care zilele astea ies din toate găurile.

Puteți comenta textele Alinei Mungiu-Pippidi pe romaniacurata.ro

Cele mai citite

Tesla se restructurează: mai mult de 10% din angajații companiei la nivel global vor fi puși pe liber

Tesla va concedia peste 10% din cei 140,473 de angajaţi ai companiei la nivel global, potrivit unei note interne redactată de Elon Musk, scrie...

Ajutorul promis Israelului, dar și Ucrainei ar putea fi votat în Congresul SUA

În timpul unei convorbiri telefonice de duminică între președintele Joe Biden și liderii Congresului, a existat un „acord” privind ajutorul rapid atât Israelului, cât...

Azi încep depunerile de candidaturi pentru alegerile locale

Partidele politice, alianţele, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor putea, începând de astăzi până pe 30 aprilie, ora 23:59, să depună...
Ultima oră
Pe aceeași temă